Chirurgia Oncologica

Chirurgia Oncologica nu este considerata ca o fiind o supraspecilizare chirurgicala, ci mai degraba o competenta dobandita, acreditata si certificata intr-o perioada de timp, necesara insusirilor teoretice, practice si de audit pentru diagnosticul si managementul multidisciplinar dedicat si adaptat fiecarei patologii tumorale si al fiecarui pacient oncologic in parte. In fiecare dintre specialitatile chirurgiale ale practicii curente, fie ca vorbim despre Chirurgia Generala si Viscerala, Chirurgia Toracica, Chirurgia Ginecologica, Otolaringologia, Chirurgia Orala si Cranio-Faciala, Chirurgia Urologica, Chirurgia Ortopedica, Neurochirurgia, ori Chirurgia Plastica si Reconstructiva, se regasesc echipe chirurgicale dedicate abordarii patologiei tumorale.

Importanta existentei acestor echipe, cand ne referim la Chirurgia Oncologica, este in primul rand de a oferi pacientului cel mai bun tratament  disponibil, punandu-l mereu pe acesta in centrul sferei de interes multidisciplinar alcatuit din Chirurgi Oncologi, Oncologi Medicali, Radioterapeuti, Anatomopatologi, Geneticieni Medicali, Radiologi-Imagisti, Psihologi si Nutritionisti. Totodata, ne referim la conlucrarea intre specialitatile chirurgiale existente si a Chirurgilor Oncologi dedicati, cand uneori necesitatea efectuarii actului chirurgical oncologic ideal impune o chirurgie extensiva, multiorgan si o reconstructie ulterioara de anvergura; din aceste considerente, existenta in cadrul aceleiasi institutii a tuturor Specialitatilor Chirurgicale, cu Chirurgi Oncologi dedicati, in cadrul acestor specialitati, care pot conlucra si trata fiecare pacient in parte si adaptat, este imperios necesara in conceptul Chirurgiei moderne.

Pentru a fi mai specifici, indiferent de localizarea tumorii (cancerului primar), Chirurgia Oncologica vizeaza mereu abordarea radicala nu doar a tumorii primare, ci si a invaziei locale tumorale (daca aceasta exista si nu a beneficiat de alte tratamente preoperatorii), precum si abordarea radicala a tuturor gnaglionilor limfatici regionali (care pot fi deja sediul metastazelor, la momentul actului chirurgical). Trebuie mentionat si faptul ca, in anumite situatii, cand statusul pacientului, statusul tumorii primare, precum si prognosticul fiecarui tip de tumora, in cadrul actului chirurgical oncologic cu viza curativa, se poate face si abordarea concomitenta sau ulterioara a metastazelor situate la nivelul altor organe (ficat, plaman, sistem nervos central, peritoneu etc). Chirurgia Oncologica este implicata, de-asemenea in ajustarea si montarea diferitelor dispozitive (camerelele implantabile pentru chimioterapie/port-a-cath) ce faciliteaza administrarea chimioterapiei sistemice si imunoterapiei/tratamentului molecular tintit, pentru a minimaliza efectele adverse ale administrarii acestor terapii pe circulatia periferica venoasa. Din nefericire, in diferse situatii, tot Chirurgia Oncologica este cea care se ocupa de cel mai bun tratament (best supportive care) chirurgial, paliativ, pentru managementul potentialelor complicatii ale cancerelor inoperabile.  

Programare Online

PROGRAMEAZA-TE ACUM

Fiecare pacient trebuie sa fie informat cum ca diagnosticul unui cancer nu coincide cu o pedeapsa capitala, dar ca tratamentul adaptat tumorii sale poate fi curativ, oferindu-i o sansa reala la un trai prelungit si decent, in special in contextul unui tratament multidisciplinar adecvat si adaptat fiecarui caz in parte, condus de catre Chirurgii Oncologi si echipele lor. Pacientii trebuie sa inteleaga ca, pentru a obtine rezultatele maximale, uneori nu este necesara efectuarea chirurgiei in prim timp, ca gest terapeutic. Pentru a facilita rezultatele Chirurgului Oncolog, chimioterapia si/sau radioterapie preoperatorie/neoadjuvanta, este de cele mai multe ori necesara. Totodata, trebuie mentionat si faptul ca, in majoritatea cazurilor operate chirurgical oncologic optimal, pentru a facilita sedimentarea rezultatelor obtinute, este necesara efectuarea in secventa adjuvanta (ajutatoare) a aceluiasi tip de chimioterapie si/sau radioterapie sau alte tratamente oncologice.

In cadrul Spitalului Medicover Cluj, echipele noastre formate din medici chirurgi din specialitatile chirurgicale amintite, cu acreditare in Chirurgia Oncologica, in randul forurilor nationale si internationale, ofera pacientilor sai proceduri de diagnostic si tratament in sfera cancerelor:

  • parotidiene, ale limbii si gurii,
  • cutanate agresive ale regiunii capului si gatului,
  • tiroidiene
  • laringiene
  • bronho-pulmonare si pleurale,
  • mamare,
  • eso-gastrice,
  • hepato-bilio-pancreatice,
  • colorectale
  • peritoneale primare si secundare
  • ovariene, ale colului si corpului uterin,
  • vulvare
  • peniene
  • vezicii urinare,
  • rinichiului si ureterului
  • pelvine avansate non-responsive la alte tratamente oncologice,
  • sarcoamelor de membre si retroperitoneale.

Spitalul Medicover Cluj dispune de tehnologii avansate ce faciliteaza si devin imperios necesare in efectuarea actului chirurgical oncologic de calitate in ceea ce priveste rezectia (extirparea) tumorii primare si a ganglionilor limfatici ideal intr-o maniera minim invaziva (laparoscopica, curand si robotica), facilitand astfel nu doar vindecabilitatea ci si reinsertia sociala si profesionala.

Tehnici chirurgicale avansate

In aces sens, echipele chirurgicale si multidisciplinare mentionate, ofera proceduri avansate privind: Chirurgia Oncologica minim invaziva laparosocpica sau toracoscopica si robotica mai precis:

  • tehnici de detectarea a ganglionului/ganglionilor santinela utilizand trasor colorimetric (Blue Dye si verde de indocianina - ICG/NIR) si/sau radiotrasor (Technetiu 99m),
  • tehnici de citoreductie tumorala avansata asistata de chimioterapia intraperitoneala hipertermica (HIPEC),
  • chirurgie hepato-bilio-pancreatica asistata ultrasonografic avansat si colorimetric prin verde de indocianina - ICG/NIR,
  • tehnici de reconstructie mamara imediata sau intarziata post-mastectomie (utilizind tesut propriu, implanturi de silicon, expandere tisulare temporare sau definitive),
  • monitorizarea leziunilor iatrogene (accidentale) in cadrul chirurgiei glandei tiroide maligne (utilizand tehnici de magnificatie si colorimetrice prin  verde de indocianina - ICG/NIR),
  • chirurgia exenterativ pelvina si urologica avansata tumorala (cu posibilitatea efectuarii tehnicilor reconstructive urinare si digestive concomitente), etc.

Echipa Medicala | Chirurgie oncologica Spital Medicover Cluj

Interventii