Rolul alimentatiei in cancer: despre nutritia oncologica

O dieta echilibrata semnifica pentru majoritatea persoanelor un aport crescut de cereale integrale, fructe si legume in stare cat mai proaspata, alaturi de un consum moderat de proteine, cu limitarea zaharurilor, alcoolului, sarii alimentare si a grasimilor nesanatoase. Nutritia oncologica insa, prezinta o serie de aspecte specifice datorita particularitatilor pacientilor oncologici ce necesita un aport caloric si proteic mai mare fata de persoanele sanatoase.

Necesarul proteic al persoanelor diagnosticate cu o boala oncologica este obtinut din carne, peste, oua, lactate si surse vegetale care, de regula, este planificat de catre un dietetician, in conformitate cu particularitatile de boala ale fiecarui caz adresat in parte.

La momentul actual exista ghiduri practice cu recomandari nutritionale pentru pacientii oncologici, la nivelul continentului nostru fiind aplicate prevederile emise de catre European Society for Clinical Nutrition and Metabolism ESPEN

Cuprins

Sumar:

Nutritia oncologica are un rol important in prevenirea si combaterea malnutritiei asociate cancerului.
Pacientii oncologici au nevoie, de regula, de un aport caloric si proteic mai mare decat persoanele sanatoase.
Planul alimentar trebuie adaptat individual, in functie de tipul bolii si de tratamentele urmate.
O alimentatie adecvata poate sustine toleranta la tratament si calitatea vietii pacientului.

De ce este importanta alimentatia in cancer?

Neoplaziile constituie a doua cea mai frecventa cauza de deces la nivel mondial, iar malnutritia asociata acestei patologii constituie un factor important cu impact profund asupra calitatii vietii pacientului oncologic. Malnutritia asociata bolilor oncologice este cauzata pe de o parte de necesitatile nutritive crescute ale pacientului, iar pe de alta parte de efectele secundare ale tratamentelor adresate acestui tip de patologii ce altereaza semnificativ apetitul si starea generala a bolnavului.

Studiile estimeaza faptul ca aproximativ 10-20% din numarul total al deceselor de cauza tumorala sunt cauzate in mod direct de malnutritia asociata acestui tip de patologii. In acest context, nutritia oncologica indeplineste un rol deosebit de important in desfasurarea bolii inca din etapele initiale de evolutie ale acesteia.

Ce spun studiile?

In ultimii ani, tratamentele oncologice au suferit o serie de schimbari benefice datorita carora au devenit mai usor de tolerat de catre pacienti, insa este de mentionat faptul ca eficienta crescuta a terapiei si aderenta pacientului la aceasta sunt influentate de o serie de factori importanti, printre care se regaseste si statusul nutritional al bolnavului.

In acest scop ESPEN a elaborat o serie de ghiduri practice cu recomandari nutritionale adresate pacientilor oncologici care pot fi implementate inca de la momentul stabilirii diagnosticului si pana in etapa de monitorizare dupa finalizarea tratamentelor antitumorale.

Studiile desfasurate pana la momentul actual la nivel european, atesta faptul ca intre 30-50% din pacientii oncologici spitalizati sunt malnutriti sau asociaza risc crescut de malnutritie, pierderea ponderala semnificativa fiind observata inca din stadiile initiale de evolutie ale bolii oncologice. Un astfel de studiu recent desfasurat in 22 de centre medicale oncologice care a inclus aproape 2.000 de pacienti, a demonstrat faptul ca aproape jumatate dintre acestia asociau deficit nutritional si 9% sufereau de malnutritie severa.

Mai mult decat atat, studiul a demonstrat existenta unei relatii de cauzalitate stranse intre severitatea malnutritiei si tipul de cancer asociat, tumorile de cap si gat, in special cele esofagiene, dar si cele pancreatice, asociind cel mai mare deficit nutritional. Malnutritia exercita un impact negativ asupra evolutiei pacientului oncologic si creste rata mortalitatii in randul acestora prin favorizarea aparitiei complicatiilor postoperatorii, prelungirea duratei de spitalizare, inducerii unei tolerante scazute la tratamentele antitumorale si a unui raspuns terapeutic diminuat la terapie .

Nevoile nutritionale ale pacientilor oncologici

Conform principiilor de nutritie regasite in ghiduri, pacientii oncologici au nevoie de:

  • Un aport caloric situat intre 25-35 kcal/kg corp zilnic si proteic de 1,2-2 g/kg corp zilnic, furnizate prin aportul de carne slaba, oua, peste, iaurt, branzeturi slabe, linte, naut
  • Suplimentarea alimentelor bogate in antioxidanti prin aportul crescut de fructe de padure, portocale, kiwi, spanac, broccoli, nuci si seminte
  • Mentinerea unui nivel de hidratare adecvat prin consumul a 1,5-2 l de lichide care pot include apa, ceaiuri de plante, supe clare.

Alimente recomandate pacientilor oncologici

Dieta mediteraneana cunoscuta pentru beneficiile sale incontestabile asupra sanatatii include un consum crescut de legume, peste, ulei de masline si foarte putina carne rosie, putand fi adoptat cu usurinta de catre bolnavii oncologici.

Dieta vegetariana exclude in totalitate proteinele de provenienta animala punand accent pe aportul de fibre vegetale provenite legume si fructe consumate in stare cat mai proaspata.

Dietele individualizate sunt elaborate de catre nutritionist, in conformitate cu necesitatile fiecarui pacient in parte, astfel incat sa corespunda nevoilor energetice zilnice si sa previna instalarea malnutritiei.

Suplimentele proteice sub forma de shake-uri si pudre speciale se administreaza numai in conformitate cu indicatiile medicului si trebuie sa excluda produsele cu adaos de colorant artificial arome sau conservanti care dauneaza organismului.

Vitaminele si mineralele trebuie administrate numai la recomandarea medicului curant datorita riscului de aparitie al interactiunilor cu tratamentul oncologic de fond al pacientului.

Rolul nutritionistului in echipa multidisciplinara care are in ingrijire pacientul oncologic este deosebit de important deoarece acesta estimeaza necesarul caloric si nevoile nutritionale ale bolnavului, elaboreaza planul nutritional adaptat nevoilor individuale ale fiecarui caz in parte, monitorizeaza evolutia si ajusteaza dieta în funcție de necesitati.

Alimente de evitat de catre pacientii oncologici

Principalele alimente care trebuie evitate de catre pacientii oncologici includ:

  • Carnea de peste insuficient pregatita termic
  • Oua moi sau produse care contin oua crude
  • Produse lactate nepasteurizate
  • Fructe si legume nespalate
  • Alimentele supraprocesate de tipul mezelurilor (salam, parizer, carnati), conservelor, fast food-ului si semipreparatelor
  • Alimentele cu potential inflamator sau iritant: grasimi animale in exces, sosuri grele, prajeli, condimente iuti
  • Zaharuri rafinate si dulciuri
  • Alcoolul.

Nutritia in timpul tratamentului oncologie

In ciuda progresului inregistrat in cazul optiunilor de tratament ale pacientilor oncologici, acesta poate fi dificil de tolerat de catre bolnavi din cauza efectelor secundare pe care le asociaza.

In aceste conditii, planul nutritional recomandat de catre specialisti pentru diminuarea efectelor adverse ale tratamentelor oncologice include:

  • Alimente reci si gustari usoare (iaurt, biscuiti simpli) pentru diminuarea senzatiei de greata si a disconfortului algic cauzat de leziunile de la nivelul mucoasei orale
  • Prune uscate
  • Fulgi de ovaz
  • Apa minerala carbogazoasa pentru ameliorarea constipatiei
  • Orez, banane si mere coapte pentru a reduce manifestarile clinice asociate sindromului diareic.

Lipsa poftei de mancare poate fi ameliorata prin consumul de snacks-uri pregatite in casa din fasii de cartofi dulci sau morcovi asezonate cu ierburi aromatice si gatite la cuptor.

Mituri despre alimentatia in cancer

De a lungul timpului a circulat o serie intreaga de mituri si preconceptii false referitoare la nutritia pacientilor oncologici conform carora:

  • Hormonii continuti de catre laptele de vaca si produsele derivate promoveaza cresterea si dezvoltarea tumorilor hormon dependente. FALS! Studiile de specialitate desfasurate pana la momentul actual nu au obtinut rezultate care sa sustina aceasta afirmatie.
  • Isoflavonele regasite in soia prezinta structura chimica similara estrogenului si pot promova cresterea si dezvoltarea tumorilor dependente de acest hormon. FALS! Specialistii sustin faptul ca isoflavonele continute de soia sunt benefice organismului, alimentele derivate din aceasta planta reprezentand o sursa importanta de proteine si fibre vegetale pentru pacientii oncologici.
  • Reactiile chimice din organism care promoveaza un mediu acid sunt daunatoare, in timp ce alcalinizarea corpului are rol antitumoral. FALS! Sangele are un pH de 7.4 si este reglat de catre rinichi prin mecanisme elaborate de excretie a produselor biologice acide, nefiind influentat de catre dieta alimentara. Afirmatia conform careia adoptarea unui regim alimentar alcalin favorizeaza cresterea pH-ului in organism si stopeaza dezvoltarea tumorilor este falsa deoarece nici celulele canceroase, nici cele normale nu tolereaza abateri semnificative de la pH-ul fiziologic.
  • Zaharul promoveaza cresterea si dezvoltarea tumorilor. FALS! Eliminarea zaharului brut din alimentatie nu sisteaza aportul de glucoza catre celulele tumorale deoarece multe alimente sanatoase (fructe si legume, paste fainoase) constituie o sursa importanta de carbohidrati complecsi. Sfatul nutritionistilor este acela de a substitui zaharul adaugat si cel regasit in produsele de patiserie si bauturi carbogazoase cu cel provenit din fructe si legume a carui absorbtie este diferita intrucat are loc in prezenta fibrelor vegetale, mineralelor si vitaminelor naturale.
  • Dieta ketogenica diminueaza cresterea in dimensiuni a tumorilor si riscul de metastazare al acestora. FALS! Dieta keto saraca in carbohidrati poate cauza tulburari ale tranzitului intestinal (constipatie sau sindrom diareic) si senzatie de oboseala care altereaza suplimentar starea generala a pacientilor oncologici.

Important de mentionat este faptul ca in majoritatea cazurilor, pacientii oncologici sunt mai predispusi la aparitia infectiilor de orice tip in comparatie cu restul populatiei. In acest context, este necesara acordarea unei atentii sporite regulilor de igiena atat in timpul prepararii hranei, cat si al depozitarii acesteia pentru a preveni contaminarea cu agenti patogeni care pot genera tulburari digestive.

 

Referinte:

Intrebari Frecvente (FAQ)

1. De ce au pacientii oncologici nevoie de mai multe proteine?

Pacientii oncologici au necesitati nutritionale crescute, iar proteinele contribuie la mentinerea masei musculare si la acoperirea necesarului nutritional al organismului.

2. Ce se recomanda pentru hidratarea pacientilor oncologici?

Se recomanda consumul a 1,5-2 litri de lichide pe zi, inclusiv apa, ceaiuri de plante si supe clare.

3. Ce alimente trebuie evitate in timpul tratamentului oncologic?

Sunt recomandate evitarea alimentelor insuficient preparate termic, produselor lactate nepasteurizate, fructelor si legumelor nespalate, alimentelor ultraprocesate, alcoolului si zaharurilor rafinate.

4. Este adevarat ca eliminarea completa a zaharului opreste dezvoltarea tumorilor?

Nu. Eliminarea zaharului adaugat nu opreste aportul de glucoza catre celulele tumorale, deoarece organismul obtine carbohidrati si din alte alimente precum fructele, legumele sau produsele cerealiere.


Data publicării 17.07.2026