O noua maternitate la Cluj. Spitalul Medicover redefineste standardele in ingrijirea mamei si a nou-nascutului

Spitalul Medicover Cluj deschide o noua maternitate, pentru a veni in sprijinul femeilor care urmeaza sa devina mame. Maternitatea Medicover Cluj redefineste standardele in ingrijirea mamei si a nou-nascutului, oferind servicii medicale de inalta calitate destinate femeilor.

Deschiderea maternitatii Medicover Cluj marcheaza un moment important, aducand o imbunatatire semnificativa in accesul la servicii medicale de calitate pentru femeile din Transilvania. Aceasta reprezinta nu doar o extindere a serviciilor Spitalului Medicover Cluj, ci si un angajament in a asigura cele mai bune conditii de ingrijire pentru mame si familiile lor.

Echipa medicala

Echipa medicala este formata din obstetricieni si neonatologi cu o vasta experienta, moase licentiate, consultanti in alaptare, kinetoterapeuti si psihologi clinicieni. Experienta profesionala permite echipei medicale supravegherea nasterilor de tip fiziologic, cat si a sarcinilor cu risc obstetrical ridicat.

Echipa maternitatii Medicover Cluj este condusa de catre Sef lucrari Dr. Gabriela Caracostea, Medic Primar Obstetrica-Ginecologie, alaturi de Dr. Gabriela Vasile, Medic Primar Pediatrie si Neonatologie.

„Supravegherea sarcinii si conduita medicala vor respecta particularitatile si nevoile fiecarei gravide care se adreseaza serviciului nostru. Prin grija si atentia oferita pacientelor noastre, ne dorim ca in noua maternitate nasterea sa reprezinte un moment de bucurie pentru orice mama si familia acesteia.” Dr. Gabriela Caracostea.

Sef Lucrari Dr. Gabriela-Valentina Caracostea Medic Primar Ginecologie

Dotari la cele mai inalte standarde

Maternitatea Medicover Cluj dispune de doua sali de nasteri modern si complet echipate, concepute special pentru a oferi viitoarelor mame o experienta pozitiva in conditii de maxima siguranta. Fiecare sala de nastere este proiectata pentru a asigura intimitatea si confortul pacientei, fiind dotata cu cele mai noi tehnologii medicale pentru monitorizarea atenta a mamelor si a fatului in timpul nasterii.

De asemenea, Maternitatea dispune de doua sali de interventii chirurgicale, pregatite pentru a gestiona orice situatii urgente care pot aparea in timpul travaliului sau al nasterii.

Maternitatea Spitalului Medicover Cluj are o capacitate de 29 de paturi ce asigura conditii optime pentru fiecare pacienta si nou-nascuti, contribuind la o experienta lipsita de griji si un cadru perfect pentru primele momente petrecute impreuna.

Mamele au posibilitatea de a fi alaturi de nou-nascut

Maternitatea Medicover Cluj pune un accent deosebit pe implicarea mamei in procesul de ingrijire a nou-nascutului, atunci cand situatia clinica o permite. Intelegem importanta contactului precoce si continuu intre mama si copil pentru dezvoltarea armonioasa a nou-nascutului si pentru consolidarea legaturii dintre ei. Tocmai de aceea, echipa medicala faciliteaza practici precum contactul piept la piept, participarea activa la ingrijirea nou-nascutului si ingrijirea in sistem rooming-in.

Compartimentul de Neonatologie cu Terapie Intensiva Neonatala

Compartimentul de Neonatologie cu Terapie Intensiva Neonatala reprezinta un sector esential, dedicat ingrijirii specializate a nou-nascutilor care necesita atentie medicala imediata si intensiva. Acest compartiment este echipat cu tehnologie moderna si personalizat pentru a satisface nevoile unice ale bebelusilor prematuri, a celor care necesita recuperare nutritionala, precum si a celor care se confrunta cu diferite complicatii la nastere.

 „Femeia da nastere nu doar unei fiinte noi, ci si unei noi identitati, ea capata sentimentul de a fi mama. Atitudinea maternitatii va actiona precum o stea calauzitoare, orientandu-va calea pe mai departe, ajutandu-va sa va exersati acest mestesug. Intelegand atat ca medic, cat si ca mama aceste trasformari profunde si ireversibile, va suntem alaturi nu doar cu sfaturi practice legate de ingrijirea, hranirea sau somnul nou-nascutului, ci si cu cele legate de experienta interioara personala de a deveni mama.” a declarat Dr. Gabriela Vasile, Medic Primar - Sef Sectie Neonatologie

Dr. Maria-Gabriela Vasile Medic Primar Pediatrie, Sef Sectie Neonatologie

Acces 24/7 la servicii medicale de Obstetrica-Ginecologie, Neonatologie si ATI

Spitalul din care face parte noua Maternitate dispune de departament de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) adulti, laborator de analize, imagistica - RMN, CT, RX si multiple specialitati medicale si chirugicale in regim de spitalizare sau ambulator (Chirurgie generala, Cardiologie, Urologie sau Gastroenterologie), astfel incat poate acoperi o gama complexa de servicii medicale pentru gravidele care pot necesita examinari sau tratamente suplimentare.

Spitalul Medicover Cluj face parte din Medicover Romania, retea medicala prezenta la nivel national cu 41 de clinici si 5 spitale multidisciplinare. In urma unor investitii suplimentare, spitalul a finalizat recent dotarea cu echipamente noi de imagistica medicala RMN, Computer Tomograf (CT) si radiologie RX, alaturi de amenajarea unui laborator nou. Spitalul are in dotare si un sistem de chirurgie robotica da Vinci Xi, tehnologie avansata ce poate asista medicii in efectuarea de interventii chirurgicale, cu precizie si acuratete ridicate, in tratamentul pacientilor cu afectiuni uro-oncologice sau in cancerele hepatice, pancreatice, de rect sau gastrice.

 

 

Despre Medicover Romania

Din 1995, Medicover Romania a devenit unul dintre cei mai importanti furnizori de pe piata serviciilor de sanatate private, cu o retea de 41 de clinici in Bucuresti si in tara si 5 spitale generaliste: in Bucuresti, Cluj-Napoca, Oradea si Craiova, 28 de cabinete on-site si peste 250 de unitati medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai inalte standarde medicale si deservesc o gama larga de specialitati medicale si chirurgicale. 

Medicover Romania face parte din Medicover, companie internationala de servicii medicale si de diagnostic, infiintata in 1995. Medicover opereaza o retea extinsa de clinici, spitale, facilitati de ingrijire specializata si laboratoare. Pietele principale ale Medicover sunt Polonia, Germania, Romania si India. In 2022, Medicover a inregistrat venituri totale de 1.510 milioane de euro, avand peste 44.000 de angajati. Pentru mai multe informatii, vizitati: www.medicover.com

 

 

Data publicării 08.02.2024
Data ultimei actualizari 26.03.2024