Infertilitatea feminina: cauze, simptome, tratament

Infertilitatea feminina este definita ca fiind incapacitatea unei persoane de sex feminin de a obtine o sarcina in urma contactelor intime neprotejate cu partenerul timp de cel putin 1 an. În cazul persoanelor de sex feminin cu varsta de peste 35 de ani intervalul de timp dupa care se poate lua in considerare diagnosticul de infertilitate este de 6 luni.
Infertilitatea feminina: cauze, simptome, tratament

Cuprins

Ce reprezinta infertilitatea feminina?

Infertilitatea feminina este definita ca fiind incapacitatea unei persoane de sex feminin de a obtine o sarcina in urma contactelor intime neprotejate cu partenerul timp de cel putin 1 an. În cazul persoanelor de sex feminin cu varsta de peste 35 de ani intervalul de timp dupa care se poate lua in considerare diagnosticul de infertilitate este de 6 luni.

Cauzele de infertilitatea feminina?

Infertilitatea feminina este in mod frecvent determinata de catre:

  • Tulburari ale ovulatiei: sindromul ovarelor micropolichistice, hiperprolactinemia, tulburari hormonale tiroidiene (hiper sau hipo tiroidism), obezitatea, tumori hipofizare, patologii ale glandelor suprarenale, menopauza prematura;
  • Afectiuni ovariene: tumori, malformatii;
  • Boli genetice: sindrom Turner, sindrom X fragil;
  • Chimioterapie, radioterapia aplicata in zona pelvina;
  • Afectiuni ale trompelor uterine: infectii cu Mycoplasma, Chlamydia, aderente intraabdominale post chirurgicale, anomalii de dezvoltare ale anexelor;
  • Afectiuni uterine: endometrioza, fibroame uterine, polipi uterini, adenomioza, stenoza cervicala, anomalii de dezvoltare ale uterului (uter septat, arcuat, unicorn, didelf, hipoplazia ductelor mulleriene), endometrite;
  • Afectiuni cervicale: malformatii ale cervixului, cervicita;
  • Disfunctii ale sistemului imunitar: anticorpi antispermatici, sindrom antifosfolipidic;
  • Fumatul, consumul cronic de alcool, utilizarea narcoticelor;
  • Expunerea la substante toxice: plumb, radiatii.

Care sunt simptomele infertilitatii la femei?

Principalul simptom al infertilitatii este reprezentat de incapacitatea de a ramane insarcinata dupa intretinerea de relatii sexuale neprotejate cu partenerul de cuplu. Menstruatiile neregulate, existenta unui istoric de sarcini pierdute spontan, durerile abdominale inferioare si prezenta secretiilor vaginale anormale sunt simptome care orienteaza medicul spre diferite cauze de infertilitate feminina (hormonala, infectioasa, autoimuna).

Infertilitatea feminina: cauze, simptome, tratament

Diagnosticul de infertilitate la persoanele de sex feminin

Diagnosticul infertilitatii la femei este stabilit de catre medicul specialist pe baza anamnezei si examenului ginecologic al pacientei. In mod frecvent, pentru stabilirea diagnosticului de infertilitate sunt necesare urmatoarele investigatii:

  • Analize de laborator pentru determinarea: valorilor serice hormonale ale pacientei (estrogen, progesteron, hormon luteinizant, foliculo stimulant hormon, hormoni tiroidieni), markerilor tumorali, anticorpilor antispermatici, sindromului antifosfolipidic; investigatii de laborator pentru determinarea cauzelor infectioase ale infertilitatii: culturi din secretii vaginale si cervicale, determinarea infectiilor cu HPV prin tehnici de biologie moleculara; analize genetice pentru stabilirea infertilitatii primare;
  • Investigatii imagistice pentru evaluarea aparatului reproducator feminin: ecografii abdominale si transvaginale pentru vizualizarea uterului si trompelor uterine, histerosalpingografie, sonohisterosalpingografia cu contrast, computer tomograf.

Tratamentul infertilitatii feminine

Tratamentul infertilitatii feminine este etiologic si se adreseaza cauzei care ii induce aparitia, in acest scop putand fi utilizate:

  • Tratamente hormonale pentru stimularea ovariana;
  • Administrarea de antibiotice pentru tratarea infectiilor tractului genital;
  • Interventii chirurgicale pentru tratamentul endometriozei, polipozei uterine, indepartarea formatiunilor tumorale uterine, corectia anomaliilor de dezvoltare ale uterului si/sau trompelor uterine, drilling ovarian pentru facilitarea ovulatiei;
  • Procedura de inseminare intrauterina (inseminare artificiala);
  • Reproducere umana asistata care presupune recoltarea de ovule si fertilizarea lor în laborator (fertilizare in vitro FIV) cu spermatozoizi de la partener, în scopul obtinerii de embrioni care sunt implantati ulterior in cavitatea uterina a pacientei.

Afla mai multe:

Despre autor
Echipa Editoriala Medicover

Transformam informatiile medicale complexe in continut clar si usor de inteles pentru pacienti! Suntem o echipa de specialisti in comunicare medicala care documentam, structuram si redactam articole despre sanatate, preventie si stil de viata responsabil, cu informatii revizuite si validate de catre experti.

Urmarim constant actualizarile din ghidurile si protocoalele medicale, care evolueaza odata cu noile dovezi clinice si ultimele cercetari, pentru ca informatiile publicate sa fie cat mai relevante si usor de parcurs. Punem pacientul in centrul activitatiii noastre si urmarim sa oferim informatii de incredere, care sa sustina luarea deciziilor informate pentru starea de bine si sa incurajeze responsabilitatea si grija pentru propria sanatate.

Data publicării 21.09.2021