Chirurgia Endocrina

Chirurgia endocrina este o supraspecializare a chirurgiei generale, care se focuseaza pe tratamentul afectiunilor cu indicatie operatorie ale glandelor endocrine (tiroida, paratiroide, suprarenale, pancreas si alte glande neuroendocrine). In aceste cazuri chirurgul colaboreaza indeaproape cu medicul endocrinolog, in vederea stabilirii indicatiei operatorii si asigurarii tratamentului optim pentru fiecare patologie.

Cuprins

Chirurgia glandei tiroide

Tiroida este o glanda endocrina situata in portiunea anterioara a gatului, inferior de laringe si anterior de trahee. Tiroida are forma unui fluture, avand doi lobi uniti in portiunea mediana printr-o punte de tesut numita istm. Tiroida produce hormonii tiroidieni implicati in reglarea metabolismului.

Principalele indicatii pentru interventii chirurgicale asupra tiroidei sunt:

  • Gusa multinodulara – aparitia nodulilor tiroidieni cu cresterea in volum a glandei si compresiune asupra organelor invecinate
  • Hipertiroidismul (boala Basedow-Graves) – cresterea productiei de hormoni tiroidieni
  • Nodulii tiroidieni – noduli la care exista suspiciunea de cancer tiroidian, fara a fi confirmata
  • Cancerul tiroidian – nodulii confirmati prin punctie ca si tumori maligne: formele papilara si medulara sunt cele mai frecvente tipuri.

Interventiile chirurgicale practicate la nivelul glandei tiroide:

  • Tiroidectomie totala – reprezinta indepartarea completa a glandei tiroide (necesita tratament hormonal de substitutie tot restul vietii)
  • Lobectomia tiroidiana – reprezinta indepartarea unui lob tiroidian (doar in cazul in care afectiunea este limitata la acel lob).

Interventiile chirurgicale asupra glandei tiroide se efectueaza cu anestezie generala si prespun o incizie de 5-8 cm in regiunea cervicala anterioara. Este necesara spitalizarea pentru 1-2 zile postoperator, iar recuperarea este rapida, cu revenirea la un regim normal de viata la aproximativ o saptamana de la operatie. Glanda tiroida este situata in apropierea celor doi nervi care controleaza corzile vocale, astfel ca, in unele situatii, in primele saptamani de la operatie pot sa apara modificari discrete ale vocii.

Chirurgia glandelor paratiroide

Glandele paratiroide sunt 4 glande pereche, de marimea unui bob de mazare, ce sunt situate in spatele glandei tiroide, in contact cu aceasta. Ele secreta parathormonul (PTH), un hormon esential implicat in metabolismul calciului.

Principalele indicatii pentru interventii chirurgicale asupra glandelor paratiroide sunt:

  • Hiperparatiroidismul primar – hiperfunctia paratiroidiana cauzata cel mai frecvent de prezenta unei tumori benigne ce secreta parathormon in exces (adenomul paratiroidian)
  • Hiperparatiroidismul secundar – apare in general cand exista o afectiune ce determina niveluri sangvine scazute de calciu (cel mai frecvent insuficienta renala cronica)
  • Cancerul paratiroidian – afectiunile maligne ale glandei paratiroide – rar.

Interventiile chirurgicale practicate la nivelul glandelor paratiroide:

  • Paratiroidectomie – excizia uneia sau a mai multor glande paratiroide.

Interventiile chirurgicale asupra glandei tiroide se efectueaza cu anestezie generala, incizia fiind similara celei practicate pentru tiroidectomie. Spitalizarea dupa interventia chirurgicala este in general de 1-2 zile, iar recuperarea este rapida. In primele zile postoperator este posibil sa apara modificari ale valorilor calciului sangvin ce pot necesita tratament.

Programare Online

PROGRAMEAZA-TE ACUM

Chirurgia glandelor suprarenale

Glandele suprarenale sunt doua glande endocrine pereche, de forma triunghiulara, situate la polul superior al rinichilor. Ele secreta mai multi hormoni (cortizol, adrenalina, noradrenalina), hormoni implicati in controlul tensiunii arteriale si raspunsului la stres.

Principalele indicatii pentru interventii chirurgicale asupra glandelor paratiroide sunt:

  • Tumorile glandei suprarenale – cele mai multe sunt de natura benigna, descoperite prin controale de rutina pentru alta patologie (incidentaloame), insa uneori pot fi maligne
  • Feocromocitomul – o tumora specifica ce produce hormoni (adrenalina si noradrenalina), cauzand hipertensiune arteriala maligna, dificil de controlat.

Interventiile chirurgicale practicate la nivelul glandelor paratiroide:

  • Adrenalectomia laparoscopica – indepartarea glandei suprarenale prin tehnici minim-invaziv (laparoscopic)
  • Adrenalectomia clasica – indepartarea glandei suprarenale prin incizie (laparotomie sau lombotomie) – procedeul clasic este rezervat suspiciunilor de malignitate sau tumorilor de dimensiuni mari.

Interventiile chirurgicale asupra glandei suprarenale se efectueaza cu anestezie generala. Majoritatea se practica pe cale laparoscopica, ceea ce presupune cateva incizii de mici dimensiuni (5-15 mm), spitalizarea este de 1-2 zile postoperator, iar recuperarea este rapida, cu reluarea activitatii normale in 7-10 zile.

Chirurgia pancreasului si a altor glande neuroendocrine

Pancreasul este o glanda mixta, situata profund in abdomen, inapoia stomacului. Pancreasul are functie exocrina, producand sucul pancreatic implicat in digestie, dar si endocrina deoarece produce hormonii implicati in mentinerea glicemiei (insulina si glucagonul), precum si alti hormoni digestivi (gastrina, somatostatina). In afara pancreasului, in tubul digestiv, exista insule de celule ce secreta alti hormoni neuroendocrini, majoritatea controland procesele de digestie. La nivelul acestor insule de celule se pot dezvolta tumorile neuroendocrine.

Principalele indicatii pentru interventii chirurgicale asupra pancreasului endocrin si glandelor neuroendocrine:

  • Tumorile pancreatice endocrine sau alte tumori neuroendocrine digestive – pot fi tumori benigne ori maligne, multe dintre ele producand hormoni ce dau sindroame specifice (insulinom, gastrinom etc.)

Interventiile chirurgicale practicate la nivelul pancreasului endocrin si glandelor neuro-endocrine:

  • Pancreatectomie (cefalica, corporeala, caudala) – consta in indepartarea unei portiuni din glanda pancreatica ce contine tumora
  • Excizia tumorilor pancreatice – rezectie limitata pentru tumorile benigne
  • Excizia altor tumori neuroendocrine digestive – indepartatea unei portiuni din tubul digestiv, la nivelul careia se gaseste formatiunea tumorala.

Interventiile chirurgicale amintite se efectueaza cu anestezie generala, in general prin abord clasic (laparotomie), in anumite cazuri selectate fiind insa posibil si abordul laparoscopic. Postoperator sunt necesare 4-5 zile de spitalizare (ceva mai putin pentru interventiile laparoscopice). Reluarea regimului normal de viata se face dupa 2-3 saptamani.

 

Echipa medicala | Chirurgie endocrina Spital Medicover Cluj