Informatiile prezentate in articolele Medicover au scop informativ si nu inlocuiesc consultul de specialitate la medic. Diagnosticul si tratamentul dumneavoastra sunt stabilite individual, de catre medic, in urma unei evaluari a starii dvs. de sanatate, pe baza anamnezei, examenului fizic si al investigatiilor paraclinice. Fiecare pacient este unic, manifestarile clinice, evolutia simptomelor, comorbiditatile asociate si istoricul medical reprezinta factori esentiali in luarea deciziilor medicale.
Disartria
Disartria reprezinta o tulburare motorie de vorbire, datorata slabiciunii grupelor musculare implicate in vorbire - muschii fetei, gatului si limbii sau a pierderii capacitatii de coordonare a acestora.
Simptomul poate fi intalnit atat la copii cat si la adulti si se manifesta prin vorbire lenta si nedeslusita, volum ingal al vocii, vorbire “pe nas” sau cu o tonalitate joasa insotite de dificultati de coordonare a muschilor fetei si ai limbii.
In anumite situatii, dizartria poate fi insotita de probleme de vedere, tulburari de echilibru, cefalee sau vertij datorate lezarii prin diferite mecanisme patologice a neuronilor motori ai sistemului nervos central.
Patologiile care pot prezenta in evolutia lor dizartrie sunt reprezentate de:
- Epilepsie;
- Scleroza amiotrofica laterala;
- Ataxia spinocerebeloasa;
- Boala Parkinson;
- Tumori cerebrale;
- Traumatisme craniocerebrale si cervicale;
- Encefalita;
- Meningita;
- Accident vascular cerebral;
- Afectiuni autoimune;
- Boala Wilson.
