Indapamida

Indapamida Atb contine indapamida si apartine unei clase de medicamente denumite diuretice, care cresc productia de urina de catre rinichi. In orice caz, indapamida este diferita de alte diuretice, deoarece cauzeaza doar o usoara crestere a cantitatii de urina produsa.

Cuprins

Ce trebuie sa stiti inainte sa luati Indapamida Atb

Nu luati Indapamida Atb daca:

  • sunteti alergic (hipersensibil) la indapamida sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
  • sunteti alergic (hipersensibilla alte medicamente care apartin aceleiaşi clase (sulfonamide), cum ar fi trimetoprim /sulfametoxazol sau sulfadiazina de argint.
  • aveti afectiuni severe ale ficatului sau o afectiune numita encefalopatie hepatica (o boala care afecteaza creierul şi este o complicatie a bolilor hepatice grave).
  • aveti afectiuni severe ale rinichilor.
  • medicul dumneavoastra v-a spus ca aveti valori mici ale potasiului in sange.

Atentionari si precautii

Inainte sa luati Indapamida Atb, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Spuneti medicului dumneavoastra inainte de a incepe sa luati acest medicament daca aveti sau ati avut oricare dintre urmatoarele:

  • orice tulburari de ritm cardiac;
  • diabet zaharat (va rugam sa va verificati glicemia la intervale regulate);
  • guta;
  • probleme cu rinichii;
  • probleme cu ficatul.

Indapamida Atb influenteaza concentratia de potasiu şi sodiu din sangele dumneavoastra.

Medicul dumneavoastra va poate indica efectuarea unor investigatii pentru a va monitoriza valorile de potasiu şi sodiu din sangele dumneavoastra, inainte şi in timpul tratamentului. Aceasta se aplica, in special, pentru pacientii care prezinta risc crescut de aparitie a dezechilibrelor electrolitice (cum sunt varstnicii, pacientii tratati cu mai multe medicamente simultan sau pacientii subnutriti).

Indapamida Atb poate creşte sensibilitatea pielii dumneavoastra la lumina solara. Daca este cazul dumneavoastra, spuneti medicului care poate decide oprirea tratamentului.

In cazul continuarii administrarii de indapamida, medicul va va recomanda protejarea zonelor expuse la soare sau la radiatii ultraviolete.

Daca va este examinata functia glandei paratiroide, spuneti medicului dumneavoastra, care va intrerupe tratamentul cu Indapamida Atb.

Sportivii trebuie avertizati ca indapamida poate pozitiva testele anti-doping.

Daca credeti ca oricare dintre cele prezentate mai sus sunt valabile in cazul dumneavoastra sau daca aveti orice intrebari sau nelamuriri cu privire la administrarea medicamentului, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Indapamida Atb impreuna cu alte medicamente

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca utilizati, ati utilizat recent sau s-ar putea sa utilizati orice alte medicamente.

Daca luati urmatoarele medicamente, efectele determinate de Indapamida Atb pot fi modificate sau pot sa apara reactii adverse.

Asocieri  nerecomandate

  • Litiu (utilizat in tratamentul depresiei): nu trebuie sa luati indapamida impreuna cu litiu din cauza riscului de creştere a concentratiei plasmatice de litiu cu semne de
  • Alte diuretice (bumetamida, furosemid, piretanida, tiazide şi xipamida).

Asocieri care necesita precautii pentru utilizare

  • medicamente utilizate pentru tratamentul ritmului neregulat al inimii (chinidina, hidrochinidina, disopiramida, amiodarona, sotalolul, dofetilida sau ibutilida) pot determina aparitia torsadei varfurilor (o forma particulara de tulburare a ritmului inimii);
  • medicamente utilizate pentru tratamentul psihozelor, cum sunt clorpromazina, ciamemazina, levomepromazina, tioridazina, trifluoperazina, amisulprida, sulpirida, sultoprida, tiaprida, droperidolul sau haloperidolul;
  • alte medicamente, cum sunt bepridilul (utilizat pentru a trata angina pectorala), cisaprida şi difemanilul (utilizate pentru tratamentul afectiunilor gastro-intestinale), eritromicina administrata intravenos, pentamidina, moxifloxacina, sparfloxacina (utilizate pentru tratamentul infectiilor), halofantrina (utilizata pentru tratamentul malariei), mizolastina (utilizata pentru tratamentul alergiilor), vincamina administrata intravenos (utilizata pentru a trata problemele circulatorii de la nivelul creierului);
  • medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) utilizate pentru tratamentul durerii şi inflamatiei (de exemplu: ibuprofen, diclofenac şi indometacin), inclusiv inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2 (COX-2) (cum sunt celecoxib, etoricoxib) şi doze mari de acid acetilsalicilic (mai mult de 3g pe zi) pot reduce efectul de scadere a tensiunii arteriale al indapamidei. Exista un risc de insuficienta renala acuta la pacientii cu volum scazut al apei din corp (deshidratati). Este esentiala administrarea adecvata de lichide;
  • asocierea cu inhibitori ai ECA, utilizati pentru tratarea tensiunii arteriale mari şi a insuficientei cardiace (de exemplu: captopril, enalapril, perindopril), prezinta risc de scadere severa a tensiunii arteriale şi/sau insuficienta renala acuta, in cazul initierii tratamentului cu un inhibitor al ECA la pacientii cu depletie de sodiu preexistenta (in special la pacientii cu stenoza de artera renala).

Este posibil ca efectul indapamidei sa fie modificat sau pot aparea reactii adverse daca luati unul din urmatoarele medicamente:

  • metformina (utilizata in tratamentul diabetului zaharat);
  • baclofen (utilizat in tratamentul spasmului muscular);
  • ciclosporina şi tacrolimus (utilizate pentru tratamentul bolilor autoimune sau pentru inhibarea sistemul imunitar dupa un transplant);
  • corticosteroizi (de exemplu: prednisolon, hidrocortizon sau fludrocortizon) utilizati pentru a trata diferite afectiuni, inclusiv astmul bronşic sever şi poliartrita reumatoida;
  • laxative iritative (de exemplu, senna);
  • cateva medicamente utilizate pentru a trata insuficienta cardiaca şi unele tulburari de ritm cardiac (de exemplu: digoxina, digitoxina);
  • unele diuretice (medicamente pentru eliminarea apei) care economisesc potasiul, cum sunt amilorid, spironolactona, triamteren;
  • anumite diuretice care pot determina scaderea valorilor de potasiu din sange, cum sunt bendroflumetiazida, furosemid, piretanida, bumetanida şi xipamida;
  • unele antidepresive triciclice (de exemplu, imipramina), neuroleptice (utilizate pentru a trata afectiunile psihotice);
  • unele substante de contrast iodate (utilizate pentru diagnosticarea anumitor afectiuni);
  • tetracosactid (utilizat pentru diagnosticul unor afectiuni şi in tratamentul problemelor gastro- intestinale);
  • medicamente care contin calciu;
  • alopurinol (pentru tratamentul gutei).

Indapamida Atb impreuna cu alimente, bauturi si alcool

Alimentele şi bauturile nu influenteaza actiunea medicamentului.

Sarcina, alaptarea si fertilitatea

Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.

Sarcina

Acest medicament nu este recomandat in timpul sarcinii. Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra daca sunteti gravida sau doriti sa ramaneti gravida.

Alaptarea

Substanta activa este excretata in laptele matern. Alaptarea nu este recomandata in timp ce luati acest medicament. Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Indapamida Atb scade tensiunea arteriala ceea ce va poate face sa va simtiti ametit sau obosit. Aceste reactii adverse pot aparea in special la inceputul tratamentului sau in cazul asocierii cu un alt medicament antihipertensiv. Daca va simtiti afectat nu conduceti vehicule şi nu folositi utilaje.

Indapamida Atb contine lactoza monohidrat.

Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

Cum sa luati Indapamida Atb

Luati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doza zilnica recomandata este de 1 comprimat Indapamida Atb, de preferat a se lua dimineata. Pacienti cu insuficienta renala

Pacientii cu insuficienta renala severa (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min) nu trebuie tratati

cu indapamida (vezi pct.2 „Nu utilizati Indapamida Atb”).

Diureticele tiazidice şi inrudite au eficacitate maxima doar daca functia renala este normala sau doar uşor alterata.

Pacienti cu insuficienta hepatica

Pacientii cu insuficienta hepatica severa nu trebuie tratati cu indapamida (vezi pct. 2 „Nu luati Indapamida Atb”).

Varstnici

Pacientii varstnici pot fi tratati cu indapamida in cazul in care functia renala este normala sau doar uşor alterata.

Copii şi adolescenti

Utilizarea de indapamida la copii şi adolescenti nu este recomandata din cauza lipsei datelor privind siguranta şi eficacitatea.

Mod de administrare

Comprimatele trebuie inghitite intregi cu o cantitate suficienta de lichid (cum este un pahar cu apa). Puteti lua medicamentul cu alimente sau pe stomacul gol. Comprimatele nu se zdrobesc şi nici nu se mesteca. Indapamida Atb poate fi luata indiferent de orarul meselor.

Durata tratamentului

Durata tratamentului va fi stabilita de catre medicul dumneavoastra. Daca aveti impresia ca efectul medicamentului este prea slab sau prea puternic spuneti medicului dumneavoastra.

Daca luati mai mult Indapamida Atb decat trebuie

In cazul unui supradozaj va exista o creştere a frecventei reactiilor adverse, un efect diuretic accentuat cu risc de scadere a tensiunii arteriale şi de aparitie a dezechilibrelor hidro-electrolitice. Daca ati luat in mod accidental mai mult Indapamida Atb decat ar trebui, adresati-va imediat medicului dumneavoastra pentru recomandari.

Simptomele supradozajului pot include greata, varsaturi, tensiune arteriala mica (conducand la stare de confuzie uşoara), crampe, ameteli, somnolenta, confuzie, producere excesiva sau scazuta de urina.

Daca uitati sa luati Indapamida Atb

Daca uitati sa luati o doza, luati-o imediat ce va amintiti. Cu toate acestea, nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca incetati sa luati Indapamida Atb

Tratamentul tensiunii arteriale mari este in mod normal pe toata durata vietii. Nu trebuie sa intrerupeti administrarea medicamentului fara sa discutati mai intai acest lucru cu medicul dumneavoastra.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra, farmacistului sau asistentei medicale.

Reactii adverse posibile 

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Pot aparea urmatoarele reactii adverse:

Frecvente (pot afecta pana la 1 din 10 persoane)

  • reactii alergice (in special la pacientii predispuşi la reactii alergice şi astmatice) manifestate prin eruptii trecatoare pe piele cu macule şi papule.

Mai putin frecvente (pot afecta pana la 1 din 100 persoane)

  • varsaturi;
  • reactii alergice (in special la pacientii predispuşi la reactii alergice şi astmatice) manifestate prin pete purpurii sau placarde pe piele.

Rare (pot afecta pana la 1 din 1000 persoane)

  • ameteli (vertij);
  • oboseala;
  • dureri de cap;
  • furnicaturi şi intepaturi (parestezie);
  • greata (senzatie de rau);
  • constipatie (scaune tari, uscate);
  • senzatie de gura uscata.

Foarte rare (pot afecta pana la 1 din 10000 persoane)

  • scaderea numarului de plachete din sange care creşte riscul de sangerare sau invinetire;
  • scaderea numarului de celule albe din sange care creşte probabilitatea de aparitie a infectiilor; aceasta poate fi severa (agranulocitoza);
  • scaderea numarului anumitor celule sanguine care poate determina slabiciune (anemie hemolitica, anemie aplastica);
  • inflamarea pancreasului, care determina durere severa la nivelul abdomenului şi in spate (pancreatita);
  • batai neregulate ale inimii;
  • tensiune arteriala mica care determina stare de confuzie uşoara;
  • afectarea grava a rinichilor (insuficienta renala);
  • probleme cu ficatul (detectate prin analize de laborator ale sangelui);
  • creştere a concentratiei de calciu in sange;
  • reactii alergice grave (angioedem, in special la persoanele predispuse la reactii alergice şi astmatice) cu umflarea fetei, buzelor sau limbii şi urticarie, umflarea mucoasei gatului sau a cailor aeriene determinand dificultati de respiratie sau inghitire. Daca apar aceste reactii adverse adresati- va imediat medicului dumneavoastra;
  • reactii alergice grave cu simptome asemanatoare gripei, aparitia de vezicule pe piele, gura, ochi şi organe genitale (necroliza epidermica toxica, sindrom Stevens- Johnson). Daca apar aceste reactii adverse adresati-va imediat medicului dumneavoastra.

Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile)

  • Sincopa (posibil legata de nivelul scazut al potasiului din sange);
  • O tulburare grava, potential letala de ritm cardiac (torsada varfurilor);
  • Indapamida poate determina valori scazute de sodiu şi potasiu din sangele dumneavoastra. Medicul dumneavoastra va va monitoriza aceste valori prin teste de sange (vezi, mai sus „Atentionari şi precautii”);
  • Indapamida poate determina scaderea valorilor de clor din sange care poate conduce la alcaloza metabolica (aciditate scazuta a sangelui);
  • Indapamida poate determina creşterea valorilor de zahar din sange;
  • Daca aveti probleme hepatice preexistente, administrarea de indapamida poate determina o afectiune cunoscuta sub numele de encefalopatie hepatica (afectarea creierului şi este o complicatie a bolii hepatice);
  • Daca aveti o afectiune denumita „Lupus Eritematos Sistemic diseminat”(o boala autoimuna inflamatorie care apare rar), administrarea de indapamida o poate agrava;
  • Luand indapamida puteti face pielea mai sensibila la radiatiile ultraviolete (vezi mai sus „Atentionari şi precautii”);
  • Indapamida poate determina valori mai mari de acid uric in sange conducand la aparitia crizelor de guta. 
  • miopie, vedere incetosata, tulburari de vedere.

Raportarea reactiilor adverse

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct la

Agentia Nationala a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Romania Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478 – RO Tel: + 4 0757 117 259

Fax: + 4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.

Cum se pastreaza Indapamida Atb

Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.

Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe cutie dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 25°C.

Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Continutul ambalajului si alte informatii

Ce contine Indapamida Atb

  • Substanta activa este indapamida. Fiecare comprimat cu eliberare prelungita contine 1,5 mg indapamida.
  • Celelalte componente sunt: nucleu-lactoza monohidrat, copovidona, hipromeloza 15000 cps, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film-Opadry II White 03N280000: hipromeloza 6 cP, dioxid de titan (E 171), glicerol, macrogol/PEG 6000, stearat de magneziu.

Cum arata Indapamida Atb si continutul ambalajului

Comprimate cu eliberare prelungita rotunde, biconvexe, de culoare alba, cu diametrul de 8,2 mm. Cutie cu 3 blistere din PVC /Al a cate 10 comprimate cu eliberare prelungita.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul

Antibiotice S.A.

Str. Valea Lupului nr. 1, 707410 Iaşi, Romania

Acest prospect a fost revizuit in Iunie 2020.

Denumire comerciala INDAPAMIDA ATB 1,5 mg
DCI INDAPAMIDUM
Forma farmaceutica COMPR. CU ELIB. PREL.
Concentratia 1,5mg
Cod ATC C03BA11
Actiune terapeutica DIURETICE CU EFECT MODERAT (EXCL. THIAZIDE) SULFONAMIDE
Prescriptie P6L
Ambalaj Cutie cu 3 blist. PVC/Al x 10 compr. elib. prel.
Volum ambalaj  
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod CIM W62164001
Firma / tara producatoare APP ANTIBIOTICE S.A. - ROMANIA
Firma / tara detinatoare APP ANTIBIOTICE S.A. - ROMANIA
Nr. / data ambalaj APP 13264/2020/01

Informatii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/.
*Nu este recomandata administrarea de medicamente fara consult medical.
*Numele, siglele produselor si companiilor terte afisate pe site-ul Medicover.ro utilizate in materiale, sunt proprietatea companiilor respective si pot fi, de asemenea, marci comerciale.