Astm Bronsic - cauze, simptome si tratament

Chiar daca poate aparea la orice varsta, astmul bronsic se manifesta cu precadere in randul copiilor. Acestia sunt predispusi sa dezvolte diferite forme ale acestei afectiuni, de la varste fragede. Nici adultii nu sunt ocoliti de aceasta afectiune, care poate genera o serie complexa de simptome, de la tuse pana la wheezing (respiratie suieratoare). Din fericire, exista solutii de tratament pentru astmul bronsic. Deoarece poate determina complicatii ulterioare, este foarte importanta diagnosticarea din timp.
Astm Bronsic

 

Ce este astmul bronsic?

Astmul bronsic reprezinta o afectiune medicala cronica ce genereaza pacientului mari stari de disconfort. In cazul astmului, fluxul de aer de pe caile respiratorii este restrictionat, cauza fiind inflamatia lor cronica. Inflamatia cronica poate fi data de alergii, diferite substante sau schimbari de temperatura.

 Receptorii activati duc la contractia muschilor din peretii cailor respiratorii. Asa apare bronhoconstrictia, iar apoi criza propriu zisa de astm, care se manifesta acut, de cele mai multe ori. Practic, pacientul respira foarte greu, cu dificultate, avand senzatia de lipsa de aer, in timp ce tusea devine iritativa si compulsiva.

In crizele de astm, mucusul aglomereaza caile respiratorii, ceea ce duce la dificultatea in respiratie, cu atat mai mult cu cat caile respiratorii sunt ingustate si inflamate.

Un lucru mai putin cunoscut legat de astm este faptul ca este permanent, nu ocazional, chiar daca simptomele nu sunt prezente de fiecare data. Afectiunea creaza stari de disconfort in timpul noptii, prin crizele astmatice constand in respiratie suieratoare si tuse, insotite de episoade de panica si frica.

Din fericire, exista tratamente pentru astmul bronsic, care controleaza si reduc inflamatia cronica a cailor respiratorii si bronhoconstrictia. Chiar daca foarte multi pacienti recurg la tratamente naturiste ale astmului, rata de succes a acestora este foarte scazuta. Pentru diagnosticare corecta si tratament eficace al astmului, este nevoie de o consultatie de specialitate

Care sunt cauzele astmului bronsic?

Exista o lista lunga in ceea ce priveste cauzele care duc la aparitia astmului bronsic.

Factorii genetici joaca un rol foarte important in declansarea acestei afectiuni, foarte multi pacienti dezvoltand astm in copilarie. Aceasta insa nu este o regula, astmul putand sa apara la orice varsta.

Astmul bronsic la copii este un motiv de ingrijorare pentru parinti, prin manifestarea agresiva. O mare parte dintre pacientii copii manifesta primele simptome de astm in jurul varstei de 10 ani, in timp ce altii au primele crize astmatice la 5-6 ani.

Dincolo de factorii genetici, ca principala cauza, mai exista si alergiile, strans legate de aparitia astmului bronsic. Fie ca vorbim de alergii alimentare, alergie la praf si polen sau par de animale, toate acestea reprezinta teren propice de instalare al afectiunii manifestate prin imposibilitatea de a respira corespunzator. Copii pot fi unii dintre cei mai afectati de alergii, de aceea incidenta aparitiei astmului este relativ ridicata la acestia.

Fumul de tigara si substantele cu efect iritant pot fi o alta cauza a astmului bronsic. Exista si medicamente care pot duce la aparitia astmului: aspirina si ibuprofenul pot induce episoade de astm, datorita componentei pe care o au. Unele medicamente utilizate pentru scaderea tensiunii intra in aceeasi categorie.

Efortul fizic intens poate fi o alta cauza, mai ales daca nu este dozat corespunzator.

Si vremea rece sau fluctuatiile de temperatura se numara pe lista cauzelor care declanseaza astmul bronsic la majoritatea pacientilor.

Astm bronsic - Obstructia respiratiei normale

Care sunt simptomele astmului bronsic?

Simptomele astmului bronsic sunt neplacute si obstructioneaza respiratia normala a pacientului pentru perioade limitate de timp. Printre cele mai frecvente simptome ale astmului bronsic se numara:

  • Tusea – aceasta se manifesta mai mult pe timpul noptii, subit, ceeace nu permite pacientului sa se odihneasca corespunzator, solicitandu-i plamanii si caile respiratorii. Tusea este unul dintre cele mai deranjante simptome.
  • Suierat in plamani, respiratie suieratoare - cunoscut sub numele de wheezing, acest simptom al astmului bronsic genereaza o senzatie neplacuta la nivelul plamanilor si cailor respiratorii
  • Senzatia de sufocare – deoarece sunt inflamate, caile respiratorii nu permit trecerea aerului in cantitate normala
  • Senzatia de constrictie/presiune la nivelul pieptului - un simptom pe care il manifesta foarte multi pacienti.

Ce investigatii sunt necesare pentru diagnostic?

Tratarea si diagnosticarea astmului bronsic tin de pneumologie, plamanul fiind cel mai afectat organ. O simpla consultatie ajuta la diagnosticarea exacta. Medicul va evalua in prima faza, severitatea simptomelor astmului bronsic. Apoi, va solicita efectuarea unei investigatii foarte simple si non-invazive, numita spirometrie.

Spirometria ajuta la masurarea fluxului de aer din caile respiratorii. Testarea dureaza 10 minute, iar rezultatul este oferit pe loc. Practic, pentru a masura capacitatea functiei pulmonare, pacientul trebuie sa sufle printr-un tub de cauciuc, care este legat de un computer. Computerul masoara viteza si volumul fluxului de aer expirat si pot fi monitorizate eventualele schimbari care au aparut la nivelul functiei pulmonare.

In acest fel, dupa diagnosticare si efectuarea spirometriei, poate incepe si tratamentul pentru astm bronsic, atat la adulti, cat si la copii.

Ce tratamente exista pentru astmul bronsic?

Este foarte important sa cunoasteti cat mai multe detalii despre manifestarea acestei afectiuni medicale si care sunt solutiile de tratament eficiente pentru astm bronsic. In acest fel, puteti alege in cunostinta de cauza, alaturi de medicul specialist pneumolog, cel mai bun plan de tratament, care va conduce catre reducerea frecventei si intensitatii crizelor de astm.

Medicamentatia pentru tratarea astmului este impartita pe mai multe categorii, in functie de severitatea afectiunii. Exista medicatie de urgenta - administrata la inrautatirea simptomelor si medicamente administrate pe termen lung, care ajuta la mentinerea sub control a acestei afectiuni. Cele din urma sunt administrate zilnic, pentru a reduce la minim aparitia crizelor de astm. Cu ajutorul acestora, tratamentul pentru astm bronsic are cea mai mare rata de succes.

In astmul bronsic, se recomanda administrarea medicatiei prin inhalare, cu eliberarea medicamentelor direct in caile respiratorii, pentru a asigura un maxim de eficacitate.

Tratamentele naturiste pentru astm bronsic la copii si adulti reprezinta o alta varianta, a carei eficacitate este relativ scazuta.

Una din intrebarile cel mai frecvent intalnite de catre specialistii pneumologi privind astmul bronsic este ”Ce trebuie sa fac atunci cand apare o criza de astm?” Raspunsul este dat de medic, in cadrul consultatiei de specialitate.  

Cat de frecvent este astmul bronsic?

Potrivit unor studii, la nivel mondial, peste 31.000.000 de oameni sufera de astm bronsic. O mare parte dintre cazurile de astm sunt inregistrate la copii; baietii au un risc mai mare de a face astm. In Romania, astmul bronsic se intalneste la aproape 6% dintre locuitori, ceea ce o transforma intr-o afectiune relativ scazuta, ca incidenta. Unele statistici arata ca o persoana din 10 va face astm bronsic la un moment dat.

 

Cand sa ma duc la o consultatie de specialitate?

Netratat la timp, astmul bronsic poate genera complicatii severe, care pot duce chiar si la moarte, caile respiratorii putand sa se ingusteze permanent. De asemenea, fara un tratament corespunzator, crizele de astm se pot inmulti si agrava iar calitatea vietii poate scadea considerabil.

Consultatia de specialitate pentru astm bronsic este necesara cand:

  • Apare suspiciunea, pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului
  • Simptomele de astm bronsic (tusea, respiratia suieratoare, respiratie dificila) se accentueaza,
  • Tensiunea arteriala creste

Numai prin consult de specialitate poate fi pus un diagnostic corect si poate fi elaborat un plan de tratament corespunzator.

Ce recomanda specialistii inainte de a veni la consult?

Atunci cand manifestati simptomele de tuse, respiratie suieratoare si dificultate la respirat, adica simptomele specifice ale astmului bronsic, este recomandat sa va programati rapid pentru un consult de specialitate.

Inainte de a veni la consult, puteti lua un set de masuri de preventie:

  • Asigurati-va ca in incaperea in care dormiti nu este praf;
  • Evitati materialele sintetice pentru perna si saltea;
  • Evitati pernele umplute cu puf;
  • Evitati plantele care produc mucegai;
  • Eliminati frecvent parul de animale din casa.

Aceste masuri insotesc si tratamentul propriu–zis al astmului bronsic si este nevoie sa fie respectate dupa diagnosticare, pentru evitarea aparitiei crizelor de astm.

 

Programeaza-te acum pentru un consult la unul dintre specialistii MEDICOVER. 

 

Afla mai multe:
Consultant Medical Dr. Marilena Laura Ionescu
Data publicării 04.01.2022