Alupirin

Alupirin contine acid acetilsalicilic, o substanta utilizata pentru prevenirea coagularii sangelui.

Cuprins

Ce este Alupirin şi pentru ce se utilizeaza

Alupirin contine acid acetilsalicilic, o substanta utilizata pentru prevenirea coagularii sangelui. Acesta impiedica formarea cheagurilor de sange la persoane care:

  • au suferit un atac cerebral, un atac de cord sau o operatie de revascularizare a inimii (by-pass) sau prezinta risc crescut pentru atac de cord (de exemplu, au valori mari ale colesterolului sau ale tensiunii arteriale, diabet zaharat, antecedente familiale sau sunt fumatori).

Ce trebuie sa ştiti inainte sa luati Alupirin

Nu luati Alupirin:

  • daca sunteti alergic la acid acetilsalicilic, alti salicilati sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
  • daca ati  avut  vreodata  o  reactie  anormala  (astm  bronsic,  umflarea  buzelor  sau  a  fetei, mancarime  a  pielii  sau  secretii  nazale  apoase)  legata  de  utilizarea  de  salicilati  sau  de  substante asociate, in special medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS);
  • daca aveti tendinta la sangerare sau ati avut alte tipuri de sangerari, de e accident vascular cerebral;
  • daca aveti  tulburari  de  coagulare  ale  sangelui  (numar  scazut  de  trombocite,  hemofilie)  sau daca luati medicamente pentru subtierea sangelui;
  • daca aveti sau ati avut vreodata sangerari la nivelul stomacului sau intestinelor (ati varsat cu sange sau particule asemanatoare cu zatul de cafea si/ sau ati observat sange in scaunul dvs. sau scaune de culoare neagra);
  • daca aveti guta;
  • daca aveti probleme severe la rinichi sau ficat;
  • daca sunteti deja in tratament cu metotrexat (de exemplu pentru cancer sau poliartrita reumatoida) in doze ≥15 mg pe saptamana;
  • daca sunteti gravida in ultimul trimestru de sarcina, nu trebuie sa utilizati doze mai mari de 100 mg pe zi (vezi pct. "Sarcina si alaptarea").

Alupirin nu trebuie administrat copiilor si adolescentilor cu varsta sub 16 ani, cu exceptia cazului in care medicul considera absolut necesar. La acest grup de varsta, administrarea acidului acetilsalicilic poate determina o boala foarte rara (sindromul Reye) care afecteaza creierul si ficatul si uneori este fatala.

Atentionari şi precautii

Inainte sa luati Alupirin adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului:

  • daca aveti sau ati avut alergii (astm, rinita alergica, polipi nazali sau alte boli respiratorii cronice sau alergii la alte medicamente); acidul acetilsalicilic poate provoca o criza de astm; in acest caz, trebuie sa luati Alupirin numai sub supravegherea medicului dumneavoastra;

-        daca ati avut vreodata probleme cu stomacul sau cu intestinul subtire (ulcer);

  • daca aveti anumite boli care cresc riscul de sangerare, inclusiv sangerari menstruale abundente;
  • daca aveti alte boli de rinichi, sunteti deshidratat sau retineti lichid in tesuturi (edem);
  • daca aveti alte boli hepatice;
  • daca aveti insuficienta cardiaca ce nu este controlata de tratament sau alte probleme cardiace;
  • daca aveti hipertensiune arteriala (medicul dumneavoastra va va monitoriza indeaproape);
  • daca aveti peste 65 de ani, deoarece creste riscul de sangerare (medicul dumneavoastra va va monitoriza indeaproape);
  • daca aveti deficienta de glucoza-6-fosfat dehidrogenaza (o enzima al carei deficit poate determina anemie hemolitica).

Inainte de orice interventie chirurgicala, spuneti medicului sau medicului dentist ca luati Alupirin, deoarece tratamentul cu acid acetilsalicilic trebuie intrerupt cu cateva zile inainte.

Daca trebuie sa faceti teste functionale tiroidiene, spuneti medicului dumneavoastra ca luati Alupirin, deoarece medicamentul poate influenta rezultatele testelor.

Cereti imediat sfatul medicului daca simptomele se agraveaza sau daca aveti reactii adverse severe sau neasteptate, de ex. simptome neobisnuite de sangerare, reactii cutanate grave sau orice alt semn de alergie grava (vezi pct. "Reactii adverse posibile").

Informati-va medicul daca intentionati sa efectuati o operatie (chiar si una minora, cum ar fi extractia dentara) deoarece acidul acetilsalicilic fluidifica sangele si poate exista un risc crescut de sangerare.

Acidul acetilsalicilic poate determina sindrom Reye atunci cand este administrat copiilor. Sindromul Reye este o boala foarte rara care afecteaza creierul si ficatul si poate pune viata in pericol. Din acest motiv, acidul acetilsalicilic nu trebuie administrat copiilor cu varsta sub 16 ani, decat la recomandarea expresa a medicului.

Trebuie sa aveti grija sa nu va deshidratati (puteti simti sete si gura uscata), deoarece acidul acetilsalicilic asociat cu deshidratarea poate duce la deteriorarea functiei renale.

Acest medicament nu este potrivit pentru tratamentul durerii sau pentru a reduce febra.

Daca vreuna dintre cele de mai sus este valabila pentru dvs. sau daca nu sunteti sigur, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Alupirin impreuna cu alte medicamente

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati,  ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente, inclusiv medicamente fara prescriptie medicala.

Efectul tratamentului poate fi influentat daca acidul acetilsalicilic este administrat concomitent cu alte medicamente pentru:

  • prevenirea coagularii sangelui (de exemplu, warfarina sau alte medicamente care fluidifica sangele);
  • depresie;
  • respingerea organelor dupa transplant, psoriazis sau reumatism (ciclosporina, tacrolimus);
  • intreruperea sarcinii (mifepristona) - nu luati acest medicament timp de 8 pana la 12 zile dupa administrarea de mifepristona
  • hipertensiune arteriala (de exemplu, diuretice: spironolactona, acetazolamida; si inhibitori ai enzimei de conversie, de exemplu ramipril, captopril);
  • probleme cu inima (digoxina);
  • durere si  inflamatie;  pentru  articulatii  inflamate,  muschi  si  ligamente   (alte  medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul);
  • alte afectiuni cum ar fi durerea, umflarea, alergia, astmul, reumatismul si problemele cutanate (corticosteroizi precum prednisolonul);
  • guta (probenecid si sulfinpirazona);
  • cancer, probleme de piele, artrita reumatoida, boala Crohn (metotrexat);
  • stimularea sistemului imunitar (interferon alfa);
  • epilepsie (valproat de sodiu sau fenitoina, barbiturice);
  • diabet (sulfonamide, insulina, gluconagon, sulfoniluree cum ar fi glibenclamida, glipizida);
  • infectii (tetracicline), antibiotice sulfonamide (de exemplu cotrimoxazol);
  • astmul (zafirlukast);
  • glaucom (acetazolamida);
  • tulburari tiroidiene (triiodotironina);
  • tulburari mentale (litiu);
  • indigestie (antiacide, anticolinergice);
  • diaree (adsorbanti, de exemplu, caolin);
  • senzatie de rau sau varsaturi (metoclopramid).

Aspirina  poate  afecta  rezultatele  testelor  functiei  tiroidiene.  Spuneti  medicului  dumneavoastra  sau asistentei medicale daca luati aceste comprimate.

Daca utilizati in mod regulat acid acetilsalicilic, adresati-va medicului dumneavoastra inainte de a lua orice alt medicament (inclusiv cele eliberate fara prescriptie medicala).

Alupirin impreuna cu alimente, bauturi şi alcool

Evitati consumul de alcool etilic in timpul tratamentului cu Alupirin, deoarece poate creste riscul sangerarilor gastrointestinale si poate prelungi timpul de sangerare.

Sarcina , alaptarea şi fertilitatea

Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.

Nu utilizati Alupirin daca va aflati in ultimele trei luni de sarcina, cu exceptia cazului in care medicul dumneavoastra va recomanda acest lucru; doza zilnica nu trebuie sa depaseasca 100 mg (vezi pct. "Atentionari şi precautii"). Dozele obisnuite sau mari ale acestui medicament administrate spre sfarsitul sarcinii pot provoca complicatii grave la mama sau la copil.

Alupirin nu este recomandat in timpul sarcinii si al alaptarii, cu exceptia cazului in care medicul o recomanda in mod expres.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Alupirin nu afecteaza de obicei capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Alupirin contine lactoza si sodiu

Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

Acest medicament contine sodiu mai putin de 1 mmol (23 mg) per doza, adica practic „nu contine sodiu”.

Cum sa luati Alupirin

Luati intotdeauna acest medicament exact asa cum este descris in acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastra sau farmacistul.

Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

 Adulti

Doza uzuala este de 75 mg-150 mg pe zi (1-2 comprimate de Alupirin 75 mg). In anumite cazuri, medicul poate recomanda o  doza mai  mare,  in  special  pe termen  scurt,  de pana  la 300 mg  pe  zi (4 comprimate Alupirin 75 mg).

Varstnici

Doza uzuala este de una sau doua comprimate o data pe zi. Este necesara precautie la pacientii varstnici care sunt mai predispusi la evenimentele adverse. Tratamentul trebuie revizuit la intervale regulate.

Utilizarea la copii şi adolescenti

Nu se recomanda administrarea Alupirin la copii si adolescenti cu varsta sub 16 ani, cu exceptia cazului in care medicul a recomandat acest lucru (vezi pct. 2 "Ce trebuie sa ştiti inainte sa luati Alupirin").

Exista o posibila asociere intre acidul acetilsalicilic si sindromul Reye atunci cand este administrat copiilor. Sindromul Reye este o boala foarte rara, care poate fi fatala.

Tabletele gastrorezistente trebuiesc inghitite intregi cu lichid suficient, de preferinta dupa mese, fara a le zdrobi sau mesteca.

Daca luati mai mult Alupirin decat trebuie

Contactati imediat medicul sau adresati-va celui mai apropiat spital daca ati luat o doza mai mare decat trebuie, chiar daca va simtiti bine. Luati cu dumneavoastra. medicamentul in ambalajul original pentru  a  permite  medicului  sa  va  identifice  cu  usurinta  medicamentele.  Semnele  intoxicatiei  includ ameteala, transpiratii,varsaturi, respiratie rapida, uneori dezorientare, convulsii sau coma.

Daca uitati sa luati Alupirin

Luati doza pe care ati uitat-o imediat ce v-ati adus aminte. Daca mai  este putin timp pana cand  trebuie sa va luati urmatoarea doza, nu o mai luati pe cea pe care ati uitat-o, urmandu-va programul obişnuit.

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Opriti imediat tratamentul cu Alupirin si contactati medicul daca observati urmatoarele:

  • reactii alergice manifestate prin urticarie, pete rosii pe piele, mancarime, bronhospasm, inflamatie si ulceratii ale pielii si membranelor mucoase, umflarea buzelor, fetei, gatului, mainilor sau picioarelor, respiratie suieratoare, probleme respiratorii, lesin sau dificultati la inghitire (reactie alergica severa), soc;
  • inrosirea pielii cu vezicule sau descuamare, ce poate fi asociata cu febra mare si dureri Aceasta ar putea fi eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson sau sindrom Lyell;
  • sangerare in stomac sau intestin, manifestata prin tuse cu sange, varsaturi de culoare rosu aprins sau cu aspect de zat de cafea, accident vascular cerebral datorat sangerarii in creier, sange in urina, scaune negre (in special la doze mari).

Alte reactii adverse

 Frecvente: pot afecta pana la 1 din 10 persoane

  • indigestie;
  • tendinta crescuta de sangerare.

 Mai putin frecvente: pot afecta pana la 1 din 100 de persoane

  • urticarie;
  • secretie nazala apoasa;
  • dificultate la respiratie.

 Rare: pot afecta pana la 1 din 1000 de persoane

  • modificarea numarului de celule sanguine, scaderea numarului de trombocite cu tendinta de sangerare si vanatai;
  • ameteli;
  • declansarea exacerbarilor astmului bronsic, crampe ale tractului respirator inferior;
  • greata, varsaturi;
  • hemoragii severe la nivelul stomacului sau intestinului, hemoragie cerebrala;
  • perioade menstruale anormale sau prelungite;
  • inflamarea mucoasei gastrice si a vaselor de sange.

Foarte rare: pot afecta pana la 1 din 10000 de persoane

  • modificari ale testelor functiei hepatice (enzime hepatice crescute).

 Cu frecventa necunoscuta: frecventa nu poate fi estimata din datele disponibile

  • sunete in urechi (tinitus) sau scaderea auzului;
  • durere de cap;
  • vertij;
  • ulcer al stomacului sau intestinului subtire si perforatie;
  • diaree;
  • cresterea timpului de sangerare, de e cand aveti sangerari nazale, sangerari ale gingiilor (daca sangerarea este severa sau dureaza o lunga perioada de timp, discutati imediat cu medicul);
  • afectarea functiei renale si hepatice;
  • retinerea sarii si a apei (edeme);
  • nivel ridicat de acid uric in sange;
  • poate sa apara anemie (o reducere a numarului de globule rosii din sange care poate da paliditate si oboseala) din cauza sangerarii;
  • pietre la rinichi (dureri ascutite in stomac sau spate, cu sange in urina).

Raportarea reactiilor adverse

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.

Cum se pastreaza Alupirin

Nu lasati acest medicament la vederea şi indemana copiilor.

Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Continutul ambalajului şi alte informatii

Ce contine Alupirin 75 mg:

  • Substanta activa este acidul
  • Celelalte componente sunt: nucleu: lactoza monohidrat, amidon din porumb, partial pregelatinizat, acid stearic; film 1: alcool polivinilic, dioxid de titan (E 171), talc, oxid galben de fer (E 172), lecitina (soia), guma xantan; film 2: copolimer al acidului metacrilic şi etil acrilat, tip A (1:1), talc, dioxid de titan (E 171), trietilcitrat , dioxid de siliciu coloidal anhidru, hidrogenocarbonat de sodiu, laurilsulfat de

Cum arata Alupirin 75 mg şi continutul ambalajului:

Alupirin se prezinta sub forma de comprimate rotunde, biconvexe, de culoare alba sau aproape alba. Medicamentul este ambalat in cutii cu 2 blistere a cate 15 comprimate gastrorezistente.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata şi fabricantul

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

Labormed Pharma SA

Bd. Theodor Pallady Nr. 44B, Sector 3, Bucureşti Romania

Fabricantul

Labormed Pharma SA

Bd. Theodor Pallady Nr. 44B, cod 032266, Sector 3, Bucureşti Romania

Acest prospect a fost revizuit in septembrie 2019.

Denumire comerciala ALUPIRIN 75 mg
DCI ACIDUM ACETYLSALICYLICUM
Forma farmaceutica COMPR. GASTROREZ.
Concentratia 75mg
Cod ATC B01AC06
Actiune terapeutica ANTITROMBOTICE ANTIAGREGANTE PLACHETARE
Prescriptie OTC
Ambalaj Cutie cu 2 blist. PVC/PVDC/Al x 15 compr. gastrorez.
Volum ambalaj  
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod CIM W58047001
Firma / tara producatoare APP LABORMED PHARMA S.A. - ROMANIA
Firma / tara detinatoare APP LABORMED PHARMA S.A. - ROMANIA
Nr. / data ambalaj APP 12477/2019/01

Informatii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/.
*Nu este recomandata administrarea de medicamente fara consult medical.
*Numele, siglele produselor si companiilor terte afisate pe site-ul Medicover.ro utilizate in materiale, sunt proprietatea companiilor respective si pot fi, de asemenea, marci comerciale.