Rowatinex

Acest medicament este utilizat in profilaxia şi tratamentul litiazei, dar si ca adjuvant in tratamentul infectiilor urinare uşoare-moderate

Cuprins

Rowatinex

Ce este Rowatinex capsule şi pentru ce se utilizeaza

Acest medicament este utilizat in:

  • profilaxia şi tratamentul litiazei
  • adjuvant in tratamentul infectiilor urinare uşoare-moderate şi

Ce trebuie sa ştiti inainte sa utilizati Rowatinex capsule

Nu utilizati Rowatinex capsule:

daca sunteti alergic la alfa-pinen, beta-pinen, camfen, borneol, anetol, fencona, cineol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);

  • daca aveti un episod dureros renal acut declanşat de prezenta pietrelor la rinichi;
  • daca nu urinati de loc;
  • daca aveti o infectie grava a cailor urinare;
  • daca aveti pietre la rinichi care vor necesita o interventie chirurgicala.

Atentionari şi precautii

Inainte sa utilizati Rowatinex capsule, adresati-va medicului dumneavoastra daca aveti dureri renale intense. Medicul dumneavoastra ar putea dori sa va tina sub supraveghere.

Rowatinex capsule impreuna cu alte medicamente

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca utilizati, ati utilizat recent sau s-ar putea sa utilizati orice alte medicamente.

Aceste medicamente includ:

  • medicamente care va subtiaza sangele (anticoagulante orale ca de exemplu warfarina)
  • medicamente care sunt metabolizate de catre ficat (intrebati-l pe medicul dumneavoastra despre aceste medicamente).

Sarcina şi alaptarea

Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati- va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.

Daca sunteti gravida in primele 3 luni sau alaptati, nu trebuie sa luati Rowatinex capsule.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Rowatinex capsule nu are nici o influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Rowatinex capsule contine galben amurg FCF (E110), care poate provoca reactii alergice.

Rowatinex capsule contine p-hidroxibenzoat de propil sodic (E217) şi p-hidroxibenzoat de etil sodic,

care pot provoca reactii alergice (chiar intarziate) şi, in mod exceptional, bronhospasm.

Cum sa utilizati Rowatinex capsule

Utilizati intotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doze

Adulti: doza recomandata este de 1 capsula de 3-4 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de mese sau conform recomandarii medicului.

Utilizarea la copii şi adolescenti

Copii cu varsta intre 6 şi 14 ani: doza recomandata este de 1 capsula de 1-2 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de mese sau conform recomandarii medicului.

Daca utilizati mai mult Rowatinex capsule decat trebuie

Daca ati utilizat mai multe capsule Rowatinex decat trebuie, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Daca uitati sa utilizati Rowatinex capsule

Daca ati uitat sa luati o doza, luati alta, imediat ce va amintiti. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. Apoi, luati doza urmatoare la ora obişnuita.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Urmatoarele reactii adverse au fost raportate la administrarea Rowatinex capsule:

Tulburari gastrointestinale: tulburari gastrice uşoare şi tranzitorii, varsaturi.

Raportarea reactiilor adverse

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.

Cum se pastreaza Rowatinex capsule

Nu lasati acest medicament la vederea şi indemana copiilor.

Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe cutie dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 25ºC, in ambalajul original.

Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Continutul ambalajului şi alte informatii

Ce contine Rowatinex capsule

  • Substantele active sunt: alfa-pinen, beta-pinen, camfen, cineol, fencona, borneol,
  • 1 capsula moale gastrorezistenta contine: alfa-pinen 24,8 mg, beta-pinen 6,2 mg, camfen 15,0 mg, cineol 3,0 mg, fencona 4,0 mg, borneol 10,0 mg, anetol 4,0
  • Celelalte componente sunt: capsula - ulei de masline, invelişul capsulei - gelatina, glicerol 85 %, p - hidroxibenzoat de etil sodic, p -hidroxibenzoat de propil sodic (E 217), galben amurg FCF 85 % (E110), galben de chinolina 70 % (E 104).

Cum arata Rowatinex capsule şi continutul ambalajului

Capsule gelatinoase moi gastrorezistente cu forma sferica, de culoare galbena care contin o solutie orala de culoare galben pai pana la galben verzui cu miros puternic aromatic.

Acestea sunt disponibile in cutii cu un flacon din sticlǎ incolorǎ a 30 capsule moi gastrorezistente.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata şi fabricantul

ROWA-WAGNER GmbH & Co. KG

Arzneimittelfabrik, Frankenforster Strasse 77, D-51427 Bergisch Gladbach Germania

Pentru orice informatii despre acest medicament, va rugam sa contactati reprezentanta locala a detinatorului autorizatiei de punere pe piata:

Farmaceutica REMEDIA Distribution & Logistics SRL Blv. Metalurgiei nr. 78, sector 4

041836 Bucureşti

Tel/Fax: + 40 21 321 1640

e-mail: info@remedia.ro

Acest prospect a fost revizuit in mai 2017.

Denumire comercială ROWATINEX
DCI COMBINATII
Forma farmaceutică CAPS. MOI GASTROREZ.
Concentrația  
Cod ATC G04BDN1
Acțiune terapeutică UROLOGICE, MED. PT. FRECV. URINARA CRESCUTA SI INCONTINENTA
Prescripție OTC
Ambalaj Cutie cu 1 flac. din sticla incolora x 30 caps. moi gastrorez.
Volum ambalaj  
Valabilitate ambalaj 5 ani
Cod CIM W02012001
Firma / țara producătoare APP ROWA-WAGNER GMBH & CO. KG - GERMANIA
Firma / țara deținătoare APP ROWA-WAGNER GMBH & CO. KG - GERMANIA
Nr. / data ambalaj APP 10009/2017/01

Informatii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/.

 

*Nu este recomandata administrarea de medicamente fara consult medical.
*Numele, siglele produselor si companiilor terte afisate pe site-ul Medicover.ro utilizate in materiale, sunt proprietatea companiilor respective si pot fi, de asemenea, marci comerciale.