Test anticorpi anti-proteina Spike (S)
Cuprins
- Ce reprezinta anticorpii anti-proteina spike
- Cand este indicata determinarea de anticorpi anti-proteina spike S
- Cum se recolteaza probele necesare testului
- Cat dureaza eliberarea rezultatelor testului
- Cum se interpreteaza rezultatele anticorpilor anti-proteina Spike
Ce reprezinta anticorpii anti-proteina spike
Proteina Spike reprezinta o glicoproteina de suprafata care intra in alcatuirea SARS CoV-2, prin intermediul careia patogenul se leaga de celulele epiteliale alveolare, enterocitele si celulele endoteliale renale si cardiace ale gazdei, generand aparitia infectiei active.
Sistemul imun genereaza sinteza de anticorpi specifici neutralizanti de tip IgG anti-proteina Spike la un interval de 10-20 de zile de la contactul infectant, anticorpi care pot fi dozati in serul pacientului pentru perioade de timp variabile. Imunitatea obtinuta in urma infectiei cu noul coronavirus nu este permanenta, astfel ca dupa atingerea unui nivel maxim, anticorpii de tip IgG se diminueaza treptat pana la disparitia lor completa din sangele pacientului, intr-o perioada de timp care variaza de la caz la caz.
Testul cantitativ pentru determinarea cantitatii de anticorpi SARS CoV-2 de tip IgG anti-proteina Spike, nu prezinta rol diagnostic pentru COVID-19 si nu inlocuieste testarea RT-PCR pentru virusul SARS-CoV 2.
Cand este indicata determinarea de anticorpi anti-proteina spike S
Determinarea valorilor serice in cazul anticorpilor neutralizanti ai proteinei S este recomandata pentru:
- Verificarea raspunsului imun dupa vaccinare
- Verificarea raspunsului imun dupa infectia cu SARS-CoV-2
- Verificarea raspunsului imun in cazul persoanelor asimptomatice care vor sa stie daca au trecut prin boala.
Cum se recolteaza probele necesare testului
Determinarea titrului anticorpilor neutralizanti anti-proteina Spike este efectuata din sange recoltat prin punctie venoasa periferica.
Nu necesita o pregatire prealabila speciala a pacientului.
Cat dureaza eliberarea rezultatelor testului
Rezultatul pentru valorile serice ale anticorpilor anti-proteina Spike se elibereaza la un interval de 2 zile dupa recoltarea probelor biologice, timp necesar prelucrarii si interpretarii datelor obtinute.
Cum se interpreteaza rezultatele anticorpilor anti-proteina Spike
Valorile de referinta ale nivelurilor de anticorpi IgG anti-proteina spike sunt cuprinse intre urmatoarele intervale:
- < 0.80 U/ml negativ;
- ≥80 U/ml pozitiv.
Obtinerea unui rezultat negativ nu semnifica absenta infectiei active, pacientii suspecti de COVID-19 necesitand testare ulterioara printr un test de tip RT-PCR. Raspunsul imun intarziat genereaza aparitia tardiva a anticorpilor neutralizanti, astfel ca un rezultat negativ al anticorpilor anti-proteina Spike poate induce o falsa senzatie de siguranta a pacientilor posibil infectati.
Un rezultat pozitiv pentru anticorpii anti-proteina Spike semnifica prezenta unei expuneri anterioare la infectia naturala sau vaccinare.
Data ultimei actualizari
26 August 2022