Rigiditate abdominala
Rigiditatea abdominala este cunoscuta in termeni medicali ca “abdomen de lemn” sau abdomen acut chirurgical si se manifesta prin prezenta unei contracturi involuntare generalizate a musculaturii abdomenului ca urmare a iritatiei peritoneale.
Abdomenul acut constituie o urgenta medicala in prezenta caruia consultul de specialitate trebuie efectuat cat mai repede cu putinta.
In anumite situatii, rigiditatea abdominala poate prezenta caracter local devenind manifesta la stimularea prin palparea grupelor musculare supraiacente unor focare inflamatorii intraabdominale.
Rigiditatea abdominala este intotdeauna insotita de durere abdominala care poate prezenta localizare, intensitate si circumstante de aparitie diferite in functie de procesul patologic care ii favorizeaza aparitia.
Cele mai frecvente afectiuni care determina aparitia rigiditatii abdominale sunt:
- Ruptura de anevrism aortic;
- Ulcerul perforat;
- Pancreatita acuta;
- Ruptura de splina;
- Peritonita;
- Ruperea unei sarcini ectopice;
- Torsiune de ovar;
- Ruptura unui piosalpinx in cavitatea peritoneala;
- Hernie intestinala strangulata;
- Ocluzie intestinala;
- Abces intraabdominal sau plevin;
- Tumori intestinale;
- Carcinomatoza peritoneala.