Cuprins
- Regim diabet | Ce am voie sa mananc?
- Alimente permise in diabet | Legume fara amidon
- Alimente permise in diabet | Proteine recomandate
- Alimente permise in diabet | Tipuri de carbohidrati
- Regim diabet: Cat de eficienta este dieta mediteraneana?
- Alimente interzise in diabet
- Regimul in diabet reduce riscul aparitiei complicatiilor
Sumar: Regimul alimentar influenteaza direct controlul glicemiei, greutatii, colesterolului si riscul cardiovascular. Nu exista o dieta unica pentru toti diabeticii; planul alimentar trebuie personalizat. Sunt recomandate alimente cu indice glicemic scazut, bogate in fibre: legume fara amidon, cereale integrale, leguminoase, proteine slabe, fructe cu continut redus de carbohidrati. Sunt de evitat carbohidratii rafinati, alimentele procesate, zaharul si produsele cu indice glicemic ridicat. |
Articol realizat de catre Dr. Laurentiu-Daniel Roman, medic specialist Diabet, Nutritie, Boli metabolice
Nutritia are un rol esential in gestionarea diabetului zaharat de tip 2, deoarece alimentele consumate afecteaza direct nivelul de zahar din sange (glicemia).
Un regim alimentar bine planificat poate ajuta la:
- Controlul glicemiei: Alimentele influenteaza direct nivelul de glucoza din sange si rezistenta la insulina. Prin alegerea alimentelor potrivite si controlul portiilor, se poate mentine glicemia intr-un interval sanatos, reducand riscul de complicatii.
- Mentinerea unei greutati sanatoase: Obezitatea este un factor de risc major pentru diabetul de tip 2. Pierderea chiar si a catorva kilograme din greutatea corpului poate imbunatati sensibilitatea la insulina si ajuta la controlul glicemiei.
- Reducerea riscului de boli cardiovasculare: Diabetul creste riscul de boli de inima si accident vascular cerebral. O dieta sanatoasa, bogata in fructe, legume, cereale integrale si saraca in grasimi saturate si sodiu, poate ajuta la reducerea acestor riscuri.
- Normalizarea nivelului de colesterol ”rau”: Un regim alimentar echilibrat poate ajuta la mentinerea unui nivel sanatos al colesterolului, reducand astfel riscul de boli cardiovasculare.
Controlul tensiunii arteriale: Alimentele bogate in potasiu si magneziu pot ajuta la scaderea tensiunii arteriale, un alt factor de risc pentru persoanele cu diabet.
Regim diabet | Ce am voie sa mananc?
Intrebari precum ”Ce alimente sunt permise in diabet? ”, ”Care este regimul alimentar al persoanelor cu diabet pe zile? ”, ” Ce alimente sunt interzise in diabet zaharat de tip 2” sunt cateva dintre subiectele recurente din cabinetul unui medic specialist diabetolog.
In realitate, nu exista un regim alimentar general valabil pentru persoanele care au diabet, tocmai de aceea este foarte important ca pacientul sa respecte recomandarile medicului de specialitate, adaptate nevoilor sale individuale.
Foarte important de retinut este faptul ca fiecare aliment influenteaza nivelul de zahar din sange. Alimentele rafinate precum painea alba, orezul alb si zaharul, sucurile indulcite, dulciurile, pot provoca varfuri rapide ale glicemiei. In schimb, din alimentele bogate in fibre, cum ar fi legumele, fructele si cerealele integrale, glucoza se elibereaza in sange mai lent, ajutand la mentinerea unui nivel stabil al glicemiei.
Regimul alimentar al pacientului cu diabet poate fi considerat restrictiv, mai ales de catre pacientii care nu sunt obisnuiti cu o alimentatie sanatoasa sau echilibrata.
Call Center
Au fost efectuate numeroase studii privind efectele regimului alimentar si ce ar trebui sa manance un pacient cu diabet. Unul dintre ele este si Raportul de consens nutritional (Nutrition Consensus Report). Conform acestui raport, nu exista un procent ideal de calorii din carbohidrati, proteine si grasimi pentru toate persoanele cu diabet sau cu risc de a dezvolta diabet. Prin urmare, distribuția macronutrienților ar trebui sa se bazeze pe o evaluare individualizata a obiceiurilor alimentare, a referintelor și a obiectivelor metabolice.
Potrivit raportului, cele mai eficiente diete alimetare recomandate in cazul pacientilor cu diabet si prediabet sunt:
- Dieta mediteraneana
- Dieta vegetariana sau vegana
- Dieta low fat( saraca in grasimi)
- Dieta low carb (saraca in carbohidrati)
Ca si recomandari generale legate de alimentatie in cazul diabeticilor, pot fi luate in considerare cele de mai jos:
- Optati pentru alimente integrale in locul celor procesate
- Alegeti legume fara amidon in detrimentul celor cu amidon. Acestea au un indice glicemic mai mic si ajuta la mentinerea unui nivel stabil al glicemiei
- Evitati consumul exagerat de legume bogate in amidon, de pilda: cartofi, inclusiv cartofi dulci, mazare, linte si porumb
- Minimizati pe cat posibil consumul de zaharuri si produse rafinate. Acestea pot contribui la cresterea nivelului de colesterol si la creserea in greutate.
- Reduceti consumul de carbohidrati (orez, paste).
- Este important sa masori si sa controlezi dimensiunea portilor pentru a evita consumul excesiv de carbohidrati.
- Consumul regulat de fibre ajuta la incetinirea absorbtiei zaharurilor si la menținerea senzatiei de satietate.

Alimente permise in diabet | Legume fara amidon
Legumele cu amidon, precum cartofii, porumbul, mazarea si lintea, pot duce la cresterea glicemiei, motiv pentru care persoanele cu diabet trebuie sa le consume cu moderatie si atentie.
Pe de alta parte, legumele fara amidon sunt o sursa bogata de vitamine, minerale, antioxidanti si fibre. Contin multa apa, au continut caloric scazut si cel mai important, un indice glicemic scazut.
Lista de legume fara amidon:
- Castraveti
- Rosii
- Ardei gras
- Ridichii
- Gulii
- Salata, ceapa si usturoi verzi
- Leurda si alte legume cu frunze verzi
- Spanac
- Varza alba, varza rosie, inclusiv varza de Bruxelles
- Morcovi
- Ciuperci
- Broccoli si conopida
- DovleceI
- Vinete
- Bame
- Fasole verde
- Telina
- Sparanghel
Alimente permise in diabet | Proteine recomandate
Proteinele din surse animale sunt asociate in mod normal cu grasimi saturate , colesterol, si (prin prelucrare termica) grasimi trans, care pot creste riscul de boli ale inimii. Tocmai de aceea, in cazul pacientilor cu diabet zaharat de tip 2 este nevoie de maxima atentie in ceea ce priveste consumul proteinelor. Nu toate tipurile de proteine sunt recomandate. Portiile trebuie sa fie foarte bine dozate, alimentele alese cu grija, astfel incat riscul de crestere a colesterolului si in mod indirect al glicemiei sa fie redus.
O alternativa ceva mai buna pot fi asa numitele proteine slabe, mai sarace in colesterol si grasimi saturate. Aceste sunt considerate a fi o alegere putin mai sanatoasa:
- Carne slaba: Pui, curcan, peste (somon, ton, cod), carne de vita slaba – mai rar decat o portie pe saptamana. O precautie pe care este bine sa o avem in ceea ce priveste pestele tine de faptul ca acesta este in mod obisnuit poluat cu metale grele, pesticide, microplastice, disruptori hormonali, si alti poluanti industriali
- Oua: O sursa excelenta de proteine de calitate, dar foarte bogata in avelasi timp in colesterol
- Produse lactate: Iaurt grecesc, branză de vaca sau orice alt fel de lapte sau iaurt cu un continut foarte scazut de grasime .
Sursele vegetale de proteine sunt foarte recomandate datorita faptului ca nu contin colesterol, acizi grasi saturati sau acizi grasi trans precum si alti compusi problematici care se regasesc in sursele animale (hormoni, fier heminic, antibiotic). In plus sunt bogate in fibre, minerale, vitamine, antioxidanti si cazul semintelor de grasimi nesaturate, polinesaturate si omega 3.
- Leguminoase: Linte, fasole, naut, soia,, mazare, bob – surse foarte bune de proteine dar si de fibre si carbohidrati complecsi
- Cereale integrale si pseudocereale: grau, secara, ovaz, orz, mei, hrisca, amarant, quinoa
- Seminte, nuci: migdale, nuci, caju, seminte de floarea sorelui, seminte de dovleac, alune de padure, in, susan
Chiar daca proteinele sunt recomandate in majoritatea cazurilor, acest lucru nu inseamna ca sunt benefice oricarui pacient. Tocmai de aceea este si important consultul de specialitate si realizarea unui plan de nutritie personalizat. In unele cazuri, consumul de proteine animale este chiar nerecomandat (de exemplu la pacientiicu boala renala cronica avansata).
Alimente permise in diabet | Tipuri de carbohidrati
Carbohidratii sunt o parte importanta a alimentatiei, dar pentru persoanele cu diabet, este esential sa ii consume cu moderație sau sa consume alimente sarace in carbohidrati.
Sunt mai multe tipuri de carbohidrati, clasificati in functie de complexitate, origine si impact asupra glicemiei. Raportat la ultima clasificare, exista:
- Carbohidrati cu indice glicemic scazut: Sunt digerati si absorbiti lent, ceea ce duce la o crestere graduala a nivelului de zahar din sange. Exemple: legume cu frunze verzi, fructe de padure, cereale integrale.
- Carbohidrati cu indice glicemic mediu: Au un impact moderat asupra glicemiei. Exemple: cartofi, orez alb.
- Carbohidrati cu indice glicemic ridicat: Sunt digerati si absorbiti rapid, ceea ce duce la o crestere brusca a nivelului de zahar din sânge. Exemple: zahar alb, produse de patiserie, bauturi carbogazoase.

Mai jos puteti regasi cateva exemple de alimente ce pot fi consumate si de pacientul cu diabet, in anumite limite.
Cereale integrale
- Paine integrala: Alege painea cu cel putin 3 grame de fibre pe felie.
- Orez brun: Are un indice glicemic mai scazut decat orezul alb.
- Quinoa: O alternativa excelentă la cerealele traditionale, bogata în proteine și fibre.
- Fulgi de ovaz
- Bulgur
- Paste integrale, lipii, tortilla
Leguminoase
- Linte: O sursa excelenta de proteine si fibre.
- Fasole: Boabele uscate sunt mai sanatoase decat cele din conserva
- Naut, soia, mazare
Ciuperci si bureti
Fructe cu un continut scazut de carbohidrati
- Toate fructele de padure (mure, zmeura, merisor, catina, coacaze, afine, macese, fragi, dude, poroambe, paducel, aronia)
- Piersici
- Avocado
- Ananas
- Prune
Alimente de origine vegetala cu un continut bogat de grasimi sanatoase. Avocado, masline
Modul de gatire al alimentelor este si el foarte important. Este de preferat ca acestea sa fi fierte, fripte, pregatite la cuptor sau consumate in forma lor cruda. De evitat prajirea lor in ulei. De asemenea stoarcerea lor si indepartarea fibrei vegetale.
De asemenea, reducerea portiilor de carbohidrati din farfurie este una dintre modalitatile prin care glicemia poate fi tinuta sub control.
Regim diabet: Cat de eficienta este dieta mediteraneana?
Regimul mediteranean s-a dovedit a fi o alegere excelenta pentru persoanele cu diabet: ”Recomand regimul mediteranean pacientilor mei. Aceasta dieta, bogata in fructe, legume, cereale integrale, ulei de masline si peste, a demonstrat eficienta in controlul glicemiei, sanatatea cardiovasculara si mentinerea unei greutati corporale normale. Desi beneficiile sunt numeroase, unii pacienti pot considera regimul mediteranean restrictiv. Insa, cu o planificare atenta si cateva ajustari, acest stil de alimentatie poate fi adaptat pentru a se potrivi preferintelor individuale si a imbunatati semnificativ calitatea vietii ”, mentioneaza Dr. Dan Roman, medic specialist Diabet, Nutritie si Boli metabolice.
Ce alimente sa incluzi in regimul mediteranean?
- Fructe si legume: In cantitati mari si variate, acestea sunt surse excelente de fibre, vitamine si minerale.
- Cereale integrale: Paine integrala, paste integrale, orez brun - bogate in fibre si sarace in indice glicemic.
- Leguminoase: Linte, fasole, naut - surse excelente de proteine si fibre.
- Ulei de masline: Alege ulei de masline extra virgin pentru beneficiile sale pentru sanatate.
- Peste gras: Somon, sardine, macrou - bogate in acizi grasi omega-3, care protejeaza inima.
- Nuci si seminte: Migdale, nuci, seminte de chia - surse de grasimi sanatoase si fibre.
Exemple de mese intr-un regim mediteranean pentru diabetici:
- Mic dejun: Ovaz cu fructe de padure si nuci, iaurt grecesc cu miere si seminte de chia.
- Pranz: Salata cu pui la gratar, legume si orez brun.
- Cina: Peste la cuptor cu legume coapte si quinoa.
Sfaturi suplimentare
- Moderatie: Chiar si in regimul mediteranean, este important sa consumi alimentele cu moderatie.
- Hidratare: Bea suficienta apa pe parcursul zilei.
- Activitate fizica: Combina regimul alimentar cu exercitii fizice regulate pentru rezultate optime.
- Consulta un specialist: Inainte de a face schimbari majore in alimentatie, consulta un medic sau un nutritionist.
Regimul mediteranean ofera o abordare echilibrata si gustoasa pentru gestionarea diabetului. Prin adoptarea acestui stil de viata, poti imbunatati semnificativ controlul glicemiei si calitatea vietii.
Regimul vegan/vegetarian are si el efecte benefice in ceea ce priveste mentinerea sub control a glicemiei si reducerea complicatiilor asociate diabetului.
Alimente interzise in diabet
Desi nu exista o lista universala a alimentelor interzise in totalitate, este recomandat sa se limiteze sau sa se evite urmatoarele categorii de alimente:
- Alimente cu indice glicemic ridicat: Acestea cresc rapid nivelul de zahar din sange, punand in dificultate controlul glicemiei. Printre acestea se numara: zaharul alb, produsele de patiserie, sucurile carbogazoase, orezul alb, cartofii albi, painea alba si alte produse facute din faina alba.
- Alimente procesate si ultraprocesate: Acestea sunt adesea bogate in zaharuri adaugate, grasimi saturate si sare, ceea ce poate contribui la cresterea in greutate, la tensiunea arteriala crescuta si la alte probleme de sanatate asociate cu diabetul. Exemple de astfel de alimente includ: chipsurile, snacksurile, mezelurile, alimentele congelate gata preparate si multe produse ambalate.
Regimul in diabet reduce riscul aparitiei complicatiilor
Regimul alimentar joaca un rol esential in gestionarea diabetului si in reducerea riscului de aparitie a complicatiilor.
Regimul alimentar pentru diabetici trebuie sa fie variat, sa includa toate grupele de alimente si sa fie adaptat la stilul de viata al fiecarei persoane. Este important sa se acorde atentie dimensiunii portiilor si sa se consume alimente cu un indice glicemic scazut, care elibereaza glucoza in sange intr-un ritm lent. Alimentele bogate in fibre, precum legumele, fructele si cerealele integrale, sunt esentiale pentru o digestie sanatoasa si pentru controlul glicemiei.
O alimentatie echilibrata si adaptata nevoilor individuale poate ajuta la mentinerea nivelului de zahar din sange in limite normale, la controlul tensiunii arteriale si al colesterolului, precum si la reducerea riscului de aparitie a bolilor de inima, a afectiunilor renale, a neuropatiei si retinopatiei diabetice.
Intrebari Frecvente (FAQ)
1. Ce alimente sunt recomandate pentru pacientii cu diabet?
Pacientilor cu diabet li se recomanda alimente integrale, legume fara amidon (castraveti, rosii, ardei, spanac, broccoli, conopida, dovlecei), surse de proteine slabe (pui, curcan, peste, branzeturi slabe), cereale integrale (orez brun, quinoa, ovaz), leguminoase (linte, fasole, naut), fructe cu continut redus de carbohidrati (fructe de padure, piersici, avocado) si surse vegetale de grasimi sanatoase (avocado, nuci, seminte).
2. De ce este important ca pacientul diabetic sa limiteze carbohidratii si zaharurile rafinate?
Carbohidratii rafinati precum painea alba, orezul alb, zaharul si dulciurile cresc brusc glicemia, afectand controlul acesteia.
3. Este dieta mediteraneana eficienta pentru pacientii cu diabet?
Da. Dieta mediteraneana, bogata in fructe, legume, cereale integrale, ulei de masline, peste si oleaginoase, este considerata una dintre cele mai eficiente pentru controlul glicemiei, mentinerea greutatii optime si reducerea riscului cardiovascular.
4. Ce alimente trebuie limitate sau evitate de persoanele cu diabet?
Se recomanda evitarea alimentelor cu indice glicemic ridicat precum zaharul, painea alba, produsele de patiserie, sucurile carbogazoase, orezul alb, cartofii albi. Trebuie limitate alimentele procesate si ultraprocesate (chipsuri, snacksuri, mezeluri, produse congelate gata preparate), deoarece sunt bogate in zaharuri, grasimi saturate si sare.