Testul de toleranta la glucoza orala (TTGO)

Cuprins

Toleranta la glucoza

Ce reprezinta testul de toleranta la glucoza?

Testul de toleranta la glucoza reprezinta o investigatie utilizata pentru depistarea diabetului gestational, afectiune raspunzatoare pentru complicatiile materne datorate cresteri nivelului glucozei in sange si morbiditatea crescuta a nou nascutilor din mame diabetice.

Diabetul gestational poate fi precedat de existenta unei intolerante la glucoza inainte de sarcina sau se poate declansa concomitent cu acesta, factorii de risc crescut ai afectiunii fiind reprezentati de:

  • indicele de masa corporal ≥ 25 hg/m2;
  • antecedentele familiale ale diabetului zaharat si ale afectiunilor cardiovasculare;
  • antecedente personale de diabet gestational in sarcinile anterioare;
  • hipertensiune arteriala;
  • high density lipoproteins HDL<35 mg/dL si/sau trigliceride ≥ 250 mg/dL;
  • sindrom al ovarelor polichistice;
  • rezistenta tesuturilor periferice la actiunea insulinei.

Riscul de aparitie al evenimentelor adverse materne, fetale si neonatale este direct proportional cu valorile glicemiei materne, fiind demonstratata existenta unei relatii de linearitate intre glicemia materna bazala si cea obtinuta prin masurarea ei in cadrul testului de toleranta la glucoza si greutatea fatului la nastere.

Indicatiile de realizare a testului de toleranta la glucoza

Testul de toleranta la glucoza este recomandat tuturor gravidelor care nu sunt diagnosticate cu diabet anterior sarcinii.

Ce trebuie sa stiu inainte de investigatie?

Toleranta la glucoza este determinata intre saptamanile 24-28 de sarcina si presupune determinarea glicemiei bazale urmata de administrarea orala a 75 mg de glucoza si determinarea din nou a valorilor glicemice la 1 ora si respectiv 2 ore dupa administrarea compusului.

Realizarea testului tolerantei la glucoza se efectueaza a jeun, la 8 ore dupa ultima ingestie alimentara. In timpul testului nu este permis consumul de alimente, aportul hidric si mestecatul de guma.

Care sunt rezultatele obtinute in urma efectuarii TTGO?

Valorile biologice de referinta pentru testul de toleranta la glucoza sunt reprezentate de catre:

  • glicemia a jeun: 92 mg/dL;
  • glicemia la o ora dupa administrarea glucozei: 180 mg/dL;
  • glicemia la 2 ore dupa administrarea glucozei: 153 mg/dL.

Diagnosticul de diabet zaharat gestational este confirmat in prezenta a cel putin unei valori a glicemiei care depaseste valorile biologice de referinta mentionate.

Reevaluarea pacientelor cu diabet gestational se face la 6-12 saptamani dupa nastere, iar in cazul obtinerii unor valori glicemice normale efectuarea testului TTGO la aceasta categorie de paciente, sustine diagnosticul retrospectiv al diabetului gestational. Daca in urma efectuarii postpartum a testului se identifica valori modificate ale glicemiei, se stabileste diagnosticul de intoleranta la glucoza sau diabet zaharat conform criteriilor mentionate in cadrul testului de toleranta la adult.

Afla mai multe: