Chirurgia Endocrina

Chirurgia endocrina este o sub-specialitate chirurgicala dedicata tratamentului patologiei glandelor endocrine, cum ar fi:

  • glanda tiroida
  • glandele paratiroide
  • glandele adrenale (suprarenale)
  • pancreasul endocrin
  • unele glande neuroendocrine

In functie de patologia implicata operatiile presupun extirparea glandei tiroide (tiroidectomie), fie in parte (lobectomie sau hemitiroidectomie), fie in totalitate (tiroidectomie totala). Rezectiille incomplete (tiroidectomia sub-totala sau aproape totala) sunt practicate, de asemenea, chiar daca mai rar.

Glandele endocrine

Afectiunile (glandelor) endocrine pot lua in general doua directii: unele conduc la hipofunctia glandei respective (prin secretia insuficienta a hormonului/hormonilor respectivi), iar altele au drept consecinta hiperfunctia glandei (urmarea fiind o secretie hormonala excesiva, cu efecte dintre cele mai variate asupra organismului si in final cu evolutie catre diverse manifestari clinice (sindroame sau boli). Aceste disfunctii glandulare pot fi tratate de cele mai multe ori medicamentos (tratament de substitutie hormonala in caz de hipofunctie sau diverse molecule care blocheaza sau antagonizeaza efectul hormonilor in exces, in hiperfunctia endocrina). De multe ori, insa, capacitatea de a tine aceste afectiuni sub control cu ajutorul medicamentelor este depasita, astfel incat este nevoie sa se recurga la chirurgie.

Chirurgia glandei tiroide insumeaza majoritatea procedurilor de chirurgie endocrina efectuate in lume. Aceasta este indicata intr-o varietate de afectiuni – de la gusa polinodulara pana la cancerul tiroidian. In functie de patologia implicata operatiile presupun extirparea glandei tiroide (tiroidectomie), fie in parte (lobectomie sau hemitiroidectomie), fie in totalitate (tiroidectomie totala). Rezectiille incomplete (tiroidectomia sub-totala sau aproape totala) sunt practicate, de asemenea, chiar daca mai rar.

Extirparea uneia sau a mai multor glande paratiroide se numeste paratiroidectomie si se face de regula in hiperparatiroidismul primar, pentru a inlatura tumora primara sau hiperplazia glandulara responsabila pentru producerea excesiva a hormonului paratiroid. Paratiroidele sunt glande pereche situate posterior pe fiecare dintre cei doi lobi ai glandei tiroide (exista insa si variatii anatomice). De regula, localizarea unei glande marite in volum este confirmata prin vizualizare cu substanta de contrast sau ecografic.

Suprarenalele (glandele adrenale) sunt o pereche de organe endocrine situate deasupra rinichilor si sunt responsabile pentru producerea unei varietati de hormoni precum adrenalina si hormonii steroizi (aldosteron si cortizol). Adrenalectomia reprezinta indepartarea chirurgicala a uneia sau ambelor glande suprarenale. Se recomanda de regula pacientilor cu tumori de glanda suprarenala, iar procedura poate fi efectuata prin chirurgie deschisa (laparotomie) sau prin tehnica laparoscopica.

Bolile pancreasului endocrin apar foarte rar; acestea pot fi insulinoame, gastrinoame etc. Tratamentul chirurgical al acestora poate merge de la simpla enucleare a tumorii pana la rezectii mai ample.

Tiroidectomia este interventia chirurgicala prin care se indeparteaza glanda tiroida. Aceasta operatie se efectueaza datorita unei patologii  (gusa  polinodulara, cancer tiroidian) ce necesita o sanctiune chirurgicala.

Tiroidectomia, desi este o interventie standardizata, este o operatie extrem de delicata. Acest lucru se datoreaza in primul rand datorita faptului ca tiroida este cel mai bine vascularizat organ din corpul uman si pentru ca localizarea sa anatomica este in apropierea unor structuri pe cat de delicate, pe atat de importante – glandele paratiroide, trahee, esofag, precum si nervii laringelui superior si recurent.

Cauze, simptome, interventii

Glanda tiroida, prin hormonii pe care ii produce si secreta (tiroxina- T4, triiodotironina – T3, calcitonina) joaca un rol important in cresterea si dezvoltarea organismului, influentand metabolismul glucidelor, proteinelor, lipidelor si al calciului. Tocmai din acest motiv, inaintea oricarei interventii chirurgicale, trebuie efectuate investigatii amanuntite. Aceasta presupune examinarea clinica si paraclinica de catre medicul endocrinolog, care este si cel care stabileste indicatia chirurgicala in functie de patologie. Afectiunile tiroidei care beneficiaza de tratament chirurgical pot fi benigne (gusa uninodulara, gusa multinodulara, hipertiroidii, gusa ectopica, gusa ce provoaca compresie pe structurile vecine etc) sau maligne (cancerul tiroidian).

Gusa tiroidiana inseamna o marire in volum a glandei tiroide, care devine usor palpabila si chiar vizibila prin deformarea regiunii anterioare a gatului.

O tiroida mult marita in volum poate determina compresia structurilor invecinate, generand astfel simptome:

  • dispnee (greutate in respiratie, senzatie de sufocare)
  • disfagie (greutate la inghitire)
  • disfonie (voce ragusita, voce bitonala sau chiar afonie).

Alte semne care pot insoti o crestere in volum a glandei tiroide pot fi: astenie, fatigabilitate, iritabilitate si nervozitate excesiva, pierderea sau cresterea ponderala intr-un timp scurt, tulburari ale ritmului si frecventei cardiace, aparitia de adenopatii laterocervicale (ganglioni limfatici mariti in volum). 

Cauzele acestei afectiuni, atunci cand sunt cunoscute, variaza de la o dieta saraca in iod, asa cum se intampla in zonele endemice, la tulburari ale secretiei hormonilor tiroidieni – hipersecretie tiroidiana cu cresterea in volum a glandei. De asemenea, nodulii tiroidieni (crestere anormala a unui grup de celule de la nivelul glandei tiroide) pot fi  prin volumul lor o cauza de gusa tiroidiana. Nodulii tiroidieni sunt frecvent intalniti, marea lor majoritate fiind benigni. Cu toate acestea orice nodul tiroidian poate ascunde o leziune maligna, motiv pentru care trebuie atent investigati si monitorizati.

Cancerele tiroidiene sunt neoplazii rare ce grupeaza entitati foarte diverse, de la formele cu evolutie lenta, cu prognostic relativ favorabil, pana la forme rapid progresive, care angajeaza prognosticul vital.

Princpalele tipuri de cancer tiroidian sunt:

  • cancerul papilar
  • cancerul follicular
  • cancerul medular
  • cancerul anaplazic.

Glanda tiroida poate fi de asemenea si sediul unor cancere secundare (metastaze), cu punct de plecare de la nivelul rinichiului, plamanului sau sanului.

Tiroidectomia este o interventie chirurgicala care se practica sub anestezie generala cu intubatie oro-traheala si presupune efectuarea unei  incizii cervicale orizontale, cu extirparea unei mici tumori izolate (enucleere), a unei portiuni, sau a unui lob in totalitate (lobectomie partiala/ subtotala sau totala), sau a glandei tiroide in totalitate (tiroidectomie totala).

Cu  toate ca  abordul chirurgical al tiroidei este facil, aceasta aflandu-se imediat sub planurile superficiale, ea ramane o interventie delicata din punct de vedere tehnic, prin prisma structurilor cu care are contact si care trebuie prezervate.

Refacerea postoperatorie dureaza in general 72 de ore.

In cazul extirparii totale, tratamentul se substituie cu hormoni tiroidieni si trebuie sa fie urmat tot restul vietii.

Echipa medicala