Glomerulonefrita cronica si acuta: simptome, diagnostic si tratament

Glomerulonefrita (GN) reprezinta o boala inflamatorie a glomerulilor (vase de sange de calibru microscopic care asigura filtrarea sangelui la nivel renal) care poate prezenta evolutie acuta sau cronica, in functie de cauzele care ii determina aparitia si manifestarile clinice ale pacientului.
Glomerulonefrita cronica si acuta: simptome, diagnostic si tratament
  • Glomerulonefrita de tip acut poate fi datorata atat unei patologii primare ale aparatului excretor, cat si secundare ale acestuia, atingerea renala in aceasta situatie fiind datorata unei alte afectiuni subiacente de tip sistemic.
  • De cele mai multe ori, glomerulonefritele sunt cauzate de mecanisme patologice autoimune in urma carora are loc distructia membranei bazale glomerulare, a mezangiului (celule de dimensiune medie care reprezinta tesutul conjunctiv dintre ansele capilare ale glomerulului) sau a endoteliului capilar cu aparitia de manifestari clinice specifice care apar ca urmare a pierderii functiei renale.
  • Majoritatea formelor acute de glomerulonefrita insuficient tratate evolueaza catre boala renala cronica prin aparitia leziunilor severe care sunt urmate de fibroza tubulointerstitiala cu pierderea functiei renale.

Cuprins

Glomerulonefrita acuta simptome

Glomerulonefrita acuta evolueaza, de regula, cu senzatie de slabiciune, fatigabilitate, febra, inapetenta, senzatie de greata, varsaturi, dureri abdominala localizate, mai ales in flanc (partea laterala a corpului) si artralgie. Aproximativ 50% dintre pacientii cu GN acuta prezinta simptome similare sindromului gripal inainte de instalarea insuficientei renale acute.

Retineti ca nu toate cazurile de glomerulonefrita acuta evolueaza cu toate simptomele enumerate. De asemenea, severitatea simptomelor poate varia foarte mult de la un pacient la altul.

Glomerulonefrita cronica simptome

Hipertensiunea arteriala insotita de instalarea edemelor, in special la nivelul membrelor inferioare, dar si al fetei, oliguria (emisia de urina in cantitate scazuta), hematuria (sange in urina) constituie manifestari clinice frecvent intalnite in evolutia glomerulonefritei cronice.

Alaturi de acestea, persoanele in cazul carora glomerulonefrita cronica evolueaza catre insuficienta renala pot prezenta prurit, inapetenta, senzatie de greata, varsaturi, fatigabilitate si dispnee (respiratie dificila).

Cauze si factori de risc glomerulonefrita

Principalele cauze implicate in aparitia glomerulonefritei pot fi clasificate dupa cum urmeaza:

  • Infectioase - o cauza frecventa de aparitie a GN este reprezentata de infectia cauzata de streptococi. Alti patogeni infectiosi care pot determina aparitia GN sunt reprezentati de stafilococi, pneumococi, levuri, paraziti de tipul sporozoarelor care apartin genului Plasmodium (care cauzeaza malaria), infectii virale (HIV, hepatita C si B)
  • Vasculare - inflamatia vaselor de sange cunoscuta ca vasculita-crioglobulinemia, granulomatoza eozinofilica cu poliangeita, granulomatoza cu poliangeita, poliangeita microscopica
  • Patologii imune - sindromul Goodpasture, lupusul eritematos sistemic
  • Glomerulonefrita ereditara.

Din punct de vedere al cauzelor care ii pot genera aparitia, glomerulonefrita poate fi clasificata in:

  • GN nefrotica care se poate datora unei injurii renale, glomerulosclerozei focale segmentale, glomerulonefrite membranoproliferative, diabetului cu atingere renala, HIV-ului, sau amiloidozei.
  • GN nefritica care apare in contextul unei nefropatii de tip IgA, purpure Henoch Schonlein, infectii streptococice, sintezei de anticorpi anti membrana bazala, granulomatoze cu poliangeita, poliarterite nodoase, sindromului Goodpasture sau unei infectii cu virusul hepatic C.

Anumite tratamente medicamentoase care presupun administrarea de hidralazina, interferon alfa, antiinflamatoare nesteroidiene, litiu, gemcitabina, mitomicina C cresc riscul de aparitie al glomerulenefritei prin efectele secundare nedorite pe care le au asupra rinichiului.

Glomerulonefrita la copii

Glomerulonefrita la copil poate aparea pe fondul anumitor patologii care includ bolile autoimune cu manifestare sistemica de tipul lupusului eritematos, poliarteritei nodoase, granulomatozei cu poliangeita, purpurei Henoch Schonlein, sindromului Alport si infectiilor streptococice. Cea mai frecventa cauza de aparitia a GN la populatia pediatrica este reprezentata de infectiile streptococice cu poarta de intrare la nivelul faringelui.

Manifestarile care intra in alcatuirea tabloului clinic al glomerulonefritelor la copil include, de obicei, emisia de urini inchise la culoare (datorita hematiilor prezente in urina) sau spumoase (datorita proteinelor pierdute prin urina), oligurie, fatigabilitate, cefalee, dispnee, durere faringiana, hipertensiune arteriala, pierdere ponderala, artralgii, edeme si eruptii tegumentare in special la nivelul feselor si al membrelor inferioare.

Diagnosticul de glomerulonefrita

Diagnosticul glomerulonefritei este stabilit, de regula, de catre medicul urolog sau internist pe baza informatiilor obtinute din anamneza, examenul clinic al pacientului si al celor furnizate de investigatiile imagistice si de laborator.

Analizele de laborator recomandate de catre medicul curant atat pentru diagnosticarea erulonefritei, cat si evaluarea in dinamica a pacientilor deja diagnosticati cu acest tip de afectiune renala includ in mod frecvent:

  • Hemoleucograma cu formula leucocitara
  • Ionograma
  • Raportul uree creatinina
  • Rata de filtrare glomerulara
  • Examenul sumar de urina
  • Biochime urinara
  • Proteina C reactiva.

Pentru stabilirea diagnosticului etiologic al pielonefritei, medicul specialist poate recomanda:

  • Determinarea nivelurilor de complement C3, C4, al anticorpilor ANA, ANCA, anti ADN sau anti-membrana bazala glomerulara pentru identificarea GN de cauza autoimuna
  • Efectuarea de hemoculturi seriate in timpul puseelor febrile ale pacientului, pentru depistarea GN de cauza infectioasa
  • Determinaraea titrului de anticorpi antistreptolizina in cazul suspiciunii unei GN post streptococice
  • Efectuarea serologiei pentru hepatite virale.

Investigatiile imagistice utilizate in mod frecvent pentru diagnosticarea glomerulonefritelor includ examenul radiologic, ecografia si computer tomografia renala. In anumite situatii, medicul poate recomanda efectuarea unei biopsii renale pentru prelevarea unui fragment tisular din parenchimul renal in vederea examinarii ulterioare ale acestuia in cadrul laboratorului de anatomie patologica.

Formular de programare

PROGRAMEAZA-TE ACUM

Tratament glomerulonefrita

Tratamentul glomerulonefritei este etiologic si simptomatic fiind individualizat de catre medicul specialist in conformitate cu varsta pacientului, starea de sanatate a acestuia si gradul de severitate al patologiei.

Medicatia antihipertensiva, corticosteroizii, ciclofosfamida, anticorpii monoclonali si diureticele reprezinta principalele clase de medicamente utilizate in tratamentul glomerulonefritei in functie de recomandarile medicului curant. Dializa este rezervata pacientilor cu insuficienta renala care necesita indepartarea din sange a metabolitilor toxici cu ajutorul dializorului (aparat prevazut cu membrana semipermeabila speciala).

Transplantul de rinichi constituie ultima optiune de tratament al pacientilor in cazul carora glomerulonefrita a progresat pana la instalarea insuficientei renale.

Complicatii ale glomerulonefritei netratate

Principalele complicatii ale glomerulonefritei includ hipertensiunea arteriala, insuficienta cardiaca si edemul pulmonar. Netratata, glomerulonefrita evolueaza catre insuficienta renala cronica cu pierderea capacitatii rinichiului de a detoxifia organismul, conditie cu prognostic nefavorabil atat pe termen lung, cat si scurt in absenta instituirii dializei.

Glomerulonefrita poate fi prevenita prin adoptarea unui stil de viata sanatos care are ca efect diminuarea factorilor de risc care ii pot cauza aparitia si in linii mari se refera la:

  • Adoptarea unui regim alimentar echilibrat cu eliminarea preparatelor supraprocesate
  • Tratarea corespunzatoare a hipertensiunii arteriale prin diminuarea consumului de sare, efectuarea de exercitii fizice regulate si respectarea schemei de tratament prescrise de catre medicul curant
  • Mentinerea sub control a diabetului zaharat
  • Prevenirea infectiilor cauzate de virusuri cu tropism hepatic prin spalarea frecventa a mainilor si practicarea relatiilor intime protejate
  • Respectarea schemei de tratament antibiotic prescrisa de catre medicul curant pentru managementul infectiilor streptococice.

 

Referinte:

Data publicării 12.12.2024