Anual se estimeaza ca aceasta zoonoza afecteaza intre 1.6 si 2.1 milioane de persoane din intreaga lume, incidenta raportata de catre Centrul European Pentru Preventia si Controlul Bolilor la nivelul continentului nostru fiind de 0.04 la 100.000 de locuitori in 2022. Rata de infectare cea mai mare a fost inregistrata la persoanele de sex masculin cu varsta de peste 65 de ani si la cele de sex feminin cuprinse intre 45 si 64 de ani.
Cuprins
- Cum se transmite bruceloza?
- Factori de risc ai brucelozei
- Zoonozele – boli transmise de la animal la om
- Tipuri de bacterii Brucella
- Simptomele brucelozei
- Bruceloza la copii
- Analize si diagnostic bruceloza
- Tratamentul brucelozei
- Complicatii medicale
Cum se transmite bruceloza?
Principalele cai de transmitere ale agentului patogen care genereaza febra ondulanta sunt reprezentate de:
- Contactul direct cu animalele infectate sau cu lichidele biologice ale acestora
- Consumul de lapte (si produse derivate din acesta care nu sunt preparate termic) provenit de la animalele infectate
- Inhalarea de aerosoli contaminati
- Inoculare conjunctivala
- Transfuzii sangvine (cu sange provenit de la un pacient cu bruceloza)
- Transplacentar de la mama la fat (la gravide).
Factori de risc ai brucelozei
Principalii factori de risc implicati in aparitia febrei mediteraneene includ:
- Crescatorii de vaci de lapte
- Fermierii
- Lucratorii din abatoare
- Vanatorii
- Medicii veterinari.
Zoonozele – boli transmise de la animal la om
Zoonozele reprezinta boli transmise de la vertebrate la om, mai mult de 60% dintre patogenii umani fiind de origine animala. In functie de etiologie (agentul cauzal) zoonozele pot fi de tip:
- Viral - rabie, HIV, Ebola si gripa aviara
- Bacterian - antrax, salmonelloza, tuberculoza, boala Lyme, bruceloza, ciuma
- Parazitar - toxoplasmoza, trichineloza, giardioza, malarie, echinococoza
- Fungic – tricofitie.
Infectia cu Mycoplasma pneumoniae, Coxiella burnetii, Chlamydia psittaci reprezinta alte zoonoze care pot fi transmise de la animalele de companie la om.
Tipuri de bacterii Brucella
Desi au fost izolate mai multe specii de Brucella, doar 4 dintre acestea prezinta capacitatea de a dezvolta o patogenitate umana cu evolutie moderata sau semnificativa. Principalele specii de Brucella implicate in aparitia febrei mediteraneene sunt reprezentate de:
- melitensis (de la bovine)
- suis (de la porcine)
- abortus (de la bovine)
- canis (de la caine).
Simptomele brucelozei
Dupa o perioada de incubatie care poate fi cuprinsa la om intre 5 si 60 de zile de la contactul infectant, Brucella determina instalarea unui sindrom gripal care se manifesta de regula prin:
- Stare febrila, frisoane
- Inapetenta
- Transpiratii abundente
- Stare de slabiciune accentuata
- Fatigabilitate
- Dureri articulare
- Mialgii
- Dureri de cap.
Manifestarile clinice prezinta in mod frecvent caracter intermitent si pot reaparea dupa perioade asimptomatice de cateva luni.
Bruceloza cronica se manifesta pe durata mai multor ani si asociaza manifestari clinice specifice de endocardita, artrita, spondilita sau sacroileita.

Bruceloza la copii
Chiar daca este intalnita mai frecvent la populatia adulta, brucelloza poate afecta si copiii cu varsta de pana la 14 ani intr-un procent care poate fi cuprins intre 11 si 56% din numarul total al cazurilor de febra mediteraneana. Bruceloza pediatrica este mai frecvent intalnita in tarile aflate in curs de dezvoltare intens agriculturalizate, care implica expunerea crescuta la animale de ferma si consumul de produse lactate nepasteurizate.
Manifestarile care intra in alcatuirea tabloului clinic al brucelozei pediatrice sunt similare cu cele intalnite la adulti si includ in principal sindrom febril, oboseala accentuata, transpiratii, mialgii, inapetenta, dureri abdominale si stare generala de slabiciune.
Neurobruceloza este rar intalnita la populatia pediatrica (intre 2 si 7% din numarul total al cazurilor de bruceloza pediatrica) si include meningita, encefalita si mielita, abcesele cerebrale fiind exceptionale.
In majoritatea situatiilor, bruceloza pediatrica evolueaza sub forme usoare pana la moderate, dar exista si cazuri in care febra mediteraneana genereaza artrita, spondilita, orhiepididimita, insuficienta renala acuta, endocardita si abcese splenice.
Analize si diagnostic bruceloza
Manifestarile clinice ale febrei ondulante sunt nespecifice, astfel incat diagnosticul este stabilit de catre medicul curant (internist, infectionist, pediatru, neurolog) pe baza informatiilor obtinute din examenele de laborator care pot include culturi pe medii speciale ale sangelui, maduvei osoase, biopsiilor tisulare si lichidului cefalorahidian recoltate de la pacient pentru izolarea bacteriei patogene.
In absenta confirmarii bacteriologice a diagnosticului (testele microbiologice nu ofera un rezultat rapid) de infectie cu Brucella sp., medicul poate solicita efectuarea de teste serologice specifice care pot fi reprezentate de reactii de aglutinare, de fixare ale complementului si de tip imunoenzimatic pentru depistarea anticorpilor de tip IgM si IgG specifici.
Tratamentul brucelozei
Tratamentul acestei zoonoze implica administrarea de antibioterapice cele mai frecvent utilizate fiind doxiciclina si rifampicina sau fluorochinolone ca linie secundara de terapie.
Terapia etiologica poate fi completata de preparate farmacologice care sa amelioreze simptomatologia pacientului de tipul antialgicelor si antiinflamatoarelor, insa este de mentionat faptul ca schema de tratament antibiotica trebuie sa cuprinda cel putin 6 saptamani. Chiar daca antibioterapia este initiata precoce, exista si situatii in care formele de boala cu localizare osteoarticulara se cronicizeaza, favorizand aparitia recaderilor la intervale variate de timp, dificil de manageriat.
Complicatii medicale
In cazul in care nu este diagnosticata sau tratata corespunzator, bruceloza poate evolua nefavorabil cu aparitia de complicatii care includ endocardita, abces pulmonar, glomerulonefrita, sacroileita (inflamatie la nivelul articulatiilor sacroiliace situate in partea inferioara a coloanei vertebrale), spondiloliscita (inflamatia simultana a unui disc intervertebral si a platoului vertebral), artrita septica si abcese epidurale (colectie purulenta situata intre dura mater-membrana care inveleste creierul si maduva spinarii si peretele anterior al craniului sau al canalului spinal).
In cazuri rare, bruceloza poate asocia abcese hepatice, peritonita bacteriana spontana, uveita (afectare oculara specifica formelor cronice de bruceloza), purpura trombocitopenica si sindrom Guillan Barre.
Principalele masuri de preventie ale brucelozei includ evitarea consumului de lapte si produse lactate nepasteurizate, educarea personalului care lucreaza in ferme sau abatoare si testarea regulata a animalelor pentru depistarea celor bolnave.
Referinte:
- An Overview of Human Brucellosis, Edward J. Young
- Brucellosis: an overview, M. J. Corbel
- The current therapeutical strategies in human brucellosis, Mile Bosilkovski, Fariba Keramat, Jurica Arapović