Cum este influentata fertilitatea? Din perspectiva fertilitatii pacientei, diferenta dintre cele doua tipuri de interventii chirurgicale este data de faptul ca miomectomia permite conservarea uterului, pacienta avand posibilitatea de a obtine o sarcina in viitor, in timp ce histerectomia implica pierderea capacitatii de reproducere prin indepartarea in totalitate a uterului.
Cuprins
- Ce este miomectomia?
- Ce este histerectomia?
- Miomectomie vs histerectomie: principalele diferente
- Pastrarea uterului miomectomie vs histerectomie
- Posibilitatea obtinerii unei sarcini dupa miomectomie vs histerectomie
- Recuperarea dupa miomectomie vs histerectomie
- Cand este recomandata miomectomia?
- Cand este recomandata histerectomia?
- Care procedura este mai potrivita pentru pacientele care doresc copii?
- Cum se ia decizia finala?
| Sumar: Miomectomia si histerectomia sunt doua interventii chirurgicale utilizate in tratamentul fibroamelor uterine, insa au impact diferit asupra fertilitatii. |
Ce este miomectomia?
Miomectomia reprezinta interventia chirurgicala adresata fibroamelor uterine, formatiuni benigne estrogen dependente, cunoscute sub denumirea de leiomioame. In functie de localizare, leiomioamele pot fi intramurale (in peretele muscular uterin), submucoase (protruzioneaza in interiorul cavitatii uterine) si subseroase (la suprafata externa a uterului).
Ce este histerectomia?
Histerectomia constituie o interventie chirurgicala majora cu urmari ireversibile, care implica indepartarea in totalitate a uterului cu pierderea capacitatii de reproducere la persoanele de sex feminin. Interventia este una radicala si constituie o metoda de tratament de ultima intentie la care se recurge dupa epuizarea tuturor metodelor de tratament medical si chirurgical care permit pastrarea uterului.
Miomectomie vs histerectomie: principalele diferente
Principalele diferente dintre miomectomie si histerectomie se refera in general la:

Pastrarea uterului miomectomie vs histerectomie
Miomectomia poate fi efectuata in mai multe moduri in conformitate cu particularitatile de boala ale fiecarei paciente in parte si anume: miomectomie clasica sau deschisa care implica realizarea unei incizii abdominale si minim invaziva care se refera la miomectomia laparoscopica realizata cu ajutorul laparoscopului, cea asistata robotic si miomectomia histeroscopica efectuata transvaginal. Indiferent de tipul de abord preferat de catre medicul chirurg, miomectomia reprezinta o interventie chirurgicala conservatoare, in urma careia pacienta isi pastreaza uterul in scopul obtinerii unei sarcini in viitor.
In cazul histerectomiei, uterul este indepartat in proportie variabila dupa cum urmeaza:
- Histerectomie totala: uterul este indepartat complet impreuna cu cervixul (colul uterin);
- Histerectomie subtotala sau partiala: aceasta interventie chirurgicala presupune indepartarea uterului cu pastrarea colului uterin;
- Histerectomia radicala constituie o procedura complexa in cadrul careia sunt indepartate uterul, colul uterin, o parte din vagin si în cazurile oncologice ganglionii limfatici din imediata vecinatate.
Indiferent de tipul interventiei, histerectomia implica pierderea definitiva si ireversibila a capacitatii de reproducere feminine, exceptand situatia in care exista posibilitatea de realizare a unui transplant de uter de la o donatoare in viata sau de la donatoare decedata.
Discuta cu un specialist despre indicatia, abordul si recuperarea potrivite cazului tau.
Solicita o programare online
Posibilitatea obtinerii unei sarcini dupa miomectomie vs histerectomie
Posibilitatea de a obtine o sarcina dupa efectuarea miomectomiei depinde in masura majoritara de varsta pacientei, rezerva ovariana si eventuale afectiuni asociate de catre aceasta.
De regula, medicii specialisti recomanda o perioada de repaus (contacte sexuale protejate) care poate fi cuprinsa intre 3 si 6 luni de la interventie pentru a sprijini buna desfasurare a proceselor de vindecare ale uterului. In afara acestui timp de recuperare necesar cicatrizarii peretelui uterin, in conformitate cu modalitatea de abord utilizata (clasica sau minim invaziva), repausul favorizeaza de asemeni si vindecarea traumei parietale (inciziile la nivelul peretelui abdominal).
Obtinerea unei sarcini inainte de finalizarea acestei perioade de repaos dupa operatia de fibrom creste riscul de aparitia al complicatiilor care pot include ruptura uterina, tulburari de circulatie placentara cu aparitia retardului de crestere intrauterina, pierderea spotana a sarcinii si nastere prematura. Aceste riscuri sunt influentate de o serie de particularitati ale miomectomiei, care in principal se refera la tipul si profunzimea inciziei (daca fibroamele au fost voluminoase sau situate adanc in peretele muscular) si tehnica de sutura utilizata de catre chirurg pentru refacerea peretelui uterin.
Sarcinile obtinute dupa o miomectomie sunt considerate a fi cu risc si sunt supravegheate cu atentie de catre medicul ginecolog prin monitorizare ecografica stricta a gravidei la intervale de timp regulate.
In urma histerectomiei, pacienta isi pierde capacitatea de a obtine si de a sustine o sarcina in absenta efectuarii unui tratament revolutionar care implica realizarea unui transplant de uter.

Recuperarea dupa miomectomie vs histerectomie
Recuperarea postinterventionala variaza considerabil de la caz la caz, in conformitate cu tipul de abord utilizat, eventuale complicatii care pot surveni secundar interventiei, dar si capacitatii de regenerare proprii fiecarui organism.
Miomectomiile si histerectomiile minim invazive realizate transvaginal, robotic sau laparoscopic asociaza cea mai mica perioada de recuperare postoperatorie si cele mai mici riscuri referitoare la infectiile de plaga. Interventiile chirurgicale deschise necesita de regula o perioada de recuperare cuprinsa intre 2 si 8 saptamani postinterventional, in timp ce miomectomia si histeroscopia realizate in maniera minim invaziva necesita un timp de aproximativ 2-6 saptamani.
Acest interval de timp se poate mari considerabil in situatia in care evolutia pacientei este nefavorabila si asociaza complicatii de tip infectios, traumatic (leziuni ale vezicii urinare, intestin), hemoragic sau trombotic.
Cand este recomandata miomectomia?
Principalele indicatii ale miomectomiei la femeia de varsta fertila includ sangerarile vaginale abundente si neregulate, urgenta urinara asociata compresiei exercitate de fibroamele voluminose asupra vezicii urinare, constipatia cronica datorata presiunii exercitate de fibrom asupra rectului si disconfortul algic care poate viza zona lombara, coapsele, abdomenul inferior sau poate fi cauzat de raportul intim.
Cand este recomandata histerectomia?
Principalele afectiuni ginecologice in cazul carora medicul poate recomanda efectuarea unei histerectomii includ tulburarile severe de statica pelvina (hernia organelor pelvine la nivelul vaginului), fibroamele uterine voluminoase, menoragia (sangerari semnificative care determina anemie feripriva accentuata), endometrioza care asociaza durere pelvina cronica debilitanta, tumori ginecologice maligne si adenomioza.
Care procedura este mai potrivita pentru pacientele care doresc copii?
In cazul femeilor de varsta reproductiva care si doresc obtinerea unei sarcini in viitor, tratamentul chirurgical de electie este cel conservator. In situatia in care rezultatele obtinute in urma unei interventii conservatoare asa cum este miomectomia nu sunt satisfacatoare, iar riscurile care decurg din recidiva patologiei depasesc beneficiile interventiei, tratamentul de electie este cel radical chiar daca acesta implica pierderea fertilitatii pacientei.
Cum se ia decizia finala?
Decizia finala referitoare la interventia chirurgicala optima este luata de catre medicul chirurg impreuna cu pacienta, dupa ce acesteia i-au fost prezentate in detaliu toate beneficiile si potentialele riscuri care decurg din fiecare metoda in parte. Indiferent de tipul interventiei, beneficiile obtinute in urma tratamentului trebuie sa depaseasca intotdeauna riscurile asociate, principalele criterii care sunt luate in considerare incluzand varsta pacientei, dorinta de a obtine o sarcina si probabilitatea de recurenta a fibroamelor uterine.
Referinte:
- Abdominal Hysterectomy (Archived), Jose Carugno, Mary Fatehi
- Fibroid Surgery Scars: Myomectomy vs Hysterectomy vs Fibroid Embolization
- Hysterectomy, Cleveland Clinic
- Myomectomy, Cleveland Clinic
- Myomectomy vs Hysterectomy for Fibroids
- UFE vs Myomectomy vs Hysterectomy: Comparing Uterine Fibroid Treatment Options
- Uterine Leiomyomata, Kyle Barjon, Jenna Kahn, Manvinder Singh
Intrebari Frecvente (FAQ)
1. Care este principala diferenta dintre miomectomie si histerectomie?
Miomectomia indeparteaza doar fibroamele si conserva uterul, in timp ce histerectomia presupune indepartarea partiala sau totala a uterului.
2. Se poate obtine o sarcina dupa miomectomie?
Da. Miomectomia permite pastrarea fertilitatii, iar posibilitatea obtinerii unei sarcini depinde de varsta pacientei, rezerva ovariana si eventualele afectiuni asociate.
3. Pentru pacientele care isi doresc copii, ce interventie este preferata?
Tratamentul chirurgical de electie este, de regula, miomectomia, deoarece permite conservarea uterului si mentinerea capacitatii reproductive.
4. In ce situatii poate fi recomandata histerectomia?
Histerectomia poate fi indicata in cazul fibroamelor uterine voluminoase, sangerarilor severe, endometriozei cu durere pelvina cronica, adenomiozei, tulburarilor severe de statica pelvina sau tumorilor ginecologice maligne.