Cancer testicular: cauze, simptome si tratament

Cancerul testicular reprezinta o afectiune oncologica care determina aparitia de tumori in interiorul scrotului, diagnosticata mai frecvent la persoanele de sex masculin cu varsta cuprinsa intre 15 si 35 de ani.
Cancer testicular: cauze, simptome si tratament

Cuprins

Ce reprezinta cancerul testicular?

Cancerul testicular reprezinta o afectiune oncologica care determina aparitia de tumori in interiorul scrotului, diagnosticata mai frecvent la persoanele de sex masculin cu varsta cuprinsa intre 15 si 35 de ani. Tumorile testiculare pot fi clasificate in functie de tesutul la nivelul caruia isi au originea dupa cum urmeaza:

  • Seminoame prezente mai ales la barbatii cu varste intre 30 si 50 de ani;
  • Tumori testiculare non seminomatoase reprezentate de carcinomul embrionar, tumora sacului vitelin, teratocarcinom si coriocarcinom, cu incidenta crescuta in perioada adolescentei si tendinta de diseminare limfatica mai pronuntata decat in cazul seminoamelor;
  • Alte tipuri de tumori testiculare: tumora a celulelor Leydig si Sertoli, limfomul testicular, carcinomul rete testis.

Cancer testicular: cauze, simptome si tratament

Care sunt cauzele cancerului testicular?

Majoritatea formatiunilor tumorale testiculare deriva din celule germinative cu rol de producere al spermei, factorii care favorizeaza aparitia lor fiind reprezentati de:

  • Criptorhidism (testicul necoborat);
  • Sindrom Klinefelter;
  • Ereditate (istoric familial de cancer testicular);
  • Varsta;
  • Infectia HIV;
  • Antecedente personale de boala (prezenta unei tumori testiculare in antecedent).

Simptomele cancerului testicular

Stadiile initiale ale bolii evolueaza fara durere si se manifesta prin edem testicular unilateral sau aparitia unor formatiuni nodulare la acest nivel. Alte simptome ale cancerului testicular cuprind diferentele de forma si textura dintre testicule, durere intermitenta testiculara sau scrotala, senzatie de greutate sau presiune în scrot.

Tumorile testiculare pot disemina prin intermediul sistemului limfatic cu aparitia de metastaze secundare pulmonare, hepatice, cerebrale sau osoase care se pot manifesta prin:

  • Tuse persistenta;
  • Hemoptizie;
  • Dispnee;
  • Ginecomastie;
  • Adenopatii laterocervicale;
  • Dureri lombare.

Diagnosticul tumorilor testiculare

Diagnosticul tumorilor la nivelul testiculelor se stabileste pe baza anamnezei pacientului, examenului clinic obiectiv al acestuia si investigatiilor paraclinice imagistice reprezentate de ecografia scrotala, computer tomografia abdominala si pelvina.

Determinarea concentratiilor serice ale markerilor tumorali de tipul alfafetoproteinei AFP, gonadotropinei corionice umane HCG si lactat dehidrogenazei LDH si nu in ultimul rand biopsia testiculara pentru stabilirea tipului de cancer testicular, reprezinta o serie de investigatii paraclinice de laborator prin intermediul carora se poate confirma diagnosticul de cancer a testiculului.

Tratamentul cancerului testicular

Tratamentul chirurgical al cancerului testicular are ca scop rezectia testiculului la nivelul caruia s a identificat formatiunea tumorala (orhiectomie) si a ganglionilor limfatici sateliti afectati (limfodisectie retroperitoneala).

Radioterapia este aplicata in cazul seminoamelor in scopul prevenirii recidivelor tumorale. Chimioterapia este recomandata pentru distructia celulelor canceroase si poate fi utilizata ca metoda terapeutica unica sau in completarea celei chirurgicale (poate fi efectuata inainte sau dupa orhiectomie). 

Afla mai multe:

Data publicării 17.11.2021