Acneea bebelusului: cauze si tratament

Acneea bebelusului este un tip de acnee care se dezvolta pe pielea nou-nascutului sub forma unor pustule rosiatice. Apare adesea la nivelul fruntii, al nasului si al obrajilor, dar si pe gat, spate si piept. Acneea bebelusului este o conditie medicala frecventa si temporara. Afectiunea este inofensiva si de regula trece de la sine, fara a lasa cicatrici pe pielea micutului.

Pe langa acneea manifestata prin mici umflaturi rosiatice aparute in special intre saptamanile 2-4 de viata, uneori apar si bubite similare unor cosuri. Acestea poarta denumirea de milia si in mod normal dispar in cateva saptamana fara vreo interventie din partea parintilor.

In Statele Unite ale Americii incidenta acneei nou-nascutului este de 20%, ceea ce inseamna 1 din 5 nou-nascuti.

Cuprins

 

Sumar:

- Acneea bebelusului afecteaza 20% dintre nou-nascuti, aparand in general in primele saptamani de viata.
- Cauzele nu sunt pe deplin intelese, dar includ modificari hormonale si factori externi.
- Aceasta afectiune se manifesta prin pustule rosii care se vindeca fara a lasa cicatrici.
- Tratamentul nu este de obicei necesar, dar medicul poate recomanda anumite produse in cazuri mai severe.

 

Cum apare acneea bebelusului?

Acneea bebelusului are un debut brusc sau poate evolua treptat, cu mici puncte decolorate pe pielea copilului, puncte care apoi se umfla si iau forma specifica de pustula. Pe masura ce inflamatia se reduce, pustulele scad si ele in dimensiuni.

In cat timp se vindeca acneea bebelusului?

Afectiunea trece de la sine in cateva zile sau in cateva saptamani. Odata ce acneea bebelusului dispare, pielea va ramane fara pete ori alte cicatrici.

Cauze acnee la bebelusi

Cauzele acneei bebelusului nu sunt pe deplin intelese, insa se considera ca sunt in principal legate de:

  • Schimbarile hormonale - acestea pot afecta nou-nascutul atat in timpul nasterii, cat si in primele saptamani de viata. Hormonii din placenta pot afecta modul in care pielea bebelusului produce sebum - substanta uleioasa care ajuta la protejarea pielii. Acumularea de sebum in exces si infundarea porilor conduce la aparitia acneei.
  • Factorii genetici - unii bebelusi pot fi predispusi genetic la acnee.
  • Nou-nascutii au pielea sensibila, astfel ca poate fi afectata de resturile de mancare, de voma sau de saliva de pe piele.

De asemenea, in cazul bebelusilor alaptati exista posibilitatea ca hormonii din laptele matern sa influenteze aparitia acneei. Din fericire, acneea bebelusului este temporara, trece de la sine fara tratament medical si nu trebuie sa afecteze modalitatea de hranire a cel mic (alpatarea).

Tratament acneea bebelusului

In mod obisnuit, acneea la bebelusi trece fara tratament, insa pentru ca fiecare individ este unic, in anumite cazuri medicul poate recomanda:

  • Crema antifungica speciala pentru cei mici
  • Steroizi topici cu potenta scazuta.

Este important sa urmati intocmai indicatiile medicului cu privire la utilizarea produselor – mod de aplicare si frecventa.

Ingrijirea pielii bebelusului cu acnee

  • Spalati usor fata bebelusului cu apa calduta (niciodata fierbinte) si tamponati pentru uscare, evitati sa frecati pielea
  • Nu utilizati produse cosmetice si uleiuri pe pielea bebelusului, acestea pot infunda porii
  • Evitati sa folositi produse cosmetice sau de ingrijire a pielii care pot irita pielea bebelusului
  • Nu stoarceti pustulele/ cosurile deoarece acest lucru lasa urme pe piele (semne, cicatrici)
  • Curatati resturile de mancare/ voma de pe piele imediat dupa masa/ episodul de voma/ regurgitare.

Daca acneea nu se amelioreaza dupa cateva saptamani, contactati medicul pentru un consult.

Retineti ca acneea la bebelusi este o afectiune inofensiva care, in cele mai multe cazuri, se vindeca de la sine in cateva saptamani. Doar in cazuri rare, in formele mai severe, este necesar tratamentul medical. In aceste cazuri, medicul dermatolog este singurul in masura sa poata recomanda utilizarea unor creme pentru tratarea acneei la bebelus.

 

Referinte:

 

 

Intrebari Frecvente (FAQ)

1. Acneea bebelusului este o afectiune frecventa, cine sunt cei mai afectati?

Incidenta acneei bebelusului este de aproximativ 20% in randul nou-nascutilor, adica 1 din 5, iar ea apare cel mai frecvent in primele saptamani de viata, in special intre saptamanile 2-4.

2. De ce apare acneea pe pielea bebelusului?

Cauzele acneei bebelusului nu sunt complet elucidati, dar sunt legate de schimbarile hormonale care afecteaza productia de sebum, precum si de factori genetici sau de resurse externe precum resturile de mancare sau saliva.

3. Cum se manifesta acneea bebelusului?

Acneea se dezvolta sub forma de pustule rosiatice care apar de obicei pe fata, gat, spate si piept, iar pe masura ce inflamatia se reduce, pustulele isi diminueaza dimensiunile si se vindeca in cateva zile sau cateva saptamani.

4. Ce tratament este necesar pentru acneea bebelusului?

De obicei, acneea bebelusului dispare de la sine, dar in unele cazuri medicul poate recomanda utilizarea de creme antifungice sau steroizi topici de potenta scazuta, respectand cu strictete indicatiile medicului.


Data publicării 06.11.2023
Data ultimei actualizari 17.04.2026