Perfectionismul „bun” sau „rau” si sanatatea mintala

Perfectionismul este o sabie cu doua taisuri: benefic atunci cand ne motiveaza sa facem lucrurile bine si sa ne dorim calitate, dar problematic cand nu suntem niciodata multumiti de rezultatele obtinute si cand evitam sa incepem ori sa finalizam un proiect de teama esecului. Adesea vazut intr-o lumina pozitiva, ca o calitate de dorit atat in mediul profesional, cat si in viata personala, perfectionismul poate deveni o sursa constanta de stres si anxietate, daca depaseste anumite limite, impiedicandu-ne sa progresam.
Perfectionismul „bun” sau „rau” si sanatatea mintala

Cuprins

Semne ca esti o persoana perfectionista

Numim perfectionista persoana care are un standarde personale extrem de ridicate si autoevaluari critice. Critica, atat la adresa sinelui, cat si la adresa altora din jur, alaturi de nevoia de a controla oameni si situatii reprezinta manifestari tipice ale personalitatii perfectioniste.

  • „Totul sau nimic”
  • Pentru cei care urmaresc performanta, gandirea de tipul „totul sau nimic” se traduce in stabilirea unor obiective ambitioase si la munca asidua pentru a le atinge. In cazul persoanelor perfectioniste, aceasta mentalitate este o sursa de stres si demotivare caci, orice rezultat mai putin decat perfect este perceput ca un esec total.
  • Critica excesiva
  • Cand cei care au un succes se mandresc cu realizarea lor si au tendinta de a-i sustine si pe altii sa reuseasca, perfectionismul se va concentra pe micile greseli, pe ceea ce nu a fost 100% in regula si are dificultati in a observa partea plina a paharului. De asemenea, este un aprig judecator, dur cu sine si cu ceilalti atunci cand apare o nereusita, fie si un esec inevitabil.
  • Presiunea generata de frica
  • Prin natura sa, perfectionismul implica o constanta presiune de a atinge standardele cele mai inalte. Pentru un perfectionist, a gresi nu echivaleaza cu o simpla eroare, ci este perceput ca un esec personal profund, o incompetenta care zdruncina stima de sine. Frica de un insucces conduce la o presiune paralizanta de a nu gresi niciodata.
  • Standarde nerealiste
  • De multe ori perfectionistii isi stabilesc din start obiective imposibil de atins. Din cauza acestor standarde nerealiste, ei simt ca actiunile lor nu sunt niciodata suficient de bune. De asemenea, manifesta tendinta de a renunta inainte de a incepe din acelasi motiv: teama ca nu vor reusi sa atinga perfectiunea si efort sub acest prag ar fi inutil, chiar rusinos.
  • Concentrarea exclusiv pe rezultate
  • Persoanele orientate spre performante se pot bucura de procesul atingerii unui obiectiv la fel de mult, sau chiar mai mult, decat de atingerea obiectivului in sine. In schimb, perfectionistii vad doar obiectivul final. Preocuparea pentru atingerea obiectivului si pentru evitarea esecului este atat de mare, incat perfectionistii nu se pot bucura de micile reusite intermediare sau de lectiile invatate pe drum.
  • Depresia resimtita din cauza obiectivelor neatinse
  • Perfectionistii tind apeleze excesiv la autocritica si sa se lase cuprinsi de sentimentele negative atunci cand asteptarile lor mari nu sunt indeplinite. Dificultatea de a merge mai departe cand lucrurile nu ies asa cum si-au propus le aduce un nivel de fericire si bunastare psihologica mai scazut.
  • Frica de esec
  • Persoanele perfectioniste pun atat de mult accent pe rezultate si se simt atat de dezamagite de orice reprezinta mai putin decat idealul, incat esecul devine o perspectiva infricosatoare. Frica de nereusita atinge cote atat de mari incat de multe ori renunta inainte de a incepe doar pentru ca presupun ca nu va merge cum isi doresc.
  • Procastinarea
  • Desi poate parea paradoxal, perfectionistii sunt predispusi la procrastinare. Cu toate ca amanarea demararii planurilor inseamna pierderea timpului si afectarea productivitatii, cercetarile indica faptul ca amanarea este adesea un mecanism de aparare impotriva fricii de esec. Perfectionistii amana proiecte si planuri de frica ca nu vor putea atinge standardele extrem de ridicate pe care si le-au impus.
  • Atitudinea defensiva
  • Orice mica abatere, orice rezultat mai putin decat perfect constituie o perspectiva de neacceptat pentru un perfectionist, astfel ca obisnuieste sa reactioneze defensiv la critici constructive.
  • Stima de sine scazuta
  • In mentalul colectiv perfectionismul este destul de des asociat cu o stima de sine inalta. In realitate, evaluarea critica de sine constanta erodeaza stima de sine. Perfectionistii pot deveni, de asemenea, singuratici, izolati social, din cauza naturii lor critice si a rigiditatii care ii indeparteaza pe ceilalti. Acest lucru poate duce la o stima de sine si mai scazuta, afectand grav imaginea de sine, gradul general de satisfactie in viata si relatiile sociale.

Factori de risc care ne predispun la perfectionism

  • Frica de a fi judecat
  • Experiente din copilarie, precum parinti cu asteptari prea ridicate
  • Existenta unei alte afectiuni de ordin psihic, precum TOC
  • Stima de sine scazuta
  • Sentimente de inadecvare
  • Nevoia de control
  • Credinta ca stima de sine este direct proportionala cu numarul de realizari.

Cum ne afecteaza perfectionismul sanatatea mintala?

  • Dorinta de a atinge standarde inalte pune o presiune mare asupra psihicului, putand conduce in cele din urma la o stare permanenta de ingrijorare si neliniste, stres cronic si epuizare mentala.
  • Pentru ca perfectionistul este arareori multumit de rezultatele obtinute, inclusiv reusita nefiind pe deplin considerata succes daca nu se incadreaza in idealul imaginat, acesta afecteaza increderea in fortele proprii si stima de sine.
  • Repetarea presupuselor esecuri, critica excesiva, nemultumirea de sine favorizeaza sentimentele de tristete si izolarea, care, la randul lor, alimenteaza cercul vicios al perfectionismului distructiv.
  • Procrastinarea, ca modalitate de a evita un viitor esec, genereaza un ciclu de anxietate si vinovatie ce face ca presiunea sa creasca si mai mult, iar stima de sine sa scada.
  • Mentinerea standardelor foarte ridicate este o sarcina coplesitoare care necesita eforturi uriase ce se pot solda cu epuizarea fizica si mentala deopotriva.
  • Efectele perfectionismului nu se limiteaza doar la persoana in cauza, ci ii afecteaza si pe cei din jur, ducand la conflicte atat in interes de serviciu, cat si in viata de familie, cu cercul de prieteni.

Perfectionismul „se vindeca”?

Perfectionismul este considerat o trasatura de personalitate, fiind parte din maniera in care o persoana gandeste, simte si actioneaza. Acesta poate avea fie forma adaptativa (sanatoasa) manifestata prin standarde inalte, dar realiste, care stau la baza dorintei de dezvoltare, fie o forma dezadaptativa (nesanatoasa) manifestata prin frica puternica de esec, autocritica, procrastinare, preocupare constanta pentru ca totul sa fie la modul ideal.

Strategii prin care perfectionismul nesanatos poate fi „domolit” si controlat vizeaza mai ales cultivarea:

  • Unui mediu in care te simti acceptat/a
  • Dialogului interior pozitiv
  • Obiceiului de a evita comparatiile cu altii
  • Mindfulness-ului pentru a invata cum sa te concentrezi asupra prezentului fara sa te preocupi atat de mult pentru trecut sau viitor
  • Tehnicilor din terapia cognitiv-comportamentala (TCC), spre exemplu contestarea gandurilor negative, acel proces cognitiv prin care punem sub semnul intrebarii validitatea si corectitudinea gandurilor automate, adesea distorsionate sau pesimiste.

 

E important sa retinem ca perfectionismul nu este, prin definitie, o trasatura negativa, atata timp cat ramane sub control si nu se transforma intr-o sursa constanta de stres, anxietate sau blocaj emotional. Cand standardele nerealiste si teama de esec ajung sa ne afecteze echilibrul interior si relatiile, este esential sa intervenim constient. Prin constientizare, autoacceptare si sprijin psihologic adecvat, perfectionismul poate fi transformat intr-o forta constructiva, care sustine evolutia personala fara a compromite sanatatea mintala.

 

Referinte:

Consultant Medical Psih. Maria Sararu
Data publicării 08.08.2025