Articol realizat de Psiholog Aurelia Acasandrei
Adolescentii, formeaza o categorie aparte – sunt pregatiti fizic si psihic, gata de start - sa zicem asa, pentru interactiunea sociala. Dorinta de a apartine si de a intelege mecanismele lumii lor este prioritara in acest stadiul al dezvoltarii care este adolescenta. Tendinta naturala de a se indeparta de parintii care le-au asigurat protectia este o sarcina a varstei, nu o revolta neintemeiata, adolescentii fiind la debutul vietii independente si luptandu-se pentru a decide pentru ei insisi.
Odata cu pandemia, constrangerea de a nu-si vedea prietenii ocupa primul loc in topul dificultatilor cu care adolescentii s-au vazut nevoiti a se confrunta. Limitarea interactiunilor cu ceilalti ca ei (grupul de prieteni, colegii de la scoala) a augmentat pericolele acestei perioade de dezvoltare, pericole preponderent interioare care se nasc din instincte, pe de o parte, si pe de alta parte, din incercarea de a iesi de sub controlul si sub supravegherea parintilor. Pozitiile parentale exersate de catre parinti pana la aceasta etapa devin incongruente cu noile nevoi de dezvoltare si comunicare ale copiilor lor. Conflictele sunt acum sursa permanenta a neintelegerilor intre parinti si copiii lor adolescenti, iar la acestea se adauga amenintarea unei lumii exterioare evident mai ostila din cauza pandemiei. Frica inspira un viitor care este deja perceput ca intrinsec nesigur. Nevoia de reasigurare, o nevoie umana permanenta de altfel, poate fi satisfacuta de interelationare. Totul este important: societatea, mediul, siguranta financiara, dar ca sa zarim viitorul avem nevoie de o conexiune cu o persoana care ne potenteaza fricile, inadaptarile, anxietatea. Acest rol poate fi indeplinit de apropiati, de prieteni, de profesori, insa adesea, tocmai apropiatii sunt cei care contribuie la un status mental vulnerabil al adolescentului. Psihoterapia este posibil sa nu poata sa te faca sa mergi pe ape, dar iti poate oferi o coerenta interna mai consistenta si un echilibru adaptiv.
Relatiile sunt cele care constituie identitatile si, nu invers. Pentru a exista relatii este nevoie de interactiunea sociala reala care implica atat mentalul, cat si corpul (virtualul este undeva in zona fantasmei sau a reveriei, mai putin legat de realitatea schimbului dintre oameni si, adesea, actioneaza ca un scut al perceptiei si aperceptiei, limitativ, constrangator, fiind astfel potential contribuitor la psihopatologie). Schimbul psihic si contactul fizic determina interactiunea sociala, o piesa cheie a procesului critic pe care il parcurg adolescentii in formarea propriilor identitati (a intelege cine sunt si care ar fi locul potential pe care il vor ocupa ca adulti). Invatarea si compararea fac parte din dinamica adolescentina in mod permanent, dar si observarea din partea unei persoane adulte, care ar fi intr-un rol de autoritate binevoitoare si obiectiva, alta decat cea a parintilor ce este privita de adolescenti ca demodata sau desueta, este necesara pentru a avea o perspectiva despre sine. Rolul acesta, am putea spune - de obiect directional pentru necunoscutele, temerile si cautarile adolescentului ar putea fi ocupat de psihoterapeut.
Adolescentul blocat acasa poate gasi cai noi de a se re-defini folosind singurul grup social disponibil - parintii sau fratii, sau limitarea aceasta este doar generatoare de conflict si psihopatologie?