Boala pilonidala: cauze, manifestari si tratament

Ce este boala pilonidala? Boala pilonidala, cunoscuta si sub denumirea de sinus pilonidal sau chist pilonidal, constituie o afectiune dermatologica cu evolutie cronica, manifestata prin aparitia unui „saculet” anormal cu fire de par si tesut moale. Acesta apare la nivelul pielii, delimitat superior de coccis si inferior de anus. Denumirea de boala pilonidala provine din limba latina si semnifica par (pilus) si cuib (nidus), patologia fiind descrisa pentru prima data in anul 1833 de catre Herbert Mayo.
Boala pilonidala: cauze, manifestari si tratament

Sinusul pilonidal sacrococcigian este o boala mai des intalnita la populatia tanara cu varsta cuprinsa intre 15 si 30 ani, distributia pe categorii de sexe a afectiunii fiind descrisa printr-un raport de 3:1 pentru barbati. De regula, boala pilonidala se manifesta dupa pubertate, atunci cand hormonii sexuali influenteaza glandele pilosebacee modificand cresterea pilozitatii corporale.

Cuprins

Cauze boala pilonidala

Desi initial s-a considerat faptul ca boala pilonidală asociaza etiologie congenitala, la momentul actual este acceptat faptul ca aceasta afectiune dermatologica prezinta caracter dobandit. Afirmatia este sustinuta de absenta firelor de par si a detritusurilor celulare la nivelul chisturilor excizate in cazul vestigiilor congenitale.

Suplimentar, chistul pilonidal nu este un chist „adevarat”, deoarece formatiunea nu prezinta un perete epitelial, fiind mai degraba o cavitate, dupa excizia completa a tesuturilor patologice pana la nivelul fasciei sacrococcgiene existand un risc considerabil de recidiva, in special la persoanele cu pilozitate excesiva.

Procesele patologice care contribuie la aparitia bolii pilonidale includ: prezenta unui corp strain reprezentat de firele de par, actiunea unei presiuni din exterior (la ridicare si asezare, frictiunea dintre fese care apare in timpul mersului) ce determina pozitionarea patologica a firului de par, favorizand retinerea acestuia la nivelul sinusului si vulnerabilitatea tegumentara.

Examenul microscopic al tesuturilor excizate au evidentiat faptul ca firele de par de la nivelul chistului pilonidal isi au originea la nivelul tegumentului supraiacent din vecinatatea formatiunii, in timp ce foliculii pilosi sunt localizati intotdeauna in afara cavitatii, la nivelul tesutului cicatriceal si al celui de granulatie.

Principalii factori de risc implicati in aparitia bolii pilonidale includ:

  • Apartenenta la sexul masculin
  • Istoricul familial de boala pilonidala
  • Supraponderabilitatea sau obezitatea
  • Traumatismele locale
  • Iritatia cronica a tegumentului din zona sacrococcigiana
  • Sedentarismul
  • Anumite profesii care presupun statul prelungit in sezut
  • Pilozitatea corporala excesiva
  • Igiena locala deficitara.

Cum se manifesta boala pilonidala

In multe cazuri, boala pilonidala evolueaza asimptomatic, manifestarile clinice devenind evidente in cazul infectarii leziunii. Simptomele bolii pilonidale include, de regula:

  • Disconfort algic la nivelul santului interfesier
  • Eritem al tegumentului supraiacent sinusului
  • Drenarea spontana a puroiului si/sau sangelui de la nivelul chistului
  • Miros neplacut al secretiilor drenate
  • In cazul constituirii unui abces pilonidal, sindrom febril, senzatie de greata, varsaturi si stare generala alterata.

Diagnosticul chistului pilonidal

Diagnosticul sinusului pilonidal este stabilit de catre medicul specialist, in conformitate cu informatiile obtinute din anamneza si evaluarea clinica a pacientului care include examen anorectal.

In anumite situatii, ecografia (externa sau anala) poate fi utilizata pentru evaluarea extinderii chistului pilonidal, excluderea complicatiilor acestei afectiuni (fistula perianala) sau al altor patologii care pot evolua cu manifestari clinice similare bolii pilonidale (hidradenita supurativa, colita ulcerativa, boala Crohn, fistula anala, abces epidural). Investigatiile de laborator nu sunt, de obicei, necesare pentru stabilirea diagnosticului de sinus pilonidal, insa medicul poate recomanda recoltarea de secretii de la nivelul leziunii pentru depistarea agentului bacterian implicat in infectia chistului.

Tratament chist pilonidal

In absenta manifestarilor clinice, chistul pilonidal nu necesita instituirea de tratament specific, medicul instruind pacientul sa mentina o igiena locala adecvata prin toaleta regulata a zonei si epilarea acesteia prin deverse metode (ceara, laser, creme pentru indepartarea pilozitatii de la nivelul santului interfesier). Studiile desfasurate pana la momentul actual au demonstrat faptul ca epilarea laser asociata tratamentului chirurgical diminueaza semnificativ riscul de recurenta al bolii la 4.8 ani de la interventie.

Conduita terapeutica in cazul chistului pilonidal infectat implica tratament chirurgical pentru incizie, drenaj si debridarea cavitatii abcesului pentru eliminarea firelor de par, a detritusurilor celulare si a tesutului infectat neviabil dupa efectuarea rahianesteziei.

Plaga chirurgicala obtinuta dupa incizarea chistului poate fi suturata sau nu, medicul chirurg putand opta pentru utilizarea de lambouri cutanate ce pot fi create prin diferite proceduri, in conformitate cu particularitatile fiecarui caz adresat. Chiar daca sutura primara a plagii ofera posibilitatea unei vindecari mai accelerate (in absenta unui proces infectios), decizia impune o limitare semnificativa a activitatilor pacientului in perioda de recuperare postoperatorie si creste riscul de recurenta al bolii pana la aproximativ 40%.

In prezent, se considera faptul ca rata de recidivarea a bolii pilonidale dupa realizarea drenajului chirurgical se situeaza intre 40 si 50%, acest fapt datorandu-se, in parte, inflamatiei locale care ingreuneaza identificarea originii pilonidale si ulterior, excizia sinusului in timpul interventiei. Un aspect deosebit de important pentru prevenirea recidivei chistului pilonidal il constituie si ingrijirea postinterventionala corespunzatoare a zonei prin toaleta regulata cu sapun si antiseptice si schimbarea frecventa a pansamentelor, alaturi de monitorizarea evolutiei prin controale periodice la cabinetul medicului curant.

Agentii farmacologici sub forma de adeziv sau gel pe baza de fibrina si trombina pot fi utilizati pentru tratarea bolii pilonidale cronice in completarea drenajului chirurgical. Studiile demonstreaza faptul ca utilizarea fibrinei pentru umplerea cavitatii obtinute in urma debridarii chirurgicale a tesuturilor neviabile permit reluarea activitatilor zilnice ale pacientului in decurs de 11-14 zile de la interventie, accelerand procesele de vindecare locala. Suplimentar, aceasta metoda de tratament previne recidiva datorita efectului sau de umplere al cavitatii create in urma exciziei chirurgicale si de sigilare a traiectelor fistuloase.

Acest tip de management al chistului pilonidal este cunoscut sub denumirea de lipire cu fibrina si reprezinta o alternativa viabila la sutura clasica sau lasarea deschisa a plagii datorita avantajului sau de vindecare postinterventionala mai rapida.

O alta metoda de tratament propusa pacientilor cu boala pilonidala implica administrarea locala de PRP plasma imbogatita cu plachete, datorita efectelor benefice ale factorilor de crestere care accelereaza procesele de vindecare locala.

Studiile efectuate atesta faptul ca acest tip de tratament minim invaziv al bolii pilonidale atinge o rata de succes de aproximativ 97% la o luna de la instituiere si asociaza o rata de recidiva de 8.2% la 5 ani. Timpul mediu de recuperare al pacientilor este de aproximativ 13 zile de la interventie, in marea majoritate a cazurilor fiind suficienta o singura sedinta de tratament.

Complicatii ale bolii pilonidale

Complicatiile acestei afectiuni se refera in majoritatea cazurilor la recurenta chistului si infectia inciziei chirurgicale. In cazuri rare, boala pilonidala poate evolua nefavorabil cu aparitia osteomielitei sau poate asocia transformari de tip malign.

 

Referinte:

Data publicării 13.01.2026