Nou-nascuții si sugarii sunt mai predispusi la deshidratare, de aceea diareea si varsaturile trebuie tratate prompt pentru a preveni deshidratarea severa (pierderile de lichide depasesc 10% din greutatea corporala).
Cuprins
- Cand apare un dezechilibru hidroelectrolitic?
- Rolul electrolitilor in organism
- Tulburarile electrolitice
- Cauzele tulburarilor echilibrului electrolitic
- Cele mai frecvente simptome ale tulburarilor electrolitice
- Tratamentul dezechilibrelor hidroelectrolitice
Cand apare un dezechilibru hidroelectrolitic?
Dezechilibrul electrolitic survine atunci cand nivelul de minerale este prea scazut sau prea crescut. Manifestarile clinice (slabiciune, spasme musculare) variaza in functie de severitatea si de tipul de electroliti. Afla mai multe despre homeostazie – proces indispensabil functionarii organismului
Dezechilibrul hidroelectrolitic se refera atat la perturbari (niveluri anormale) ale volumului de apa din organism, cat si la concentratia de electroliti - sodiu, potasiu, magneziu, calciu etc. Cele doua sunt strans legate una de asta, spre exemplu pierderea de apa prin diaree si varsaturi conduce si la pierdere de electroliti, determinand un dezechilibru electrolitic si hidroelectrolitic deopotriva.
Rolul electrolitilor in organism
- Sodiul controleaza nivelul lichidelor si ajuta la functionarea optima a nervilor si muschilor.
- Potasiul sustine activitatea cardiaca prin mentinerea unui ritm cardiac regulat si reglarea tensiunii arteriale spre exemplu; de asemenea, sustine functiile nervoase si musculare.
- Calciul are rol, nu doar pentru sanatatea oaselor, ci si in contractia musculara (inclusiv muschiul cardiac), in transmiterea impulsurilor nervoase.
- Clorura este implicata in transportul nutrientilor prin celulele corpului, in reglarea tensiunii arteriale si producerea acidului clorhidric care ajuta la digestie si activarea celulelor digestive.
- Magneziul contribuie la functionarea nervilor si a muschilor, sustinand totodata sanatatea oaselor si a dintilor.
- Fosfatul sustine sistemul osos, dar si functia nervoasa si musculara.
- Bicarbonatul ajuta la echilibrarea acizilor si a compusilor bazici alcalini (echilibrul pH-ului). Este implicat si in eliminarea dioxidului de carbon (un produs rezidual) prin fluxul sanguin.
Tulburarile electrolitice
Tulburarile electrolitice cauzate de cresterea excesiva a nivelului de electroliti in sange sunt reprezentate de:
- Exces de sodiu - hipernatremie
- Exces de potasiu - hiperkaliemie (hiperpotasemia)
- Exces de calciu - hipercalcemie
- Exces de clorura - hipercloremie
- Exces de magneziu - hipermagnezemie
- Exces de fosfat - hiperfosfatemie
- Exces de bicarbonat: alcaloza.
Tulburarile electrolitice cauzate de scaderea excesiva a nivelului de electroliti in sange sunt reprezentate de:
- Deficit de sodiu - hiponatremie
- Deficit de potasiu - hipokaliemie
- Deficit de calciu - hipocalcemie
- Deficit de clorura - hipocloremie
- Deficit de magneziu - hipomagnezemie
- Deficit de fosfat - hipofosfatemie
- Deficit de bicarbonat - acidoza.

Cauzele tulburarilor echilibrului electrolitic
Bebelusii, copiii mici si persoanele varstnice sunt mai predispuse la astfel de tulburari electrolitice, insa astfel de dezechilibre pot afecta toate categoriile de varsta.
Exista anumite conditii medicale si afectiuni care pot determina aparitia acestor dezechilibre:
- Deshidratare
- Intoxicatii cu apa (suprahidratare)
- Tulburari alimentare
- Afectiuni cardiovasculare – insuficienta cardiaca, hipertensiune arteriala
- Boala renala
- Afectiuni hepatice – ciroza spre exemplu
- Cancere
- Arsuri
- Tulburarea consumului de substante (dependenta de substante psihoactive).
Unele medicamente pot afecta nivelul electrolitilor din organism, printre acestea se numara antibiotice, chimioterapice, corticosteroizi, diuretice si laxative.
Cele mai frecvente simptome ale tulburarilor electrolitice
- Confuzie
- Iritabilitate
- Diaree sau constipatie
- Oboseala
- Dureri de cap
- Aritmii
- Crampe/ spasme musculare sau slabiciune
- Greata
- Voma
- Amorteala si furnicaturi la nivelul degetelor (maini si picioare).
Tratamentul dezechilibrelor hidroelectrolitice
Deficitul sau excesul unor electroliti poate fi descoperit intamplator cu ocazia unor analize de laborator de rutina si/ sau pe parcursul spitalizarii, al investigatiilor altor patologii precum aritmiile ori in contextul unor afectiuni gastrointestinale, malnutritie si altele.
Tratamentul este dictat de dezechilibrul electrolitic specific, de severitatea acestuia si de cauza subiacenta (care a condus la aparitia acestuia).
Hipocalcemia necesita suplimente de calciu si vitamina D si tratarea cauzei subiacente. In cazul deshidratarii survenite pe fondul unei afectiuni gastrointestinale acute este nevoie de rehidratare prin administrarea de fluide, fie pe cale orala, fie pe cale intravenoasa, in functie de gradul de deshidratare.
De asemenea, este bine de retinut faptul ca unele dezechilibre se vor corecta fara tratament, discutati cu medicul dumneavoastra despre aceasta.
Referinte:
- Electrolytes, Isha Shrimanker, Sandeep Bhattarai
- Electrolyte Imbalance, Cleveland Clinic
- Fluid, Electrolyte, and Acid-Base Balance (Chapter 18), Gary P. Carlson