Infertilitatea masculina: cauze, simptome, tratament

Infertilitatea masculina se refera la incapacitatea spermatozoizilor de a fecunda un ovul viabil, in urma relatiilor intime regulate si neprotejate cu partenera de cuplu, desfasurate de a lungul unei perioada de 12 luni.
Infertilitatea masculina: cauze, simptome, tratament

Cuprins

Ce reprezinta infertilitatea masculina?

Infertilitatea masculina se refera la incapacitatea spermatozoizilor de a fecunda un ovul viabil, in urma relatiilor intime regulate si neprotejate cu partenera de cuplu, desfasurate de a lungul unei perioada de 12 luni.

De ce apare infertilitatea masculina?

Infertilitatea masculina se datoreaza cantitatii si calitatii spermatozoizilor, principalii factori implicati in aparitia afectiunii fiind reprezentati de:

  • Scaderea numarului de spermatozoizi per ejaculat - oligospermie;
  • Absenta spermatozoizilor din lichidul seminal - azoospermie;
  • Malformatii ale spermatozoizilor care impiedica deplasarea in interiorul tractului reproducator feminin si fertilizarea ovulului - astenozoospermia;
  • Anticorpii antispermatozoizi in sperma.

Spermatogeneza este influentata de caldura excesiva, infectiile genito urinare, dezechilibrele endocrine (anomalii ale axului hipotalamo-hipofizo-gonadal, afectiuni ale corticosuprarenalei, hipotiroidism, hiperprolactinemia, hipogonadism), sau genetice, administrarea anumitor medicamente, consumul cronic de alcool si narcotice, expunere la radioterapie.

Afectiunile prostatei si disfunctiile neurologice pot determina aparitia ejacularii retrograde in vezica ueinara, in timp ce obstructia sau absenta congenitala a canalului deferent afecteaza in mod semnificativ emisia de sperma si reprezinta cauze importante de infertilitate masculina.

Care sunt simptomele infertilitatii masculine?

Principalul simptom al infertilitatii masculine este reprezentat de catre imposibilitatea fertilizarii unui ovul si poate fi insotita de disfunctii sexuale, scaderea libidoului, depresie sau schimbari comportamentale.

Infertilitatea masculina: cauze, simptome, tratament

Diagnosticul infertilitatii la barbati

Diagnosticul de infertilitate masculina este stabilit cu ajutorul anamnezei, al examenului clinic al pacientului si al investigatiilor paraclinice de laborator:

  • spermograma, spermocultura, computer assisted semen analysis CASA, testul Sperm Mar pentru determinarea anticorpilor antispermatozoizi in sperma, Halosperm pentru determinarea gradului de fragmentare al ADN ului spermatozoizilor;
  • determinari ale valorilor serice hormonale pentru testosteron, testosteron liber, prolactina, hormoni tiroidieni;
  • identificarea de ADN pentru Chlamydia trachomatis si Neisseria gonorrhoeae in urina;
  • identificare de Mycoplasma hominis si Ureaplasma urealyticum in urina;
  • testare genetica.

Investigatiile imagistice ale aparatului reproducator masculin pentru stabilirea cauzelor de infertilitate sunt reprezentate de catre ecografia transrectala sau scrotala, rezonanta magnetica nucleara si vasografia pentru evidentierea structurii vaselor deferente.

Biopsia testiculara este utilizata in cazul imposibilitatii ejacularii si poate furniza aspecte importante asupra calitatii si cantitatii spermei.

Tratamentul infertilitatii masculine

Tratamentul infertilitatii masculine este etiologic si se adreseaza cauzei care i a indus aparitia, in acest scop fiind utilizate:

  • antibioticele pentru tratarea infectiilor urogenitale;
  • preparate hormonale pentru cresterea numarului si mobilitatii spermatozoizilor;
  • tratamente imunomodulatoare in prezenta anticorpilor antispermatozoizi;
  • interventiile chirurgicale de corectie ale anomaliilor de dezvoltare ale canalului deferent si tratarea dilatatiilor varicoase testiculare;
  • inseminarea intrauterina (procedura de inseminare artificiala presupune introducerea de catre medic a spermatozilor prin intermediul colului uterin al femeii in scopul obtinerii unei sarcini) si fertilizare in vitro (ovulul fecundat se obtine in laborator prin inseminarea artificiala a materialul genetic din proba de sperma a partenerului).

Afla mai multe:

Data publicării 22.09.2021