Ce trebuie sa stii despre intepatura de capusa

Muscatura de capusa poate transmite boli deosebit de grave la om, precum babesioza, boala Lyme, febra butonoasa si encefalita de capusa. Capusele sunt paraziti externi ce se hranesc cu sange si traiesc in apropierea solului, in iarburi inalte, in gramezi de frunze si in zone cu verdeata. Exista mai multe specii de capuse si nu toate muscaturile de capusa sunt periculoase.
Ce trebuie sa stii despre intepatura de capusa

Ce sunt capusele?

Capusele sunt insecte parazite, din aceeasi clasa cu paianjenii, si se hranesc cu sangele corpului gazda (om, animal). Daca nu sunt depistate, pot sa reziste pana la cateva zile pe corpul gazda. Aceste insecte parazite pot fi factori de risc in boala Lyme si meningoencefalita, dar din fericire nu toate sunt infestate, astfel ca multe capuse nu transmit nicio boala.

Ajunse pe corpul gazda, capusele prefera sa migreze spre zona axilara, inghinala sau la nivelul scalpului. Prin muscatura, acestea isi introduc capul sub piele si incep sa se hraneasca. Marimea lor creste pe masura ce se hranesc cu mai mult sange. Nu zboara si nu sar.

Gazda principala sunt rozatoarele mici, dar accidental si omul. Animalele mari (printre care vaci, capre si oi) sunt gazde de hranire pentru capuse, dar nu au rol in supravietuirea virusului.

Infectiile la om apar in perioada cand capusele sunt foarte active (aprilie - noiembrie), direct prin intepatura (muscatura) sau indirect prin consumul de produse lactate nepasteurizate de la capre, oi, vaci (virusul se secreta in lapte). Alta modalitate de transmitere este cea verticala, mama – fat. Nu se transmite de la om la om.

Simptome muscatura de capusa

Intepatura sau muscatura de capusa sunt usor de recunoscut, pentru ca in cele mai multe dintre cazuri sunt vizibile. Totusi, exista riscul ca cele de foarte mici dimensiuni sa nu poata fi observate. De aceea, dupa revenirea dintr-o iesire in natura, este important sa va verificati foarte bine, din cap pana-n picioare.

Muscatura sau intepatura de capusa poate sa nu produca niciun simptom. In schimb, persoanele alergice, pot sa resimta durere in locul muscaturii , umflatura, senzatie de arsura in locul afectat si chiar dificultati respiratorii.

Primul ajutor in caz de muscatura de capusa

Cel mai important lucru pe care-l avem de facut dupa ce am constatat prezenta capusei este sa mergem la un medic, la o camera de garda a unui spital, fie el de copii sau de adulti. Indepartarea capusei este o interventie nu foarte facila, pentru ca este esential sa fie smuls si capul. In cabinetele medicale exista instrumente speciale pentru aceasta interventie.

Pentru a preveni aparitia simptomelor ulterioare, medicul poate prescrie administrarea unui antibiotic.

In cazuri extreme, cand nu exista posibilitatea de a ajunge in timp foarte scurt la un medic, capusa se indeparteaza imediat cu penseta prin tractiune usoara si continua. Pensa se va aplica cat mai aproape de piele pentru a nu lasa bucati din gura capusei in piele. Nu se va zdrobi corpul capusei. Mainile se protejeaza cu manusi sau tifon. Dupa scoaterea capusei zona se spala cu apa si sapun si se dezinfecteaza cu un dezinfectant incolor. Zona va fi observata 30-40 zile, iar daca apare o pustula sau alt semn la locul muscaturii se va consulta imediat medicul infectionist. Nu se utilizeaza caldura sau alte substante (gaz, acetona, petrol, amoniac, sursa de caldura etc.) pentru a indeparta capusa, iritarea acesteia putand creste riscul de infectie.

Boli transmise de capusa

Capusele, prin muscatura lor, sunt factori de risc in transmiterea unor boli ca:

  • Babesioza - are simptome asemanatoare racelii - febra, dureri musculare, senzatie de oboseala; se trateaza cu antibiotice; nu exista vaccin impotriva bolii
  • Boala Lyme - cele mai importante simptome sunt febra, durerile de cap, eruptie la nivelul pielii (se raspandeste in decurs de cateva zile); se trateaza cu antibiotice; nu exista vaccin impotriva
  • Encefalita de capusa (TBE) - simptomele importante sunt febra, durerile de cap, ametelile, dureri ale articulatiilor, dar si simptome neurologice; este cea mai importanta arboviroza in Europa afectand Suedia, Polonia, Centrul Europei (Cehia, Slovacia, Austria, Elvetia, Slovenia, Bavaria, Ungaria) si tarile fostei Uniuni Sovietice.
  • Febra hemoragica de Crimeea - Congo - se manifesta prin febra mare, ameteala, sensibilitate la intensitatea luminii, dureri abdominale, stari de greata.

Nu toate capusele sunt infestate, astfel ca multe capuse nu transmit nicio boala.

Cum prevenim muscatura de capusa?

Persoanele care calatoresc in zone cu risc, pot reduce expunerea la muscatura sau intepatura de capusa aplicand urmatoarele masuri preventive:

  • Portul de imbracaminte in culori deschise, pentru a putea observa capusele; imbracamintea va acoperi mainile si picioarele, pantalonii trebuie introdusi in ciorapi si manecile la camasi nesuflecate.
  • Utilizarea substantelor repelente pentru piele expusa (ex. DEET 30%) si haine (ex. permethrina) - gravidele si copiii sub 12 ani vor consulta medicul inainte de utilizare.
  • Persoanele care au calatorit in zone endemice si care prezinta simptome in urma unei muscaturi (intepaturi) de capusa trebuie sa consulte medicul de familie sau medicul infectionist.

 

Referinte:

Data publicării 03.10.2018
Data ultimei actualizari 22.05.2023