Cum faci față atacului de panică

Tulburările anxioase se regăsesc într-o măsură din ce în ce mai mare la populația generală, procentul situându-se între 16-20%. Sintagma „atac de panică” a devenit una de largă circulație, pătrunzând în conștiința colectivă a societății.
Persoanele care au atacuri de panică în mod frecvent au una sau amandoua dintre cele două temeri caracteristice panicii: teamă de moarte și teamă de nebunie. Manifestările resimțite la nivel somatic în timpului atacului de panică pot fi atât de puternic neplăcute încât persoană să simtă că va face un infarct sau că se va sufocă. De asemenea, starea psihologică din timpul atacului de panică, senzația de a pierde controlul asupra situației, determina teamă persoanei că va înnebuni.

 

Cu toate că nici moartea nici psihoza nu survin în urmă atacului de panică, senzațiile resimțite în acele momente sunt atât de reale încât teamă este permanentă pentru persoană care experimentează atacuri de panică. Suferință psihologică este una însemnată, ajungând până la a afecta calitatea vieții persoanei și rutină să zilnică. Există riscul de a evita situațiile în care au survenit atacuri de panică, iar în cazul acesta viață poate fi restricționată seminificativ: renunțarea la serviciu, renunțarea la a mai ieși din casă, renunțarea de a se mai întâlni cu anumite persoane, renunțarea la a conduce autoturismul etc.

 

Aparțînând în principal tulburărilor anxioase (panică, tulburare obsesivo-compulsivă, anxietate socială, anxietate generalizată, fobie specifică și stres posttraumatic), atacul de panică poate însoți și tulburări afective, tulburări în legătură cu o substanță (consumul de droguri, consumul de alcool etc) sau tulburări de natură medicală (cardiace, respiratorii, vestibulare, gastrointestinale).

 

Simptomele atacului de panica

Pentru că o perioada distinctă de frică și disconfort să fie diagnosticată drept atac de panică, este nevoie că 4 sau mai multe din următoarele 13 simptome să apară brusc și să escaladeze în intensitate în decurs de 10 minute:
  1. palpitații, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
  2. transpirații;
  3. tremur sau trepidație;
  4. senzații de scurtare a respirației sau de strangulare;
  5. senzație de sufocare;
  6. durere sau disconfort precordial;
  7. greață sau detresa abdominală;
  8. senzație de amețeală, dezechilibru, vertij sau leșin;
  9. derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detașare de sine însuși);
  10. frică de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
  11. frică de moarte;
  12. parestezii (senzații de amorțeală sau de furnicături);
  13. frisoane sau valuri de căldură

 

Clasificarea atacurilor de panica

În funcție de contextul în care apar, atacurile de panică se clasifică astfel: atacuri de panică inopinate, atacuri de panică circumscrise situațional și atacuri de panică predispuse situațional.
  • atacurile de panică inopinate apar spontan, în diverse situații și circumstanțe, fără să fie în legătură cu un anumit context sau cu un anumit factor declanșator. În cazul acestui tip de atac de panică este dificil pentru persoană să anticipeze momentul când atacul de panică va surveni, ceea ce duce la o stare de permanentă tensiune și de teamă. Dat fiind că atacurile de panică apar aleator, se poate ajunge la a se evita o gama largă de activități care constituiau rutină de viață a persoanei. În lipsa unei intervenții de specialitate se poate instala sentimentul de neajutorare în față acestei situații.
  • atacurile de panică circumscrise situațional sunt cele care sunt în legătură cu anumite contexte de viață. Persoană știe că într-o anumită situație atacul de panică apare invariabil. De exemplu în cazul arahnofobiei, persoană știe că în momentul vederii unui păianjen atacul de panică se instalează.
  • atacurile de panică predispuse situațional se referă la apariția atacurilor de panică în legătură cu anumite situații de viață, diferența dintre acest tip de atac de panică și tipul circumscris situațional fiind aceea că în acest caz atacurile de panică nu survin fără excepție în situația respectivă. Acest lucru înseamnă că uneori atunci când vorbește în public, de exemplu, persoană poate avea un atac de panică, în timp ce alte ori se poate să vorbească în public fără că atacul de panică să fie prezent.
 
Existența unei clasificări a atacurilor de panică nu înseamnă că o persoană suferă doar de un tip de atac de panică. Există posibilitatea că două sau chiar toate cele 3 tipuri de atac de panică să fie prezente la o singură persoană. De exemplu, persoană știe că de fiecare dată când vede un păianjen are atac de panică (circumscris situațional), că uneori atunci când vorbește în public are atac de panică (predispus situațional) și că alte dați atacul de panică apare „din senin”, în situații în care nu a mai apărut înainte (inopinat).
 
În cazul persoanelor anxioase, nevoia de a controla mediul și evenimentele de viață este una foarte crescută, sentimentul de incapacitate de a controla un anumit context determinând o senzație puternică de teamă și disconfort. În ceea ce privește atacurile de panică, sentimentul de absență a controlului este generalizat, fiind generat de incapacitatea de a determina momentul când pierderea stăpânirii asupra propriei persoane (atacul de panică) intervine. Frământările permanente, teamă de nebunie sau de moarte și atacurile de panică în sine pot determina în timp o scădere a stimei de sine, sentimentul de neputință și în cele din urmă chiar depresie.
 

Cauzele atacurilor de panica

În prezent nu se cunosc cu exactitate cauzele atacului de panică, ceea ce a putut fi însă determinat este predispoziția genetică pentru anxietate și atacuri de panică. S-a dovedit, de asemenea, științific că atacurile de panică pot fi determinate de situații percepute de persoană că fiind traumatizante. Există posibilitatea că evenimentul traumatizant să fi fost preluat de mecanismele de apărare (de exemplu negarea) și păstrat în inconștient de unde acționează la nivel conștient sub formă anxietății generalizate sau fobiilor, ambele având că posibile manifestări atacul de panică. Așadar, atacurile de panică pot apărea și în absența predispoziției genetice, fiind determinată de situații resimțite că având încărcătură negativă puternică de către persoană în cauza.
 
În ceea ce privește predispoziția genetică, nu există un raport de cauzalitate strict între antecedentele familiale de anxietate și posibilitatea că o persoană să se confrunte cu astfel de stări. În principal, predispoziția se referă la riscul mai mare de a suferi un atac de panică într-o situație stresantă de către o persoană cu antecedente familiale de panică, decât de către o persoană care nu prezintă aceste antecedente. Cu toate acestea, chiar și la o persoană ce are rude care au suferit atacuri de panică se poate că acestea să nu apară niciodată.

Intervenții in cazul atacurilor de panica

În condițiile în care o persoană acuză stări similare cu atacurile de panică este important să viziteze atât cabinetul unui psiholog, cât și cabinetul unui medic generalist. Vizită la medic este necesară pentru a se stabili dacă există sau nu cauze medicale ale simptomelor. În urmă consultului psihologic, este posibil că pacientul să fie îndrumat spre psihiatru în vederea diagnosticării unei eventuale tulburări mai largi în cadrul căreia se manifestă atacurile de panică, întrucât acestea nu reprezintă în sine o categorie de diagnostic. Ulterior există trei tipuri de intervenție către care pacientul va fi îndrumat (în momentul în care s-au exclus cauzele de natură medicală): intervenție medicamentoasă (prescrisă de psihiatru), intervenție psihologică (psihoterapie) sau intervenție mixtă (psihologică și medicamentoasă).
 

Interventia psihologica

Terapiile cognitiv-comportamentale și-au dovedit științific eficientă în tratarea anxietății și depresiei, având o metodologie bine pusă la punct și unitară în ceea ce privește intervenția. Indiferent însă de școală psihologică de care aparține terapeutul, atacurile de panică se tratează urmărind în linii mari pașii enunțați de curentul cognitiv-comportamental. Diferența în terapiile umaniste sau în psihanaliză s-ar manifestă printr-o incursiune în trecutul pacientului, în încercarea de determinare a unor cauze (ereditare sau în legătură cu un eveniment traumatic), însă intervenția este în continuare centrată pe prezent, la fel că în cazul terapiei cognitiv-comportamentale.
 

Pasii procesului terapeutic sunt urmatorii:

  1. Pregătirea pacientului pentru a rămâne în contact cu situația de care se teme în loc de a o evita, demontand credințele și amenințările imaginare.
  2. Explorarea unor altor patternuri de gândire care să-i schimbe perspectiva asupra situației – înlocuirea gândurilor negative cu gânduri mai realiste. Trecând în revista alternativele de gândire asupra situației se dobândește un sentiment mai mare de control asupra respectivei circumstanțe, fapt ce determina scăderea încărcăturii anxioase.
  3. Pacientul este îndrumat spre confruntarea propriilor temeri (de nebunie, de moarte, de a se face de ras) și conștientizarea lipsei de temei a acestora. Scopul final este conectarea pacientului la realitate, experimentarea și testarea rezultatelor gândurilor alternative și înlocuirea modului hipervigilent de percepere a realității cu un alt tip de perspectiva, mai obiectivă (perspectiva în care pot fi percepute atât pericolele reale, cât și momentele de bine).

 

Dacă v-ați confruntat cu simptomele atacului de panică, și știți că nu este o problema medicală, puteți apela la serviciile oferite de psihologii Medicover: psihoterapie, consiliere psihologică și tehnici de relaxare.

 

Data publicării 02.10.2018