Trei simptome ingrijoratoare in sarcina

O parte din senzatiile de disconfort ce apar in timpul sarcinii sunt absolut normale si sunt cauzate de cresterea/dezvoltarea uterului, precum si de modificarile hormonale specifice sarcinii. Pe de alta parte, orice viitoare mama trebuie sa isi asculte propriul corp si sa fie atenta la orice modificare aparuta in timpul sarcinii, deoarece aceasta poate indica anumite complicatii sau probleme cu sarcina. Sunt cateva simptome cu adevarat ingrijoratoare, care ar trebui sa aduca o viitoare mamica la un consult de specialitate in cel mai scurt timp! Printre simptomele alarmante se numara sangerarile in sarcina, durerea abdominala si scurgerile vaginale.
Trei simptome ingrijoratoare in sarcina

Odata cu fecundarea ovulului, corpul viitoarei mamici incepe sa se transforme si sa genereze reactii la nivelul organismului. O parte dintre acestea sunt normale, iar o parte reprezinta semnale de alarma, pentru care este nevoie de un consult urgent de specialitate. Trei dintre cele mai des intalnite simptome de alarma in timpul sarcinii sunt:

Sangerarile in sarcina

Sangerarea vaginala in timpul sarcinii nu este intotdeauna o problema sau un motiv de ingrijorare. Majoritatea femeilor care au astfel de sangerari in primele 12 saptamani pot duce sarcina pana la capat fara probleme.

Sangerarile pot aparea in primele 10-14 zile de la fecundare, cand sarcina se aseaza la nivelul stratului intern al uterului. Aceasta se numeste sangerare de implantare si nu reprezinta un motiv de ingrijorare.

Chiar si in aceste conditii este recomandat un consult de specialitate, care poate elimina suspiciunile de infectie vaginala, displazia colului uterin, avortul spontan, o sarcina extrauterina sau o sarcina molara. In urma consultului, medicul ginecolog va stabili cauza simptomului si va pune un diagnostic exact, pentru a putea beneficia de cea mai buna optiune terapeutica.

Sangerarile vaginale pot aparea si in al doilea trimestru de sarcina, iar cele mai frecvente cauze pot fi:

  • Infectia genitala
  • Probleme de placentatie (placenta previa)
  • Probleme la nivelul colului (incompetenta cervicoistmica, scurtarea colului)

In ultimul trimestru de sarcina, sangerarile vaginale pot avea cauze similare celor in al doilea trimestru, de aceea este indicat consultul de specialitate ori de cate ori apar.  In apropierea momentului nasterii, sangerarea poate fi normala, datorita scurtarii colului uterin si deschiderii acestuia cu eliminarea dopului gelatinos.

Este foarte important ca imediat ce viitoarea mamica observa aparitia sangerarilor vaginale, sa contacteze medicul ginecolog. Orice zi de amanare a unui consult poate duce catre complicatii mai grave, care pot pune in pericol atat viata fatului, cat si a mamei.

Durerile abdominale in sarcina

Durerile abdominale pot aparea in orice trimestru al sarcinii, inclusiv inainte de confirmarea sarcinii sau chiar la cateva saptamani de la instalarea acesteia.

In cele mai multe din cazuri, durerile abdominale pelvine din timpul sarcinii sunt absolut normale si apar ca urmare a dezvoltarii/cresterii uterului.

Atunci cand durerea abdominala persista si are o intensitate ridicata, ar trebui sa devina un simptom de ingrijorare. Mai ales daca este insotita si de alte simptome, precum:

  • sangerarea pe cale vaginala
  • scurgeri vaginale
  • slabiciune
  • lesin
  • disconfort la urinare

Daca durerea abdominala apare inainte de confirmarea sarcinii, aceasta poate indica o sarcina ectopica, care se dezvolta in afara cavitatii uterine. In general, acest tip de durere abdominala este de intensitate variabila (de la redusa la semnificativa) si poate iradia la nivelul umarului. Simultan cu durerea, pot aparea si simptome precum greata, varsaturile si sangerarile vaginale in cantitate mica. 

Atunci cand durerea abdominala apare pana in 24 de saptamani de sarcina poate indica o amenintare de avort, iar intre 24-37 de saptamani – o nastere prematura. Atunci cand vorbim de o sarcina la termen, durerea abdominala poate anunta inceputul travaliului fiziologic.

Chiar daca nu produc durere, contractiile Braxton-Hicks trebuie luate in calcul. Acestea pot deveni un simptom ingrijorator in sarcina atunci cand se repeta la intervale regulate de timp.

In unele cazuri, cauzele care duc la aparitia durerii abdominale nu au legatura cu sarcina. Acestea pot fi declansate, de exemplu, de infectiile urinare, gaze sau balonări, ce apar frecvent in timpul celor 9 luni de sarcina..

Dezlipirea prematura de placenta normal inserata mai poate fi o cauza a durerilor abdominale in sarcina. Aceste cazuri reprezinta o urgenta medicala si necesita ingrijiri medicale de urgente.

In momentul in care durerile abdominale in sarcina sunt persistente, consultul de specialitate este recomandat, pentru a preveni complicatiile.

Orice modificare ce apare pe parcursul sarcinii trebuie sa fie comunicata medicului curant

Scurgerile vaginale in sarcina

Datorita concentratiilor hormonale, cantitatea scurgerilor vaginale se modifica din primul trimestru de sarcina.

In mod normal, scurgerile vaginale sunt transparente, usor albicioase si nu au miros. Atunci cand isi schimba culoarea, consistenta sau mirosul, este foarte probabil ca pacienta sa sufere de o infectie vaginala. Recomandarea noastra este ca viitoarea mama sa fie foarte atenta la aceste detalii si sa se prezinte la un consult de specialitate daca observa ca scurgerile vaginale au culoarea alb-grunjos, verzui sau galbui si sunt urat mirositoare. In urma consultului de specialitate si a unor analize ginecologice, medicul ginecolog poate pune un diagnostic si poate recomanda tratamentul potrivit.

In unele cazuri, poate aparea si sange in secretiile vaginale, iar culoarea acestuia poate varia de la roz, maroniu pana la rosu. Consultul de specialitate este singurul care poate ajuta la diagnosticare si recomandarea unui tratament eficient.

Lichidul amniotic poate sa apara ca o scurgere vaginala importanta,  similara senzatiei de urinat. Ruperea membranelor pungii amniotice poate sa apara in trimestrul al doilea sau al treilea de sarcina si poate sa nu fie insotita de durere. Culoarea acestuia poate sa fie alba, transparenta, galbuie sau verde in cazul elimanrii meconiale a fatului. Pierderile de lichid amniotic, indiferent de varsta gestationala, necesita atentie medicala urgenta.

Dopul gelatinos care se formeaza in prima parte a sarcinii la nivelul colului uterin poate semnala deschiderea si scurtarea colului. Acesta are o consistenta gelatinoasa, lipicioasa este transparent si poate avea mici striatii sangvinolente. Pierderea doplui gelatinos precede travaliul, iar in cazul pacientelor aflate la primul copil, pierderea acestuia poate sa apara si cu o saptamana inaintea debutului de travaliu. In cazul pacientelor cu mai multe nasteri, aceasta perioada se poate scurta pana la cateva ore.

Toate aceste simptome trebuie analizate si discutate in cadrul unei consultatii medicale de specialitate ori de cate ori apar. De cele mai multe ori, este nevoie de investigatii suplimentare imagistice, analize de sange, urinare sau ale secretiilor vaginale pentru stabilirea unui diagnostic.

Orice modificare ce apare pe parcursul sarcinii trebuie sa fie comunicata medicului curant, pentru a evita punerea in pericol atat a viitoarei mame, cat si a fatului.

Consultant Medical Dr. Cristina Teodorescu
Data publicării 18.11.2020