Sindrom Raynaud: simptome, diagnostic si tratament

Sindromul Raynaud reprezinta atacuri de ischemie periferica, secundare unei afectiuni vasculare de tip acut (trauma vibratorie, degeraturi, compresiuni sustinute la nivelul degetelor mainii) sau cronice (boli vasculare obstructive, boli endocrine si dezechilibre metabolice, tumori maligne, afectiuni autoimune) care se manifesta sub forma de vasospasm al arterelor mici ale extremitatilor.

Cuprins

 

Sumar:

- Sindromul Raynaud este o afectiune caracterizata prin atacuri de ischemie periferica, mai frecvent intalnita la femei.
- Cauzele includ afectiuni autoimune si reumatologice, obstructii vasculare si expunere la frig.
- Simptomele includ schimbari de culoare ale pielii si durere in extremitati, cu potentiale ulcerari.
- Diagnosticul se bazeaza pe anamneza, examen clinic si analize medicale specifice.

 

Ce reprezinta sindromul Raynaud?

Sindromul Raynaud reprezinta atacuri de ischemie periferica, secundare unei afectiuni vasculare de tip acut (trauma vibratorie, degeraturi, compresiuni sustinute la nivelul degetelor mainii) sau cronice (boli vasculare obstructive, boli endocrine si dezechilibre metabolice, tumori maligne, afectiuni autoimune) care se manifesta sub forma de vasospasm al arterelor mici ale extremitatilor.

Afectiunea este intalnita în special la persoanele adulte de sex feminin si la populatiile din zone cu climat rece, fiind cunoscuta si sub numele de asfixie periodica si gangrena simetrica a extremitatilor. Zonele afectate de ischemie acuta ale pacientilor cu sindrom Raynaud sunt reprezentate mai ales de catre degetele de la maini, insa manifestarile pot interesa si extremitatile distale ale membrelor inferioare, urechile, nasul sau buzele si in cazuri rare, organele interne (creier, cord, plaman, rinichi).

Care sunt cauzele sindromului Raynaud?

Sindromul Raynaud apare ca o manifestare secundara in cadrul unor patologii de fond care creeaza conditii favorabile pentru aparitia dereglarilor tonusului vascular. Aparitia vasospasmului periferic dupa varsta de 30 de ani se asociaza cu risc crescut de colagenoza si alte boli de tesut conjunctiv si evolueaza cu leziuni vasculare simetrice.

Cauzele care duc la aparitia modificarilor vasculare specfice fenomenului Raynaud sunt reprezentate de catre:

  • Afectiunile reumatologice si bolile autoimune: sclerodermie, boala mixta de tesut conjunctiv, lupus eritematos sistemic LES, artrita reumatoida, sindrom antifosfolipidic, vasculite sistemice, sindromul Sjögren;
  • Obstructie vasculara determinata de ateroscleroza, tromboza, embolii, microangiopatie diabetica, compresiuni externe;
  • Afectiuni endocrine si tulburari metabolice: hipotiroidism, feocromocitom, sindrom carcinoid;
  • Procese tumorale maligne;
  • Administrarea terapiilor medicamentoase cu beta blocante neselective, cyclosporina, mynociclina, interferon, estro progestative;
  • Prezenta proteinelor anormale in sange: crioglobuline, paraproteine, policitemie vera, aglutinine la rece;
  • Infectii virale cu virusuri hepatice B si C, citomegalovirus, parvovirus B19.

Expunerea la frig, consumul de nicotina si factorii de stres emotionali reprezinta factori predispozanti care determina activitate exagerata a receptorilor alfa adrenergici cu declansarea vasospasmului periferic.

Simptomele sindromului Raynaud

Simptomele specifice vasospasmului evolueaza in 3 etape distincte cu modificarea coloratiei tegumentare de la paloare (vasospasm) la cianoza (hipoxie) si in cele din urma, eritem (roseata se datoreaza reperfuzarii tisulare prin reluarea circulatiei), insotite de parestezii (amorteala si furnicaturi) si durere la nivelul teritoriului afectat. In anumite situatii pot aparea ulceratii ale pulpei degetelor si cicatrizare in special dupa atacuri ischemice prelungite si severe la nivelul extremitatilor distale de la maini si picioare.

Afectarea diferitelor organe si sisteme in cadrul sindromului Raynaud poate determina aparitia dispneei de efort, anginei pectorale, sincopei (pierderea constientei) sau migrenei in functie de teritoriul in care se manifesta ischemia-plaman, cord, creier.

Sindrom Raynaud: simptome, diagnostic si tratament

Diagnosticul de sindrom Raynaud

Diagnosticul sindromului Raynaud este stabilit cu ajutorul anamnezei, examenului clinic al pacientului si al informatiilor obtinute dupa efectuarea de analize medicale reprezentate de: hemoleucograma, markeri inflamatori, electroforeza proteinelor serice, imunoglobuline, factor reumatoid, anticorpi antinucleari ANA sau anti peptide citrulinate, crioglobuline, determinare de hormoni, coagulograma.

Investigatiile imagistice radiologice si ecografice alaturi de capilaroscopia periunghiala pot identifica anomalii ale vaselor mici de sange specifice bolilor de colagen care determina manifestarile caracteristice sindromului Raynaud.

Tratamentul in sindromul Raynaud

Tratamentul nemedicamentos cuprinde recomandari cu privire la evitarea activitatilor care predispun pacientul la atacurile de ischemie periferica si se refera la protejarea extremitatilor cu manusi si sosete calduroase pe durata expunerii la frig, evitarea contactului cu apa rece, consumului de cofeina si bauturi reci, a stressului si renuntarea la fumat.

Terapia medicamentoasa va fi initiata in situatia in care metodele de preventie enumerate anterior nu amelioreaza simptomatologia clinica a sindromului Raynaud si consta in administrarea de vasodilatatoare, blocante ale canalelor de calciu, inhibitori ai enzimei de conversie si agonisti ai serotoninei. Prostaglandinele si inhibitorii de endotelina sunt terapii rezervate cazurilor cu evolutie severa in timp ce debridarea chirurgicala se aplica in cazul leziunilor necrotice datorate ischemiei periferice prelungite.

Afla mai multe:

 

Intrebari Frecvente (FAQ)

Ce tip de persoane sunt cele mai frecvente afectate de sindromul Raynaud?

Sindromul Raynaud este intalnit frecvent la persoanele adulte de sex feminin si in populatiile din zonele cu climat rece, unde factorii de stres si expunerea la frig pot agrava simptomele.

Care sunt cauzele care contribuie la aparitia sindromului Raynaud?

Afectiunile reumatologice si bolile autoimune, obstructiile vasculare, tulburarile endocrine si anumite terapii medicamentoase pot crea conditii favorabile pentru aparitia vasospasmului periferic caracteristic acestui sindrom.

Cum se manifesta sindromul Raynaud in timpul atacurilor?

In timpul atacurilor, se pot observa schimbari de culoare a tegumentului, de la paloare la cianoza si eritem, insotite de parestezii si dureri in zona afectata, iar in cazurile severe pot aparea ulcerari ale pulpei degetelor.

Cum se stabileste diagnosticul sindromului Raynaud?

Diagnosticul se face prin anamneza, examen clinic si analize de laborator precum hemoleucograma si investigarea anomaliilor vasculare prin capilaroscopie periunghiala, pentru a confirma prezenta simptomelor tipice.


Data publicării 08.02.2022
Data ultimei actualizari 21.04.2026