Mestinon

Mestinon contine ca substanta activa bromura de piridostigmina care apartine unui grup de medicamente cunoscut ca inhibitori de colinesteraza. Inhibitorii de colinesteraza blocheaza activitatea excesiva a colinesterazei şi in acest fel ajuta la functionarea corecta a muşchilor.

Cuprins

Ce este Mestinon şi pentru ce se utilizeaza

Mestinon contine ca substanta activa bromura de piridostigmina care apartine unui grup de medicamente cunoscut ca inhibitori de colinesteraza. Inhibitorii de colinesteraza blocheaza activitatea excesiva a colinesterazei şi in acest fel ajuta la functionarea corecta a muşchilor.

Mestinon este utilizat in tratamentul miasteniei gravis. La pacientii cu miastenia gravis apare rapid slabiciune musculara şi, in cazurile grave, muşchii pot fi paralizati. Miastenia gravis este cauzata de activitatea excesiva a unei proteine din corp numita colinesteraza.

Mestinon este de asemenea utilizat in tratamentul unor forme rare de constipatie (ileus paralitic) şi in cazul retentiei de urina dupa o interventie chirurgicala.

Ce trebuie sa stiti inainte sa luati Mestinon

Nu luati Mestinon

  • daca sunteti alergic la bromura de piridostigmina, la bromuri sau la oricare dintre celelalte componente ale ale acestui medicament (enumerate la pct. 6);
  • daca sunteti constipat sau nu puteti urina, cu exceptia cazului in care medicul dumneavoastra v- a spus sa luati acest medicament. Aceasta datorita faptului ca Mestinon este indicat numai pentru anumite tipuri de constipatie şi retentie de urina (vezi pct. 1).

Atentionari şi precautii

Inaintea tratamentului cu Mestinon, spuneti medicului dumneavoastra daca:

  • Suferiti de astm bronşic sau alte boli la nivelul plamanilor precum boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC);
  • Ati suferit recent un infarct miocardic (obstructie a unei artere coronare), aveti pulsul mic sau orice alta boala a inimii;
  • Aveti un ritm al batailor inimii prea scazut sau afectiuni ale sistemului de conducere al inimii (blocuri AV);
  • Aveti tensiune arteriala mica;
  • Aveti ulcer la nivelul stomacului;
  • Aveti epilepsie;
  • Aveti boala Parkinson;
  • Aveti o activitate crescuta a glandei tiroide (hipertiroidie);
  • Aveti probleme cu rinichii;
  • Suferiti de o afectiune denumita vagotonie (aceasta este o afectiune in care hiperactivitatea nervului vag cauzeaza simptome cum ar fi ritm cardiac scazut, hipotensiune, constipatie, transpiratie şi spasme musculare dureroase);
  • Ati avut o operatie de extirpare a glandei timus;
  • Aveti insuficienta renala.

Nu exista nicio evidenta care sa sugereze ca Mestinon are efecte speciale asupra pacientilor varstnici. Cu toate acestea pacientii varstnici pot fi mai susceptibili la tulburari ale ritmului inimii decat pacientii adulti.

Mestinon impreuna cu alte medicamente

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca utilizati, ati utilizat recent sau s-ar putea sa utilizati orice alte medicamente.

Acest lucru este extrem de important, deoarece utilizarea concomitenta a mai multor medicamente poate sa accentueze sau sa diminueze efectul medicamentelor. In mod special, spuneti medicului dumneavoastra daca luati oricare din urmatoarele medicamente:

  • Medicamente cunoscute ca corticosteroizi sau alte medicamente imunosupresoare;
  • Medicamente cunoscute ca antimuscarinice (de ex. atropina, hioscina);
  • Medicamente care contin metilceluloza;
  • Medicamente impotriva infectiilor (antibiotice aminoglicozidice);
  • Medicamente utilizate pentru batai neregulate ale inimii (medicamente antiartmice);
  • Medicamente anestezice locale sau generale.

Daca urmeaza sa fiti supus unei interventii chirurgicale

Spuneti medicului dumneavoastra ca luati Mestinon. Mestinon poate stopa efectele unor medicamente utilizate pentru relaxarea musculara in timpul operatiei (de ex. pancuronium, vecuronium). Nevoia de Mestinon s-ar putea reduce dupa timectomie.

Mestinon poate de asemenea prelungi efectul altor miorelaxante (de exemplu suxametonium).

Sarcina şi alaptarea

Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.

Medicul dumneavoastra va decide daca puteti sa luati acest medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Mestion poate determina tulburari de vedere. Daca acest lucru se intampla si in cazul dumneavostra nu conduceti vehicule si nu folositi utilaje.

Mestinon contine zahar. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a utiliza acest medicament.

Cum sa utilizati Mestinon

Luati intotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doza va depinde de boala, nevoile şi varsta dumneavoastra dupa cum urmeaza:

Pentru miastenia gravis:

  • Doza uzuala zilnica pentru adulti este de 1-3 drajeuri de Mestinon (60 - 180 mg Mestinon) care trebuie luata de 2-4 ori pe zi, sau o doza marita daca este necesar, dar numai daca a fost recomandata de medicul dumneavoastra. Doza totala zilnica este de obicei intre 120-1200 mg, dar pot fi necesare si doze mai mari daca medicul dumneavostra hotaraste
  • Doza uzuala zilnica pentru copii sub 6 ani este de 30 mg Mestinon. Pentru copii cu varsta cuprinsa intre 6 – 12 ani, doza uzuala de pornire este de 1 drajeu de Mestinon (60 mg). Medicul va mari apoi progresiv doza pana se obtine efectul La copii doza uzuala zilnica este cuprinsa intre 30 – 360 mg.
  • Nou-nascuti: in general, se recomanda 5 mg sub forma de comprimate la fiecare 4-6 ore, de fiecare data cu 30-60 minute inainte de masa. Medicul va hotari doza exacta pentru fiecare copil in parte.

Comprimatele au nevoie de 15 – 30 de minute de la administrare pentru a-şi face efectul. Efectul fiecarei doze ar trebuie sa dureze cam patru ore in timpul zilei şi cam şase ore noaptea.

Ar trebui sa incercati sa luati medicamentul astfel incat el sa lucreze atunci cand muşchii dumneavoastra au cea mai mare nevoie, de exemplu cand va sculati şi cu aproximativ 30 – 40 de minute inainte de masa.

Pentru alte indicatii:

  • Doza uzuala zilnica pentru adulti este de 1 – 4 drajeuri (60 – 240 mg de Mestinon) şi pentru copii de 15 - 60 mg, in functie de nevoile pacientului.

Daca utilizati mai mult Mestinon decat trebuie

Daca ati luat prea multe drajeuri sau altcineva a luat din greşeala medicamentul dumneavoastra, adresati-va imediat medicului dumneavoastra, farmacistului sau celui mai apropiat spital.

Efectele supradozajului la nivelul sistemului nervos central pot sa includa agitatie, confuzie, vorbire neclara, nervozitate, iritare, halucinatii vizuale. Pot aparea convulsii si coma.

Daca uitati sa utilizati Mestinon

Daca ati uitat sa luati una din dozele dumneavoastra zilnice, luati-o imediat ce va aduceti aminte, şi luati urmatoarea doza la ora stabilita. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. Daca ati ratat mai mult de o singura doza, trebuie sa va adresati medicului dumneavoastra pentru a va da sfatul adecvat.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Reactii adverse posibile 

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca ele nu apar la toate persoanele.

Reactiile adverse raportate au fost:

Reactii adverse rare (care afecteaza mai putin de 1 din 1000 pacienti):

  • eruptii trecatoare pe piele (dispare de regula dupa incetarea tratamentului).

Reactii adverse cu frecventa necunoscuta (care un poate fi estimata din datele disponibile):

  • tulburari de vedere (mioza, tulburari de acomodare, vedere incetosata), lacrimare excesiva
  • frecventa batailor inimii prea mica sau prea mare (bradicardie/tahicardie), blocaj al sistemului de conducere al inimii (bloc atrio-ventricular)
  • stare de lesin cu pierdere de cunostiinta (sincopa)
  • secretie de mucus crescuta la nivelul cailor aeriene combinata cu spasm al cailor aeriene (bronhoconstrictie)
  • greata, voma, diaree, crampe abdominale, durere si disconfort abdominal, salivatie excesiva
  • transpiratii in exces
  • slabiciune musculara accentuata, tremuraturi, crampe musculare
  • tonus muscular crescut
  • nevoia urgenta de a urina.
  • hipersensibilitate la medicament
  • angina Prinzmetal
  • bufeuri
  • tensiune arteriala mica
  • urticarie

Raportarea reactiilor adverse

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/.

Agentia Nationala a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Romania Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.

Cum se pastreaza Mestinon

Nu lasati acest medicament la vederea şi indemana copiilor.

Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Continutul ambalajului şi alte informatii

Ce contine Mestinon

  • Substanta activa este bromura de piridostigmina. Un drajeu contine bromura de piridostigmina 60 mg.
  • Celelalte componente sunt: nucleu: amidon de porumb, stearat de magneziu, amidon de cartofi, povidona K 30, dioxid de siliciu coloidal anhidru, talc; strat de drajefiere: guma Acacia atomizata, oxid roşu de fer (E 172), oxid galben de fer (E 172), parafina lichida uşoara, parafina solida, amidon de orez, sucroza,

Cum arata Mestinon şi continutul ambalajului

Mestinon se prezinta sub forma de drajeuri rotunde, biconvexe, de culoare portocalie sau portocaliu deschis, cu suprafata neteda, uniforma.

Cutie cu un flacon din sticla bruna, prevazute cu un capac din PEID, cu filet si inel de siguranta, continand 20 de drajeuri

Cutie cu un flacon din sticla bruna, prevazute cu un capac din PEID, cu filet si inel de siguranta, continand 100 de drajeuri

Cutie cu un flacon din sticla bruna, prevazute cu un capac din PEID, cu filet si inel de siguranta, continand 150 de drajeuri

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

VIATRIS HEALTHCARE LIMITED

Damastown Industrial Park, Mulhuddart, Dublin 15, Dublin, Irlanda

Fabricantii

LABIANA PHARMACEUTICALS, S.L.

C/Caranova, 27-31 Corbera de Llobregat 08757 Barcelona, Spania

ICN POLFA RZESZOW S.A.

  1. Przemyslowa 2

35-959 Rzeszow, Polonia

Acest prospect a fost revizuit in Aprilie, 2022.

Denumire comerciala MESTINON 60 mg
DCI PYRIDOSTIGMINI BROMIDUM
Forma farmaceutica DRAJ.
Concentratia 60mg
Cod ATC N07AA02
Actiune terapeutica PARASIMPATOMIMETICE ANTICOLINESTERAZICE
Prescriptie PRF
Ambalaj Cutie x 1 flac. din sticla bruna, prevazute cu un capac din PEID x 20 draj.
Volum ambalaj  
Valabilitate ambalaj 4 ani; Dupa prima deschidere a flac. - 3 luni
Cod CIM W68713001
Firma / tara producatoare APP LABIANA PHARMACEUTICALS S.L. - SPANIA
Firma / tara detinatoare APP VIATRIS HEALTHCARE LIMITED - IRLANDA
Nr. / data ambalaj APP 11896/2019/01

 

Informatii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/.
*Nu este recomandata administrarea de medicamente fara consult medical.
*Numele, siglele produselor si companiilor terte afisate pe site-ul Medicover.ro utilizate in materiale, sunt proprietatea companiilor respective si pot fi, de asemenea, marci comerciale.