Tusocalm

Tusocalm contine doua substante active: fosfat de codeina hemihidrat care este un antitusiv si guaiacolsulfonatul de potasiu care este un expectorant. Este recomandat in: afectiuni pulmonare cu secretie bronsica vascoasa, aderenta, care nu poate fi eliminata uşor, tratamentul simptomatic al tusei uscate şi umede, pulmonare si extrapulmonare.

Tusocalm

Cuprins

Ce este Tusocalm şi pentru ce se utilizeaza 

Tusocalm contine doua substante active: fosfat de codeina hemihidrat care este un antitusiv si guaiacolsulfonatul de potasiu care este un expectorant.

Este recomandat in:

  • afectiuni pulmonare cu secretie bronsica vascoasa, aderenta, care nu poate fi eliminata uşor.
  • tratamentul simptomatic al tusei uscate şi umede, pulmonare si extrapulmonare.

Ce trebuie sa ştiti inainte sa luati Tusocalm

Nu luati Tusocalm:

  • daca sunteti alergic la codeina, guaiacolsulfonatul de potasiu sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6),
    • daca alaptati,
    • daca stiti ca metabolizati foarte rapid codeina in morfina,
    • daca aveti forme severe de insuficienta cardiaca, renala sau hepatica,
    • daca aveti insuficienta respiratorie,
    • daca aveti constipatie cronica,
    • daca aveti varsta sub 12 ani,
    • daca aveti  sub  18  ani  si  ati  avut  de  curand  o  interventie  chirurgicala de indepartare  a  amigdalelor efectuata pentru sindromul de apnee in somn

Atentionari şi precautii

Inainte sa luati Tusocalm, adresati-va farmacistului.

Va rugam sa spuneti farmacistului daca aveti astm sau emfizem pulmonar.

Codeina este transformata in morfina in ficat, sub actiunea unei enzime. Morfina este substanta care produce efectele codeinei. Unii oameni au o varianta a acestei enzime, iar aceasta poate afecta oamenii in diferite feluri. La unele persoane, morfina nu este produsa sau este produsa in cantitati foarte mici, si ea nu va avea un efect asupra simptomelor lor de tuse. La alte persoane este mai probabila aparitia reactiilor adverse grave, deoarece morfina este produsa intr-o cantitate foarte mare. Daca observati oricare dintre urmatoarele reactii adverse, trebuie sa intrerupeti administrarea acestui medicament si sa solicitati imediat asistenta medicala: respiratie lenta sau superficiala, stare de confuzie, somnolenta, pupile micşorate, greata sau varsaturi, constipatie, lipsa poftei de mancare.

Copii si adolescenti

Adolescenti in varsta de peste 12 ani

Tusocalm nu este recomandat adolescentilor cu functie respiratorie compromisa, pentru tratamentul tusei.

Tusocalm impreuna cu alte medicamente

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati, ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente.

Efectul  deprimant  central  al  codeinei  este  potentat  de  fenotiazine,  antidepresive  triciclice,inhibitori  de monoaminooxidaza (IMAO), antihistaminice, tranchilizante, sedative, hipnotice, alcool.

Codeina  potenteaza  analgezicele  (se  recomanda  asocierea  cu  acidul  acetilsalicilic  sau  alte  analgezice  si antipiretice), ducand la cresterea efectului analgezic.

Efectele codeinei sunt scazute de caolin (scade absorbtia).

Sarcina şi alaptarea

Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati- va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.

Sarcina

Se recomanda prudenta la administrarea Tusocalm la femeile gravide, mai ales in primele luni de sarcina.

Alaptarea

Nu luati Tusocalm in timp ce alaptati. Codeina si morfina trec in laptele matern.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Datorita sedarii şi scaderii reactivitatii reflexe, codeina poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cum sa luati Tusocalm 

Luati intotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Adulti

Tusocalm se administreaza pe cale orala, 1 comprimat de 3-4 ori pe zi.

Copii si adolescenti

Copii cu varsta mai mica de 12 ani:

Tusocalm este contraindicat la copii cu varsta sub 12 ani.

Copii cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani:

Tusocalm nu trebuie utilizat la copii cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani cu functie respiratorie compromisa.

Daca luati mai mult Tusocalm decat trebuie

Daca ati luat mai multe comprimate de Tusocalm decat trebuie, sau daca altcineva ia accidental Tusocalm, trebuie sa va adresati de urgenta celei mai apropiate unitati de primiri urgente.

Daca uitati sa luati Tusocalm

Luati doza pe care ati uitat-o imediat ce v-ati adus aminte. Daca mai este putin timp pana cand trebuie sa va administrati urmatoarea doza, nu o mai luati pe cea pe care ati uitat-o, urmandu-va programul obişnuit.

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Reactii adverse posibile 

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Urmatoarele reactii adverse au fost raportate la administrarea de codeina:

  • ameteli,
  • somnolenta,
  • constipatie,
  • greturi,
  • depresie respiratorie

Raportarea reactiilor adverse

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/. Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.

Cum se pastreaza Tusocalm 

Nu lasati acest medicament la vederea şi indemana copiilor.

Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe cutie dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 25°C in ambalajul original.

Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Continutul ambalajului şi alte informatii

Ce contine Tusocalm

  • Substantele active sunt: fosfatul de codeina hemihidrat si guaiacolsulfonatul de potasiu. Fiecare comprimat contine fosfat de codeina hemihidrat 7,5 mg si guaiacolsulfonat de potasiu 120 mg.
  • Celelalte componente sunt: amidon de porumb, povidona K 30, talc, stearat de magneziu.

Cum arata Tusocalm şi continutul ambalajului

Tusocalm se prezinta sub forma de comprimate albe sau aproape albe, de forma lenticulara, cu diametrul de 9 mm.

Este disponibil in cutie cu 2 blistere PVC/Al a cate 10 comprimate.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata şi fabricantul

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

ARENA GROUP S.A.

Str. Ştefan Mihaileanu nr. 31, Sector 2, Bucureşti, Romania.

Fabricantul

ARENA GROUP S.A.

B-dul Dunarii nr. 54, cod 077190, Oras Voluntari, Judetul Ilfov, Romania.

Pentru orice informatii referitoare la acest medicament, va rugam sa contactati reprezentanta locala a detinatorului autorizatiei de punere pe piata:

Romania

ARENA GROUP S.A.

Str. Ştefan Mihaileanu nr. 31,cod 024022, Sector2, Bucureşti, Romania.

Acest prospect a fost revizuit in august 2019. 

Denumire comerciala TUSOCALM 7,5mg/120mg
DCI COMBINATII
Forma farmaceutica COMPR.
Concentratia 7,5mg/120mg
Cod ATC R05DA20
Actiune terapeutica ANTITUSIVE, EXCL.COMBINATII CU EXPECTORANTE ALCALOIZI DIN OPIU SI DERIVATI
Prescriptie OTC
Ambalaj Cutie cu 2 blist. PVC/Al x 10 compr.
Volum ambalaj  
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod CIM W02202002
Firma / tara producatoare APP ARENA GROUP S.A. - ROMANIA
Firma / tara detinatoare APP ARENA GROUP S.A. - ROMANIA
Nr. / data ambalaj APP 12372/2019/01

Informatii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/.

 

*Nu este recomandata administrarea de medicamente fara consult medical.
*Numele, siglele produselor si companiilor terte afisate pe site-ul Medicover.ro utilizate in materiale, sunt proprietatea companiilor respective si pot fi, de asemenea, marci comerciale.