Limfocite T cu memorie pentru Candida

Cuprins

Limfocite T cu memorie Candida

Ce reprezinta testul pentru limfocitele T cu memorie pentru Candida

Testul pentru LTT Candida evidentiaza limfocitele T cu memorie antigen specifice din sange pentru infectiile determinate de Candida. Investigatia evalueaza raspunsurile proliferative in vitro ale limfocitelor T citotoxice la stimularea receptorilor specifici cu antigene care provin de la Candida albicans si este exprimata in index de stimulare.

Cand este indicata efectuarea analizei

O indicatie importanta a testului LTT este evaluarea imunocompetentei limfocitare antiinfectioase la persoanele cu suspiciune clinica de imunodeficiente congenitale (candidiaza muco-cutanata cronica) sau dobandite, care afecteaza imunitatea mediata celular.

Simptomele cilinice ale bolilor determinate de afectarea raspunsului imun sunt reprezentate de catre rezistenta scazuta la infectii candidozice ale mucoaselor si tegumentelor, convalescenta prelungita dupa episoadele acute de boala si intarzierea vindecarii leziunilor candidozice.

Un istoric clinic de infectii repetate datorate Candidei (candidoza muco-cutanata cronica), extinderea micozei la nivelul membranelor la tegumente si fanere cu aparitia inflamatiei granulomatoase si evidentierea unui numar scazut de limfocite totale cu ajutorul hemoleucogramei reprezinta indicatii de investigare a  limfocitelor T helper prin testul LTT specific pentru Candida.

Indicatiile de evaluare ale functiei sistemului imun cu ajutorul LTT pentru Candida sunt reprezentate de catre:

  • Infectia cu Candida acuta sau cronica recurenta (candidoza orala, candidoza esofagiana, candidoza vaginala recurenta);
  • Situatiile de pacientii neoplazici pentru determinarea statusului imun inainte de inceperea tratamentului oncologic;
  • Infectia HIV pentru evaluarea si restabilirea functiei imune inainte si dupa terapia antivirala;
  • Alimentatia deficitara cu un continut scazut de vitamine, zinc si fier;
  • Controlul terapiei imunosupresoare la pacientii cu boli autoimune sau cu transplant alogen de organe;
  • Evaluarea recuperarii functionale ale limfocitelor T dupa transplantul de celule stem hematopoietice.

Ce trebuie sa stiu inainte de efectuarea analizei

Cuantificarea limfocitelor T cu memorie pentru Candida se efectueaza din sange recoltat prin punctie venoasa periferica si nu necesita o pregatire prealabila a pacientului.

Care sunt rezultatele obtinute in urma testului

Un rezultat pozitiv pentru LTT indica faptul ca pacientul este sensibilizat fata de agentul patogen respectiv in urma unei infectii anterioare. Dupa o infectie primara candidozica, LTT devine pozitiv, intensitatea reactiei oferind indicii despre expunerea actuala a sistemului imun la patogen (reinfectie acuta sau recenta).

Un rezultat negativ al testului in prezenta semnelor de infectie acuta candidozica sau in cazul izolarii patogenului din diverse produse patologice ale pacientului, indica o disfunctie a sistemului imunitar. In anumite situatii, raspunsul imun neadecvat se poate datora unor terapii imunosupresoare sau tratamentelor oncologice reprezentate de chimio si radioterapie si in consecinta, rezultatele LTT pentru Candida vor fi negative.

Interpretarea rezultatelor se face pe baza indexului de stimulare IS dupa cum urmeaza:

Valoarea IS

Semnificatie

SI<2

Lipsa sensibilizarii pentru Candida

SI intre 2 si 3

Reactie incerta nu este sigura sensibilizarea

SI intre 5 si 10

Sensibilizare medie pentru Candida

SI intre 10 si 20

Posibila expunere actuala la Candida

SI>20

Infectie acuta cu Candida

Rezultatele neconcludente ale LTT specific pentru Candida se pot datora tratamentelor cu imunosupresoare sau proliferarii spontane crescute care apare in conditiile de hiperreactivitate a sistemului imun.

Afla mai multe: