Alcoolemia

Cuprins

Alcoolemie

Ce reprezinta alcoolemia

Determinarea alcoolemiei reprezinta o analiza medicala utilizata mai ales in scop medico-legal, pentru stabilirea concentratiei de etanol din sange (alaturi de teste de stabilire a a prezenţei în organism a altor substante stupefiante). Dupa ingestie, etanolul se absoarbe rapid la nivel gastro intestinal, concentratiile maxime fiind atinse in decurs de 40-70 de minute in cazul consumului de alcool pe nemancate (prezenta alimentelor in stomac scade absorbtia alcoolului).

Cand este indicata determinarea alcoolemiei

Determinarea alcoolemiei poate fi efectuata atat in scop medical in situatiile in care concentratiile scazute de alcool în sange determina intoxicatia pacientului (cantitatea de alcool ingerata nu justifica intoxicația cu alcool), dar si in scop medico-legal pentru stabilirea intoxicatiei acute cu etanol. Nivelurile etanolului seric prezinta indicatie de determinare in toate situatiile de coma cu etiologie nestabilita, pentru realizarea diagnosticului diferential intre coma diabetica, consumul medicamentelor cu efecte similare comei (droguri) si coma datorata ingestiei de alcool.

Investigatia este utilizata si ca screening in cazul persoanelor intoxicate cu metanol care primesc tratament cu etanol, in scopul monitorizarii raspunsului terapeutic.

Ce trebuie sa stiu inainte de investigatie

Pentru determinarea alcoolemiei este necesara recoltarea a doua probe de sânge prin punctie venoasa periferica la interval de ora, a jeun sau postprandial.

Care sunt rezultatele testului de alcoolemie

Valorile de referinta ale alcoolemiei sunt cuprinse in urmatorul interval:

  • <10 mg/dl (2mmol/l) - negativ;
  • 80mg/dl reprezinta limita maxim admisa in cazul conducatorilor auto;
  • Nivelurile > 100 mg/dl (>21.7mmol/l) pot induce depresia (incetinirea functiilor) sistemului nervos central;
  • Valorile >300 mg/dl (>64 mmol/l) determina aparitia comei;
  • Valorile >400 mg/dl (>86.4 mmol/l) pot determina deces.

In anumite situatii, cresterea concentratiei corpilor cetonici in sange poate determina rezultate fals pozitive ale alcoolemiei, astfel ca este necesar sa se mentioneze existenta anumitor afectiuni de tipul diabetului zaharat sau dezechilibrelor metabolice asociate altor patologii inainte de recoltarea probelor biologice.

Afla mai multe: