Ora magică

îngrijirea piele pe piele (skin-to-skin) imediat după naștere, denumită “Ora magică” (în engleză ”the Golden Hour”), este un interval benefic pentru realizarea atașamentului între mamă și bebeluș.

De ce promovăm “Ora Magică– contactul skin to skin” în Maternitatea Medicover?
  • Nou născutul se adaptează mai ușor la viața din afara uterului
  • Mama este mai liniștită, mai puțin stresată
  • Alăptarea se instalează mai repede și este de mai lungă durată
  • Reducerea icterului fiziologic prin eliminarea bilirubinei
  • Îmbunătățește relația de comunicare mamă/copil/tată

Contactul skin-to-skin favorizează adaptarea nou născutului la viața din afara uterului mamei – în 9 etape succesive - făcând această trecere mult mai blândă: armonizează ritmul cardiac și respirator, reglează temperatura corpului bebelușului, menține legătura afectivă dintre mamă și copil, inițiază primul supt și ajută bebelusul să adoarmă. Prima etapă este țipătul de naștere; a doua este de relaxare, urmată apoi de etapa de trezire. O etapă importantă este aceea de activitate, de cățărare către sân și de supt.

În această oră magică beneficiile îngrijirii skin-to-skin sunt maxime: nivelul crescut al oxitocinei – facilitează eliberarea de endorfine – hormoni naturali ai stării de fericire - și în organismul mamei și în cel al copilului. Dacă mama și copilul sunt separați, se pierde legătura energetică odată cu despărțirea fizică, nivelul de oxigen al copilului scade, scade și glicemia lui, nivelul natural al oxitocinei va scădea, cu consecințe negative asupra alaptării și asupra conexiunii dintre cei doi. Legătura care se formează între mamă și copil în această oră magică influențează relația dintre mamă și copil și determină sănătatea fizică și emoțională a copilului pentru toată viața.
Datorită păstrării de rezerve energetice, prin adăptarea blândă pe care bebe o face la pieptul mamei, scăderea în greutate a nou născutului este fiziologică.
Prezența de vernix caseosa pe tegumentul copilului, cu rol protector în viața intrauterină, devine un factor activ în termoreglare, dar și un factor de apărare cu acțiune bactericidă și antihemolitică.
Stimularea senzorială

<div:Simtul tactil – se activează cu mult înainte de naștere. Receptorii tactili sunt situați mai ales pe mâini și pe buzele nou născutului, ceea ce explică plăcerea cu care fătul își suge degetele încă din viața intrauterină. Ștergerea tegumentelor imediat după naștere, reprezintă astfel un stimulent pentru respirația nou născutului, prin creșterea nivelului de oxigen inspirat, creșterea temperaturii corpului prin contactul cu tegumentul mamei, creșterea nivelului de glicemie prin primul supt. Atingerea bebelușului de către mamă înseamnă stimulare, ceea ce îmbunătățește starea lui fizică și psihică.

Auzul – se dezvoltă începând din perioada intrauterină, nou născutul are “memorie” auditivă, recunoaște respirația mamei, ritmul bătăilor cardiace, zgomotele intestinale și vocea caldă a mamei care emană iubire.
Mirosul – memoria prenatală activată de mirosul lichidului amniotic de pe corpul bebelușului, asemănător cu mirosul pe care-l emană glandele (Montgomery) de pe areola sânului mamei, stimulează copilul, făcându-l să se târască interesat către sân (miros transferat acum pe pielea mamei).
Mișcarea – copilul se naște cu capacitatea de a se cățăra spre sân (caută sânul cu gurița, își suge degetele, întoarce capul, mișcă mânuțele, dă din piciorușe. Înfășat, bebelușului i se restricționează activitatea motrică. Lăsat liber pe pieptul mamei, apăsarea piciorușelor pe abdomenul mamei ajută la dezlipirea și eliminarea placentei.
Gustul – stimularea mamelonului face să crească nivelul hormonului lactației - prolactina și cel al oxitocinei – hormonul antistres, care crește activitatea vilozităților intestinale și se inițiază prima digestie. Pe măsură ce bebele suge la sân, crește capacitatea suprafeței de absorbție a substanțelor nutritive din lapte și asimilarea lor. În intestinele copilului apar contracții și reușește să elimine meconium (primul scaun).

 

Prima etapă începe cu prima respirație - țipăt distinctiv care apare imediat după naștere, ca urmare a destinderii alveolelor pulmonare ale copilului și captarea de oxigen din aerul atmosferic.

 

A doua etapă este etapa de relaxare.
Nou-născutul nu prezintă miscări ale gurii si mâinile sunt relaxate. Această etapa începe atunci când țipătul de naștere s-a oprit. Copilul este conectat piele pe piele cu mama și acoperit cu un prosop cald, uscat sau pătură. Pielea bebelușului se colonizează astfel cu germenii prietenoși de pe tegumentul mamei, ceea ce va facilita digestia primului lapte: colostrum.

 

A treia etapă este etapa de trezire. În această etapă nou-născutul prezintă mișcări mici de deplasare: poate prezenta mișcări ale capului, deschide ochii și gura, scoate limba, atinge mamelonul mamei.  Această etapă începe, de obicei, la aproximativ 3 minute după naștere.
A patra etapă este etapa de activitate. În această etapă, nou-născutul începe să aibă activitate crescută: deschide larg gura și are mișcări mai evidente. Această etapă începe la aproximativ 8 minute după naștere.
 
A cincea etapă este odihna. În orice moment, copilul se poate odihni. Copilul poate avea perioade de odihnă între perioadele de activitate pe parcursul primei ore după naștere.

 

A șasea etapă este etapa de cățărare (crawling). Copilul se apropie de sân în timpul acestei etape, cu perioade de acțiune: mișca mânuțele, deschide gurița, atinge sânul cu mânuțele și mamelonul cu limba. Această etapă începe la aproximativ 35 de minute după naștere.

 

A șaptea etapă este de familiarizare. În această etapă, nou-născutul devine familiarizat cu mama care-l stimulează, îl mângâie și-l dezmiardă. Această etapă începe de obicei în jurul valorii de 45 de minute după naștere și ar putea dura 20 de minute sau mai mult.

 

A opta etapă este de supt. În această etapă, nou-născutul găsește mamelonul, îl prinde în guriță și suge. Această experiență timpurie de învățare pentru a alăpta, se bazează pe reflexul copilului de supt, cel mai bine manifestat în prima oră după naștere. În cazul în care mama a avut analgezie / anestezie în timpul travaliului, “Ora magică” poate dura mai mult timp – până la 2 ore, respectând aceleași etape.

 

Etapa finală este somnul. Copilul, și, uneori, mama, pot cădea într-un somn odihnitor.
 
Aici poți vedea cele 9 etape prin care trece fiecare bebeluș, în exclusivitate dintr-o sală de nașteri din Maternitatea Medicover

.