Cum te afecteaza Coronavirus daca ai afectiuni respiratorii

COVID-19 este boala cauzata de noul coronavirus, denumit stiintific SARS-CoV-2. Virusul a aparut initial in orasul Wuhan, din provincia Hubei, in China si s-a raspandit rapid la nivel global. Deoarece este un virus nou aparut, cunoasterea asupra sa si asupra COVID-19 este in dinamica, pe masura ce noi date sunt validate si publicate.

Ce spun studiile la dispozitie

Din studiile puse la dispozitie de specialistii chinezi rezulta ca:

  • 81% dintre cei infectati au forme usoara de boala - nu este nevoie de spitalizare si nici de tratament specific
  • 14% au forme severe
  • 5% au ajuns in stare critica - rata de supravietuire a celor intubati a fost de 50%

De asemenea, cazuistica arata ca persoanele tinere, sub 20 de ani, sunt cel mai putin afectate. Media de varsta a celor infectati a fost de 55 de ani, in timp ce media de varsta in cazul celor decedati a fost de peste 70 de ani. Totusi, in ultima perioada au fost raportate cateva decese si la adolescenti si tineri.

Grupe cu risc de complicatii

Principalele boli cu factori de risc sunt diabetul, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arteriala, bolile respiratorii si afectiunile pentru care se urmeaza tratamente cu imunosuspensor.

Varstnicii si persoanele care au comorbiditati (anumite boli cronice pentru care urmeaza un tratament) sunt mai afectati si mai expusi riscului decat restul populatiei.

Infectia cu Coronavirus poate afecta si inima, pentru ca orice virus care induce probleme respiratorii poate determina si miocardita, adica inflamatia miocardului.

Femeile insarcinate au imunitatea mai scazuta si se incadreaza in categoria de risc de a face complicatii, dar boala nu se transmite copilului la nastere si nici prin alaptare. In perioada de sarcina, femeile prezinta un risc mai mare de a contracta boli respiratorii, nu doar COVID 19, ci si alte boli respiratorii. Toate infectiile respiratorii trebuie tratate, in caz contrar pot afecta fatul. Exista medicamente pe care gravidele le pot lua, acestea fiind compatibile cu sarcina, dar si cu alaptarea.

Afectiuni din zona pneumologiei cu risc de complicatii la infectarea cu Coronavirus

  • Fumatul este un factor de risc pentru Coronavirus

Orice tip de fumator are risc de complicatii respiratorii. Conform ultimelor studii efectuate, si tigara electronica este destul de toxica pentru plamani. Riscul se incadreaza intre 6-8%, depinde de studii. Iar in cazul diabeticilor, riscul este de 8-9%. Cele mai mari riscuri sunt cele in cazul bolilor cardiovasculare, mai mare de 10%. Tutunul, inclusiv vaparea, afecteaza destul de mult plamanii.

  • Suferinzii de BPOC - cea mai frecventa boala a fumatorului.

Infectarea cu Coronavirus ar putea duce la complicatii respiratorii.

  • Persoanele alergice

Primavara se activeaza alergiile. Pentru un alergic, riscul este cel de a dezvolta complicatii in cazul in care contracteaza virusul. Iar daca se activeaza si astmul, riscul de a dezvolta complicatii este mai probabil. Chiar si in aceasta perioada, astmul trebuie tratat - intreruperea tratamentului se face doar la recomandarea medicului!

  • Astmaticii

Astmul bronsic alergic este incadrat la categorie de risc, indiferent de varsta pacientului, insa este bine sa fie individualizat cazul. Daca astmul nu a mai fost activ de 10-20 de ani - este un risc, dar mai mic decat un astm foarte activ, tinut sub tratament cronic de mai bine de 4 ani cu corticoterapie.

In cazul pacientului astmatic, tratamentul cu cortizon trebuie continuat.

  • Persoanele cu emfizem pulmonar

Depinde de cat este de localizat acest emfizem. Practic, emfizemul inseamna ca peretii alveolelor de la nivelul plamanilor sunt putin distrusi.  In cazul emfizemului bilateral, infectia cu acest nou virus poate duce la complicatie respiratorie. Se recomanda izolarea, ca pentru orice alta afectiune cronica la care nu exista o urgenta terapeutica.

  • Cei cu tuberculoza

Tuberculoza, daca este o forma ganglionara, nu are leziuni pulmonare si nu este o boala contagioasa. Se recomanda izolarea in casa pentru a preveni infectarea cu coronavirus, care ar putea crea probleme.

Simptomatologie COVID 19

  • Simptomele nu sunt specifice - febra apare la peste 90% dintre pacienti, tusea la peste 60%, mialgiile - 10-15%, dispnee (modificari in ritmul de respiratie).
  • COVID 19 afecteaza caile respiratorii inferioare, mult mai rar caile superioare - rinoreea, apare intr-un procent redus in 10-15%.
  • 37,4 este subfebrilitate, NU este temperatura! Febra se defineste la 38 de grade, iar de la 38,5 in sus este definita ca febra mare.

Daca ai asimptome alarmante pentru pneumonie, suna la 112

  • somnolenta
  • confuzie
  • frecventa respiratorie peste 30 (se calculeaza foarte usor si acasa - vedeti de cate ori se misca toracele pe minut! Daca este intre 14 si 18, respiratia este buna, muschii respiratori isi fac bine treaba)
  • tensiune mai mica de 9/6 in cazul unei persoane cu tensiune normala (13 sau 14)

Diagnostic COVID 19

  • Diagnosticul de certitudine se pune doar prin testare specifica.
  • Testul NU se face la cerere, se face doar daca pacientul intra in definitia de caz.
  • Definitia de caz - debut brusc cu febră (in doar cateva ore) tuse, dificultate la respiratie, dureri in gat.

Posibile efecte pe termen lung

Fibroza pulmonara si volumul respirator scazut pot fi doua consecinte ale infectarii cu forma grava (cei care au fost in stare critica).

Cei care au avut forme usoare ale infectarii cu Coronavirus nu au ramas cu sechele.

 

Consultant Medical Dr. Andreea Vlad Medic Specialist - Pneumologie
Data publicării 02.04.2020