Medicover aduce ultima generatie de robot chirurgical da Vinci in noul spital din Bucuresti

Noul spital Medicover din Bucuresti se alatura spitalelor din grupul Medicover care detin cea mai avansata tehnologie medicala existenta la ora actuala in lume, prin recenta achizitie a sistemului robotic da Vinci Xi. Interventiile de chirurgie robotica vor fi realizate de o echipa medicala cu o vasta experienta operatorie, acoperind un spectru larg de afectiuni in domeniile urologiei, chirurgiei generale, ginecologiei.
Medicover aduce ultima generatie de robot chirurgical da Vinci in noul spital din Bucuresti

Medicover devine astfel singurul furnizor de servicii medicale din Romania care pune la dispozitia pacientilor sai cea mai avansata tehnologie chirurgicala in trei din spitalele sale multi-disciplinare din tara: la Oradea, Cluj si, incepand din iunie, la Bucuresti. In ultimul an, peste 150 de pacienti au beneficiat de interventii chirurgicale cu robotul da Vinci in spitalele Medicover din Oradea si Cluj, majoritatea cazurilor tratate fiind din sfera oncologiei si urologiei. Sistemul da Vinci instalat in Spitalul Medicover din Bucuresti este furnizat de SOFMEDICA.

„Prin aceasta investitie, ducem mai departe angajamentul nostru de a sustine expertiza echipelor noastre medicale prin acces la tehnologie avansata care ne permite sa abordam cazuri de mare complexitate, cu precizie si control sporite, astfel incat recuperarea pacientilor nostri sa fie cat mai usoara si rapida”, a declarat dr. Florinela Cirstinadirector general Medicover Romania.

Florinela Cirstina, director general Medicover Romania

„Suntem incantati de decizia Medicover de a demara cel de-al treilea program al sau de chirurgie robotica daVinci de generatia a patra, demonstrand, astfel, daruirea de neclinitit pentru imbunatatirea rezultatelor asistentei medicale, pe de o parte, si a experientei pacientilor, de cealalta parte. Aceasta tehnologie de ultima generatie va permite Medicover sa se adreseze unui numar mai mare de pacienti, permitandu-le, in acelasi timp, chirurgilor sa efectueze proceduri complexe cu o precizie si eficienta sporite”, a declarat Evangelos Kalamakis, managing director, SOFMEDICA.

 Evangelos Kalamakis, managing director, SOFMEDICA

Medicii urologi Dr. Mircea Onaca si Dr. Gheorghe Nita, doi dintre cei mai apreciati specialisti din domeniu, care fac echipa din anul 2014, vor colabora pentru interventiile robotice din sfera afectiunilor urologice si uro-oncologice.

Doctorul Bogdan Serban, medic primar in chirurgie generala, cu peste 17 ani de experienta, va conduce echipa de medici care vor realiza interventii de chirurgie robotica la noul Spital Medicover din Bucuresti. Dr. Serban a efectuat numeroase interventii in cazuri complexe de cancer de colon si rect, cancer gastric, patologie benigna abdominala si tratamentul herniilor primare si incizionale.

Dr. Mircea Onaca, medic specialist urolog cu nationalitate olandeza, detine peste 22 de ani de experienta in chirurgia laparoscopica si robotica, interval in care a efectuat peste 1.500 de interventii robotice majore si peste 2.000 de interventii laparoscopice, activitatea sa desfasurandu-se atat in Olanda (expert a doua opinie), cat si in Romania, fiind responsabil si de instruirea echipelor medicale pentru interventii robotice.

Dr. Gheorghe Nita, medic primar cu o vasta expertiza in endourologie si in interventii minim- invazive, a participat, in echipa cu Dr. Onaca, la peste 500 interventii robotice si laparoscopice, contribuind substantial la dezvoltarea unui departament de urologie care abordeaza modern afectiunile aparatului urinar.

Unele interventii robotice (cum ar fi reconstructia intracorporeala robotica a vezicii urinare) sunt efectuate exclusiv in Romania de aceasta echipa de medici chirurgi.

Primele interventii chirurgicale cu robotul Da Vinci vor fi realizate in luna iunie in noul Spital Medicover din Bucuresti, situat pe Soseaua Fabrica de Glucoza nr. 11 G.

Chirurgia robotica permite medicului chirurg sa efectueze interventii minim-invazive cu ajutorul unui set avansat de instrumente de dimensiuni foarte reduse si cu o vedere tridimensionala de inalta rezolutie HD a campului operator si o marire a imaginii de pana la 10x.

Medicul chirurg este cel care opereaza, folosind consola sistemului Da Vinci. Prin intermediul acesteia, medicul controleaza instrumentele robotului, care ii transpun in timp real miscarile. Astfel, este facilitat accesul in zone anatomice inguste, greu accesibile prin abord deschis sau laparoscopic. In acest fel, medicul chirurg are posibilitatea de a explora 3D structurile anatomice cu o precizie milimetrica, putand face miscari de 540 de grade.

Pentru pacient, beneficiile chirurgiei robotice includ o spitalizare scurta, risc minim de complicatii, recuperare rapida, cicatrici mai mici si mai putin vizibile, alaturi de o siguranta sporita prin acuratetea mai mare a actului chirurgical.

 

Despre Medicover Romania

Din 1995, Medicover Romania a devenit unul dintre cei mai importanti furnizori de pe piata serviciilor de sanatate private, cu o retea de 41 de clinici in Bucuresti si in tara, patru spitale generaliste: in Bucuresti, Cluj-Napoca, Oradea si Craiova, 28 de cabinete on-site si peste 250 de unitati medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai inalte standarde medicale si deservesc o gama larga de specialitati medicale si chirurgicale.

Medicover Romania face parte din Medicover, companie internationala de servicii medicale si de diagnostic, infiintata in 1995. Medicover opereaza o retea extinsa de clinici, spitale, facilitati de ingrijire specializata si laboratoare. Pietele principale ale Medicover sunt Polonia si Germania. In 2021, Medicover a avut venituri de 1.377 milioane de euro si peste 38.000 de angajati. Pentru mai multe informatii, vizitati site-ul www.medicover.com

Data publicării 22.05.2023