Muscatura de paianjen si intepaturile de insecte

Majoritatea intepaturilor de insecte sunt usoare si pot fi tratate la domiciliu utilizand remedii simple la indemana oricui. Exista si situatii in care acestea pot fi cauzate de anumite specii de albine, furnici rosii, viespi sau paianjeni care pot determina reactii alergice severe, uneori amenintatoare de viata.
Muscatura de paianjen si intepaturile de insecte

Cuprins

Leziunile produse de insecte de tipul muscaturilor si intepaturilor pot fi tratate in majoritatea cazurilor in care nu sunt produse de catre o specie otravitoare, prin remedii simple care presupun:

  • Curatarea imediata a zonei cu apa si sapun
  • Aplicarea de gheata ori de comprese reci pentru reducerea inflamatiei si calmarea durerii
  • Elevarea zonei afectate daca este posibil (ridicarea mainii sau piciorului)
  • Administrarea de antialgice si aplicarea tegumentara de antihistaminice
  • Aplicarea unui unguent cu antibiotic pentru prevenirea infectiei tegumentare la locul muscaturii.

Terapia aditionala aplicata dupa expunerea la un alergen reprezentat de veninul anumitor insecte este constituita din adrenalina administrata de catre pacient (Epipen) sau de catre cadrele medicale specializate, ser antivenin si suport ventilator in cazul in care simptomatologia pacientului evolueaza catre insuficienta respiratorie acuta.

Muscatura de paianjen - ce e de facut?

Muscaturile de paianjen sunt accidentale si apar cand insecta se simte amenintata de prezenta omului in habitatul ei natural sau in captivitate. Majoritatea muscaturilor de paianjen determina eritem dureros si inflamatie tegumentara, insotite de prurit, manifestari specifice multor altor intepaturi de insecte.

Dintre toate speciile de paianjen raspandite pe glob, exista doar cateva care produc venin si pot determina manifestari clinice amenintatoare de viata, cea mai cunoscuta fiind specia veninoasa de paianjen Vaduva neagra (Latrodectus mactans).

Factorii de risc care predispun la aparitia muscaturilor de paianjen sunt reprezentati de desfasurarea activitatilor in zone impadurite, umbroase, putin frecventate de om si activitatile casnice in garaj, mansarde, in beciuri neamenajate sau biblioteci prafuite. Anumite specii de paianjeni “domestici” se pot agata in lenjeria de pat sau de sertare prafuite putin utilizate ale mobilierului casnic si determina aparitia muscaturilor la interactiunea accidentala cu omul.

Muscatura de paianjen veninos

In cazul in care muscatura a fost determinata de o specie veninoasa de paianjen, neurotoxinele eliberate in torentul sangvin pot determina aparitia:

  • Eritemului intens dureros insotit de edem (umflatura) care se raspandeste cu rapiditate de la nivelul muscaturii catre alte segmente ale corpului: torace, abdomen
  • Crampe musculare la nivelul membrelor si/sau aparare abdominala care poate semana cu peritonita bacteriana
  • Greata, varsaturi, frisoane si transpiratii.

Simptomele in cazul muscaturii de paianjel veninos pot evolua pentru o perioada de timp cuprinsa intre 1 si 3 zile de la muscatura. Pot aparea la nivel tegumentar formatiuni numulare (rotunde), decolorate central, care devin purpurii/ negre si favorizeaza aparitia unei leziuni ulceroase odata cu instalarea necrozei tisulare.

Evolutia nefavorabila a unei muscaturi de paianjen asociaza dificultati respiratorii, dereglari ale ritmului cardiac si pierderea constientei, situatie in care devine necesara administrarea cat mai rapida a unui antivenin de catre cadrele medicale specializate.

In afara metodelor de tratament uzuale aplicate in cazul leziunilor produse de insecte, muscatura determinata de un paianjen care apartine unei specii veninoase beneficiaza de terapie care implica:

  • Administrarea de relaxante musculare si tratament antitetanos
  • Administrarea de ser antivenin intr-o institutie spitaliceasca dupa identificarea speciei de paianjen care a produs muscatura.

Preventia impotriva muscaturilor de paianjen poate fi asigurata prin:

  • Evitarea habitatului natural al insectelor
  • Adoptarea unei vestimentatii corespunzatoare compusa din manusi de gradinarit, sosete lungi, cizme, pulovere cu maneca lunga si palarii pe durata desfasurarii activitatilor in gradina, spatii inchise si intunecate sau in padure
  • Utilizarea solutiilor repelente si montarea plaselor speciale la geamurile si usile locuintelor sau de jur imprejurul patului de dormit
  • Este recomandata evitarea depozitarii diverselor lucruri sub pat sau de jur imprejurul peretilor exteriori ai casei, de lemne si materiale de constructii, deoarece acestea constituie un habitat propice paianjenilor
  • Este indicata purtarea manusilor si a echipamentului de protectie (ochelari, masca) de catre proprietarii de insecte exotice in timpul activitatilor de intretinere a habitatelor de paianjeni (acvarii, teranii).

Intepatura de albina

Intepatura de albina este accidentala in majoritatea cazurilor. Apare izolat, insa exista si situatii in care deranjarea unui stup sau a unui roi aflat in migratie declanseaza o reactie de aparare globala din partea insectelor care pot ataca in numar mare. In aceasta situatie, leziunile multiple avand potential letal pentru om.

Albinele africane ataca de obicei organizat daca se simt amenintate. Pot determina soc anafilactic prin eliberarea unei cantitati importante de venin daca sunt mai mult de 10 intepaturi de albina la aceeasi persoana.

Intepaturile de albina pot determina o multitudine de manifestari care variaza de la disconfort local, pana la reactie alergica severa in functie de numarul de intepaturi provocate si de existenta unui teren atopic al persoanei expuse.

Preponderent, intepatura de albina determina aparitia unei dureri usturatoare urmata de eritem si edem tegumentar, care se remit pe parcursul a cateva ore.

Reactiile moderate la intepatura de albina cuprind eritem accentuat si edem care se extinde gradual in decursul urmatoarelor zile. Dezvoltarea unei reactii moderate nu implica existenta riscului de soc anafilactic. Insa, in cazul unei intepaturi ulterioare este necesar consultul medical atunci cand simptomatologia se agraveaza dupa expuneri repetate.

Reactia alergica severa la intepatura de albina se manifesta prin soc anafilactic, conditie amenintatoare de viata care se datoreaza raspunsului imun exacerbat al organismului la proteinele din veninul insectei si include o serie de simptome.

Simptome reactie alergica severa la intepatura de albina

  • Reactii tegumentare: blistere si decolorare a pielii
  • Dificultati de respiratie
  • Edem glotic (umflarea membranei mucoase in laringe)
  • Dereglari ale ritmului cardiac
  • Stare de greata, varsaturi si diaree
  • Vertij
  • Convulsii
  • Pierderea starii de constienta.

Intepaturile multiple de albine prezinta risc vital in cazul copiilor, varstnicilor, cardiacilor si persoanelor cu istoric de soc anafilactic la veninul acestor insecte. Este indicata prezentarea la medic in situatiile in care simptomatologia nu se remite la cateva zile de la intepatura sau se accentueaza cu aparitia riscului de soc anafilactic.

Metodele de preventie pentru intepaturile de albine includ:

  • Evitarea consumului de bauturi dulci la iarba verde
  • Inspectarea cu atentie a recipientelor lasate deschise inainte de a bea
  • Acoperirea caserolelor cu mancare
  • Indepartarea gunoaielor menajere care pot favoriza aparitia roiurilor de albine
  • Evitarea vestimentatiei colorate si a parfumurilor in timpul desfasurarii activitatilor in aer liber
  • Indepartarea cuiburilor de albine din locuinta, garaj sau gradina cu ajutorul unui specialist
  • Ingrijirea stupilor trebuie efectuata cu echipament de protectie care sa acopere intreg corpul din cap pana in picioare pe parcursul activitatii de relocare ale coloniilor sau de recoltare a mierii.

In cazul unei reactii minore este recomandata indepartarea insectei de pe tegument, spalarea cu apa si sapun a leziunii si aplicarea de comprese reci la nivelul intepaturii. In anumite situatii se pot administra antialgice si unguente cu hidrocortizon pentru diminuarea inflamatiei.

Reactia alergica severa la intepatura de albina poate implica:

  • Adminstrarea de epinefrina (adrenalina) intramusculara cat mai repede posibil (inainte de sosirea echipajului de ambulanta) pentru modularea raspunsului imun
  • Administrarea de oxigen
  • Administrarea de antihistaminice si cortizon intravenos pentru diminuarea raspunsului inflamator si imbunatatirea functiei respiratorii
  • Dupa remiterea episodului acut, medicul poate recomanda efectuarea de imunoterapie care presupune desensibilizare treptata la veninul de albine.

Intepatura de viespe

Ca si in cazul intepaturilor de albine, viespile pot intepa o persoana in cazul in care se simt amenintate de prezenta acesteia, cele mai multe incidente de acest tip avand loc la sfarsitul verii. Diferenta dintre intepatura de viespe si cea de albina este ca in primul caz insecta poate cauza mai multe leziuni succesive deoarece nu isi pierde acul in urma intepaturii initiale.

Veninul de viespe poate declansa reactie locala tegumentara reprezentata de edem si eritem la locul intepaturii, insotite de senzatie de durere ascutita, insa nu prezinta un pericol vital pentru persoana atacata (decat in prezenta unui predispozitii alergice).

Reactia organismului la veninul de viespe

Simptome mai putin frecvente determinate de reactia organismului la veninul de viespe sunt reprezentate de:

  • Eruptie cutanata extinsa insotita de durere
  • Prurit (mancarimi)
  • Crampe abdominale
  • Diaree
  • Senzatie de greata si varsaturi
  • Edem la nivelul fetei si al cailor respiratorii superioare
  • Dereglari ale ritmului cardiac.

Pentru prevenirea intepaturilor de viespe este important sa respectam cateva reguli de vestimentatie si comportament si anume:

  • Evitarea vestimentatiei sumare sau viu colorate si parfumurile dulci fructate in timpul desfasurarii activitatilor in natura
  • Colectarea deseurilor menajere din jurul casei sau al locului de camping deoarece atrag insectele
  • Acoperirea paharelor si bauturilor dulci
  • Inspectarea recipientelor lasate in aer liber inainte de a bea din ele.

In situatia in care pacientul nu a mai fost intepat de albine si viespi si nu prezinta simptome precum edemul facial si dificultate respiratorie specifice alergiei la veninul de viespe si/sau albina, este suficienta aplicarea metodelor conventionale de tratament reprezentate de:

  • Curatarea cu apa si sapun in zona afectata
  • Aplicarea de comprese reci
  • Folosirea de unguente cu antihistaminic insotite sau nu de administrarea de antialgice.

Reactiile alergice manifestate prin eruptie cutanata extinsa si simptomatologie respiratorie necesita tratament specializat cu antihistaminice, glucocorticoizi si adrenalina cu administrare parenterala pentru evitarea unei evolutii nefavorabile a pacientului: de la hipotensiune arteriala pana la colaps circulator, congestia cailor respiratorii superioare si asfixie mecanica.

Muscatura de capusa

Capusele reprezinta paraziti care se hranesc cu sange provenit de la mamifere si pot transmite virusi, bacterii si protozoare gazdei. Cateva dintre patologiile care pot fi transmise prin intermediul muscaturii de capusa sunt reprezentate de boala Lyme, tularemie, anaplasmoza, babesioza si febra muntilor stancosi.

In prezent este considerat faptul ca muscatura de capusa poate determina infectii specifice la om numai in situatia in care parazitul ramane atasat de gazda pentru o perioada de cel putin 36 de ore. Muscaturile de capusa sunt nedureroase si determina manifestari cutanate minime, astfel ca in anumute situatii trec neobservate.

Simptomatologia clinica specifica bolilor transmisibile prin intermediul muscaturii de capusa, care necesita adresarea cat mai rapida a medicului, este alcatuita din:

  • Febra
  • Frisoane
  • Dureri musculare (mialgii)
  • Cefalee
  • Oboseala accentuata
  • Eruptii cutanate petesiale in cazul febrei muntilor stancosi
  • Eritemul migrator cu aspect caracteristic de „ochi de bou” este specific bolii Lyme, insa exista si situatii in care manifestarile cutanate sunt reprezentate de leziuni punctiforme inchise la culoare sau rosii care pot fi greu de observat.

Capusele traiesc in zone impadurite cu iarba deasa sau frunzis in descompunere la nivelul solului, dar pot fi gasite si in nisipul locurilor de joaca sau in parcurile urbane frecventate de canide. Este recomandata evitarea drumetiilor pe carari neumblate ale muntilor si adoptarea unei vestimentatii corespunzatoare care sa protejeze pielea expusa: sosete si pantaloni lungi, bluze cu maneca lunga deschise la culoare, care permit identificarea usoara a parazitului.

Utilizarea de repelente este indicata in situatia in care se opteaza pentru imbracaminte sumara, cu mentiunea ca exista si solutii care pot fi utilizate pentru textile – permetrina, pentru evitarea muscaturilor de capusa. Dupa revenirea in locuinta este indicata efectuarea unui dus si verificarea amanuntita a pielii din spatele urechilor si a genunchilor, gatului, zonei axilare, inghinale si ombilicale pentru identificarea capuselor si a muscaturilor determinate de acestea. Introducerea obiectelor vestimentare utilizate in exterior in uscatorul de rufe pentru 30 de minute omoara capusele si previne riscul de muscaturi determinate de acestea.

In cazul in care se identifica parazitul fixat la nivel tegumentar, se recomanda extragerea blanda a acestuia cu o penseta neascutita care sa permita indepartarea eficienta a capusei in intregime. Dupa extragerea de la nivelul tegumentului, parazitul poate fi plasat intr un recipient si transportat la un laborator de analize medicale pentru analiza specifica prin intermediul careia se poate confirma daca exista sau nu risc de a dezvolta boala Lyme.

Tratamentul pacientilor care au fost muscati de capusa si dezvolta diferite afectiuni determinate de acest parazit sunt individualizate si necesita administrare in conformitate cu recomandarile medicului curant.

Data publicării 17.04.2022