Durere musculara

Durerile musculare sunt asociate cel mai des efortului fizic intens sustinut si apar in urma suprasolicitarii diferitelor grupe de muschi implicati in efectuarea activitatilor fizice.

In functie de numarul de muschi afectati, durerea poate prezenta caracter generalizat sau localizat si poate fi acuta sau cronica, primara sau secundara in corelatie cu factorii etiologici care ii declanseaza aparitia.

Durerea cronica ale anumitor grupe musculare poate aparea in context de boala specifica, insa exista si situatii in care prezinta caracter autolimitat si dispar spontan la incetarea actiunii factorului etiologic.

Durerea musculara poate fi declansata in anumite situatii de contractii involuntare pe fond de stres cotidian care duc in timp la acumularea tensiunii la nivelul diferitelor grupe de muschi. (paravertebrali, cervicali). Durerea musculara aparuta in urma unui spasm muscular (crampa musculara sau carcel) se remite spontan si de cele mai multe ori nu ridica suspiciunea unei afectiuni medicale semnificative.

Cauze posibile ale durerilor de muschi:

  • fibromialgie
  • sindromul oboselii cronice
  • miopatie metabolica
  • polimialgie reumatica
  • sindromul piciorului nelinistit („restless leg”)
  • crampe musculare
  • gripa
  • COVID-19
  • febra musculara

Durere musculara