Sifilis: evolutie, diagnostic si tratament

Sifilisul este o boala infectioasa care face parte din categoria bolilor cu transmitere sexuala cauzate de Treponema pallidum si poate include manifestari multisistemice cu evolutie nefavorabila in lipsa tratamentului adecvat.
Sifilis: evolutie, diagnostic si tratament

Cuprins

Ce reprezinta sifilisul

Sifilisul este o boala infectioasa care face parte din categoria bolilor cu transmitere sexuala cauzate de Treponema pallidum si poate include manifestari multisistemice cu evolutie nefavorabila in lipsa tratamentului adecvat. Afectiunea poate fi transmisa si vertical in timpul perioadei de sarcina de la mama infectata la produsul de conceptie si mai rar prin intermediul instrumentarului chirurgical nesteril si al transfuziilor cu produse derivate din sange obtinute de la pacientii cu sifilis.

Intalnit mai frecvent in cadrul populatiilor care provin din zone geografice defavorizate, sifilisul cauzeaza anual cateva sute de mii de decese neonatale si nasteri de feti morti, datorita capacitatii patogenului de invazivitate la nivelul sistemului nervos central si al placentei. T.pallidum constituie un patogen strict uman care se caracterizeaza prin invazivitate si capacitatea imunoevazivitate (nu poate fi distrus de catre sistemul imun al organismului).

Cea mai recenta estimare furnizata de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii sustine faptul ca in 2012 aproximativ 17.7 milioane de indivizi cu varsta cuprinsa intre 15 si 49 de ani au fost diagnosticati cu sifilis. Rata de incidenta a sifilisului prezinta o variabilitate importanta, cele mai multe cazuri de infectari noi fiind atribuite tarilor din Africa (>60% dintre toate cazurile noi de imbolnavire inregistrate la nivel mondial). In cazul populatiilor care provin din tari dezvoltate, sifilisul este frecvent asociat cu promiscuitatea sexuala si coinfectia cu HIV.

Care este cauza sifilisului

Sifilisul se datoreaza infectiei cu un anumit tip de bacterii denumite spirochete, care apartin genului Treponema, responsabile de aparitia treponematozelor cu transmisie sexuala (sifilis) si non sexuala (anumite patologii tropicale). Treponema pallidum reprezinta agentul etiologic al sifilisului si se transmite in principal prin contacte sexuale neprotejate orale, vaginale sau anale, cu o persoana infectata sau vertical, prin pasaj transplacentar de la mama la fat, in timpul perioadei de sarcina.

Infectia treponemica este mai frecvent intalnita în cazul barbatilor care intretin raporturi intime neprotejate cu persoane de acelasi sex diagnosticate cu sifilis, riscul de dezvoltare al bolii crescand direct proportional cu numarul partenerilor sexuali.

Treponema pallidum este o spirocheta transmisa interuman prin contactul direct al mucoaselor cu leziunea specifica a acestei patologii denumita sancru sifilitic. Transmiterea sifilisului in sarcina de la mama la fat se datoreaza capacitatii microorganismului de a traversa bariera placentara care ajunge din sangele matern in sistemul circulator al produsului de conceptie, determinand forma congenitala a bolii, cu afectare multiorganica.

Simptomele infectiei cu Treponema pallidum

Manifestarile clinice ale infectiei cu T.pallidum se datoreaza in principal raspunsului inflamator local, generat de replicarea activa a spirochetelor la nivelul sancrului de inoculare. T.pallidum prezinta o perioada de latenta indelungata in timpul careia pacientul este contagios chiar daca nu prezinta manifestari specifice de ale bolii. Dupa o perioada asimptomatica de incubatie cuprinsa intre 10 si 90 de zile (in medie 21 de zile) de la contactul sexual cu o persoana bolnava, Treponema pallidum determina aparitia de manifestari specifice in functie de care patologia poate fi clasificata dupa cum urmeaza:

  1. Sifilisul primar: este caracterizat de aparitia sancrului, o leziune ulceroasa la nivelul organelor genitale (reprezentate de penis, scrot, vulva, vagin) sau a celei anale; simptomele sifilisului primar apar la 2- 3 saptamani dupa raportul intim cu o persoana infectata; leziunea este deosebit de contagioasa datorita numarului crescut de treponeme prezente la nivelul secretiilor sancrului care se remite spontan dupa o perioada de evolutie de 6 saptamani; in anumite situatii, leziunile pot fi prezente la nivelul cavitatii orale si al buzelor;
  2. Sifilisul secundar se dezvolta in 3-6 saptamani de la infectia primara si corespunde perioadei de diseminare activa a treponemelor in circulatia sangvina; perioada este caracterizata de aparitia unor eruptii tegumentare eritematoase la nivel palmo plantar, febra, pierdere neintentionata in greutate, adenopatii (inflamatia ganglionilor limfatici) inghinale, alopecie, oboseala accentuata, afectare oculara, hepatica sau renala;
  3. Sifilisul latent sau perioada de latenta se instaleaza dupa disparitia simptomelor caracteristice sifilisului secundar si evolueaza asimptomatic pentru perioade indelungate de timp (ani); pe parcursul perioadei de latenta diagnosticul bolii poate fi stabilit numai paraclinic prin intermediul anumitor investigatii de laborator specifice.

In literatura de specialitate, anumiti autori utilizeaza expresia de sifilis precoce pentru a face referire la infectiile treponemice de tip primar, secundar sau latent, cu risc crescut de transmitere. Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste sifilisul precoce ca fiind o forma a bolii transmisa pe cale sexuala, care prezinta durata de evolutie de sub 2 ani. In decursul acestei perioade de evolutie a bolii, pacientul este considerat a fi contagios si asociaza un risc de 25% de a dezvolta forma secundara a bolii.

  1. Sifilisul terțiar determina manifestari specifice la nivel cerebral, cardiac si osos, fiind frecvent intalnit dupa o evolutie indelungata a infectiei de 10 pana la 40 de ani de la sancrul sifilitic initial; sifilisul tertiar poate determina afectare cerebrala cu aparitia manifestarilor neurologice (dificultati de coordonare ale miscarilor, paralizii, deficite senzoriale, tulburari comportamentale, dementa), pierderea auzului, anevrism de aorta, aortita sifilitica, stenoza coronariana si afectare oculara (uveita) cu pierderea vederii.

Studiile desfasurate pana la momentul actual atesta faptul ca aproximativ 15 pana la 40% dintre pacientii cu infectie treponemica netratata, dezvolta sifilis tertiar cu aparitia manifestarilor cardiace, neurologice, tegumentare, osoase sau viscerale datorate T.pallidum, desi incidenta acestui stadiu de evolutie al patologiei este in scadere datorita disponibilitatii antibioterapicelor.

De mentionat este faptul ca a fost demonstrata existenta unei legaturi de cauzalitate intre coinfectia cu HIV a pacientilor cu sifilis si aparitia complicatiilor oftalmologice si neurologice la aceasta categorie de bolnavi. In mod uzual neurosifilisul si manifestarile oftalmologice apar tarziu in evolutia infectiei treponemice insa in cazul pacientilor care asociaza deficit imun datorat virusului imunodeficientei umane, aceste complicatii se instaleaza inca din faza de latenta a bolii.

Sifilisul congenital apare in cazul transmiterii infectiei de la mama la produsul de conceptie si se manifesta la nou nascut prin eruptii tegumentare palmo plantare, hepatomegalie, adenopatii, afectare neurologica, oculara si malformatii osoase. Nou nascutii cu mame sifilitice sunt deseori prematuri, prezinta retard de crestere si dezvoltare si asociaza manifestari clinice specifice starii septice neonatale reprezentata de letargie, alimentatie dificila, icter intens si prelungit, afectare splenica si hepatica secundare infectiei cu Treponema.

Riscul de transmitere al infectiei treponemice in timpul sarcinii atinge valori maxime in cazul mamelor aflate în stadiul primar sau secundar de evolutie a sifilisului si ramane crescut in primii 4 ani dupa expunerea initiala a mamei (o persoana de sex feminin diagnosticata cu sifilis prezinta risc crescut de transmitere a infectiei la fat daca sarcina apare in primii 4 ani de la contractarea bolii).

Sifilis: evolutie, diagnostic si tratament

Diagnosticul sifilisului

Diagnosticul infectiei treponemice este suspicionat in prezenta simptomatologiei si examenului clinic sugestiv, fiind confirmat prin investigatii de laborator care pun in evidenta prezenta spirochetei sau a anticorpilor specifici si nespecifici in organism prin teste non treponemice si metode directe de identificare a patogenului.

Testele serologice non treponemice evidentiaza anticorpi nespecifici si sunt reprezentate de VDRL (Veneral Disease Research Laboratory) si RPR (Rapid Reagin Plasma) si pot fi utilizate si ca metoda de screening, in timp ce testele treponemice identifica anticorpi specifici anti T.pallidum si sunt reprezentate de FTA (Abs- Fluorescent Treponemal Antibody Absorbtion), TPHA (Treponema pallidum Haemagglutination Assay) pentru detectia anticorpilor totali IgG si IgM si EIA (teste imunoenzimatice) care utilizeaza antigene treponemice recombinate pentru detectarea de anticorpi IgG si IgM.

Metodele directe de identificare ale treponemelor prin intermediul microscopiei cu fond intunecat, imunofluorescenta si inocularea la animal nu sunt practicate de rutina pentru efectuarea diagnosticului de infectie sifilitica. Evidentierea directa a T.pallidum de la nivelul leziunilor exudative este realizata prin intermediul biopsiei de tesut sau cu ajutorul tehnicilor specifice de PCR.

Principalele avantaje ale utilizarii tehnicii PCR pentru diagnosticarea infectiei treponemice sunt reprezentate de rapiditatea, specificitatea si sensibilitatea inalta a testului de identificare directa a ADN ului pentru bacteria Treponema pallidum. Determinarea infectiei treponemice prin intermediul tehnicilor de biologie moleculara care presupun utilizarea PCR implica recoltarea unui exsudat de la nivelul leziunilor ano-genitale ale pacientului sau prelevarea de tesut epitelial lezional prin raclaj.

Tratamentul in sifilis

Tratamentul sifilisului se efectueaza prin administrarea de penicilina (benzatin penicilina, procain penicilina) indiferent de forma bolii, dozajul si durata terapiei depinzand de stadiul si manifestarile clinice ale pacientului. Data fiind perioada lunga de timp necesara multiplicarii spirochetelor care este cuprinsa intre 30 si 33 de ore, medicatia de electie in cazul sifilisului este reprezentata de benzatin penicilina G.

In situatia pacientilor cu neurosifilis sau infectie congenitala cu Treponema, tratamentul de electie este reprezentat de penicilina cu administrare parenterala. La bolnavii care prezinta alergie la penicilina este necesara efectuarea unei terapii de desensibilizare la acest antibioterapic, care implica administrarea repetata in doze progresive ale substantei active, sub atenta monitorizare a personalului medical. Desensibilizarea presupune internarea intr un serviciu de specialitate dotat cu mijloace de tratament adecvate in eventualitatea aparitiei socului anafilactic.

Afla mai multe:

Data publicării 04.02.2022
Data ultimei actualizari 29.05.2023