Informatiile prezentate in articolele Medicover au scop informativ si nu inlocuiesc consultul de specialitate la medic. Diagnosticul si tratamentul dumneavoastra sunt stabilite individual, de catre medic, in urma unei evaluari a starii dvs. de sanatate, pe baza anamnezei, examenului fizic si al investigatiilor paraclinice. Fiecare pacient este unic, manifestarile clinice, evolutia simptomelor, comorbiditatile asociate si istoricul medical reprezinta factori esentiali in luarea deciziilor medicale.
Stranut
Stranutul reprezinta un reflex al organismului de indepartare a particulelor iritante cu potential patogen de la nivelul cailor respiratorii nazale.
In timpul stranutului, eliminarea cu putere a aerului de la nivelul narinelor se face odata cu secretiile nazale si agentii potential patogeni iritanti continuti de acesta: praf, pulberi, virusuri, bacterii, alergeni, corpi straini intranazali.
In anumite situatii stranutul poate fi declansat de expunerea la lumina intensa (fotosensibilitatea este o trasatura cu determinism genetic), aer rece sau dupa incheierea actului sexual ca urmare a stimularii sistemului nervos parasimpatic.
Cele mai frecvente situatii care asociaza stranutul sunt reprezentate de:
- Infectii virale si bacteriene ale sistemului respirator;
- Alergii;
- Expunerea brusca la lumina intensa;
- Expunerea la agenti iritanti ai mucoasei nazale: praf, pulberi;
- Afectiuni ale sistemului nervos central (anumite tipuri de epilepsii);
- Stranut psihogenic: o forma de stranut convulsiv;
- Postprandial dupa mese abundente;
- Dupa raport sexual.
