Audiograma

Ce reprezinta audiograma

Audiograma reprezinta o investigatie utilizata pentru determinarea acuitatii auditive,  cu reprezentarea grafica a intensitatii sunetelor auzite. Sunetele reprezinta vibratii care sunt transmise la nivel cerebral prin intermediul aerului si al caii auditive alcatuita din canalele semicirculare, labirintul osos si cel membranos.

Audiograma ofera informatii importante despre perceptia sunetelor si poate fi utilizata pentru monitorizarea in timp a sensibilitatatii auzului in cazul pacientilor diagnosticati cu hipoacuzie.

Indicatiile de realizarea a audiogramei

Principalele indicatii pentru realizarea audiogramei sunt reprezentate de:

  • Diagnosticarea malformatiilor aparatului auditiv care determina hipoacuzie la copilul mic;
  • Diagnosticarea afectiunilor ereditare care determina aparitia hipoacuziei-otoscleroza;
  • Evaluarea gradului de afectare al auzului datorat infectiilor otice cronice;
  • Screening periodic la persoanele care lucreaza in conditii de zgomot puternic;
  • Screening ul copiilor in jurul varstei de 4-5 ani sau inainte de inceperea scolii;
  • Diagnosticarea diferitelor patologii ale urechii interne: boala Meniere;
  • Determinarea auzului la pacientii cu perforatie de timpan.

In cazul nou nascutilor, testarea auzului este efectuata de rutina imediat dupa nastere, iar ulterior, poate fi efectuata la orice varsta în cazul in care se observa: lipsa raspunzului la stimuli auditivi (copilul nu reactioneaza la zgomote intense sau nu raspunde cand este strigat de catre parinti), aparitia dificultatilor de concentrare sau a neatentiei, dificultati de identificare a unei surse de sunet, intarzierea vorbirii sau pronuntarea gresite a cuvintelor, progres scolar nesatisfacator.

Cum se realizeaza audiograma

Examenul audiometric se desfasoara intr un mediu special reprezentat de o cabina sonora izolata fonic, care nu permite patrunderea sunetelor din exterior si presupune utilizarea unui aparat denumit audiometru pentru testarea acuitatii auditive a pacientului. Pacientul va fi plasat in interiorul camerei izolate fonic astfel incat sa nu poata observa miscarile tehnicianului care efectueaza testarea si i se vor explica modalitatile prin care va semnaliza perceperea sunetului.

In anumite situatii, pacientului i se va cere sa apese un buton in momentul in care percepe sunetul sau sa ridice mana astfel incat sa poata fi observat de catre evaluator. In situatii rare, evaluatorul poate accepta un raspuns verbal, insa aceasta metoda nu este recomandata deoarece vocea poate influenta acustica la nivelul conductului auditiv.

în funcție de tipul de audiograma recomandat, investigatia presupune plasarea unor casti la nivelul conductului auditiv extern, al unui vibrator osos pe mastoida sau electrozi la nivelul scalpului pacientului si pe fiecare lob al urechii. Auzul este testat pentru fiecare ureche in parte, atat in conducere aeriana cat si in conducere osoasa. In timpul testelor auditive, auzul pacientului este testat prin emitere de sunete cu frecventa variata incepand de la 250 Hz, 500, 1000, 2000 si pana la 4000 Hz, iar in situatiile in care este necesar, pot fi testate si frecvente intermediare de 750 Hz, 1500 sau 3000 Hz. Testarea acuitatii auditive la copii se efectueaza cu ajutorul sunetelor cu frecventa de 500, 1000, 2000 si 4000 Hz.

Tipuri de audiograma

Audiograma poate fi realizata in mai multe moduri si anume:

  • Audiograma cu ton pur presupune utilizarea unui audiometru care emite o serie de tonuri variate in intensitate (decibeli) si frecventa (Hertzi) prin intermediul unor casti; in cadrul acestui tip de audiograma, pacientul trebuie sa semnalizeze tehnicianul de fiecare data cand aude un ton, chiar si atunci cand acesta este foarte putin sesizabil;
  • Evaluarea emisiei otoacustice este utilizat pentru screening ul hipoacuziei la nou nascuti si implica plasarea unui microfon de mici dimensiuni in canalul auditiv extern al sugarului; sunetele sunt emise prin intermediul unei sonde flexibile plasate la nivelul conductului auditiv extern, iar microfonul detecteaza raspunsul urechii interne la acestea; aceasta investigatie nu poate diferentia o hipoacuzie de transmisie fata de cea neurozenzoriala de perceptie;
  • Testul audiometric Mainzer pentru copii reprezinta un tip de audiometrie cu ton pur pe baza de imagine, autocontrolata prin intermediul cuvintelor si zgomotului ipsilateral optional; acest tip de audiograma este utilizat la copii cooperanti, pentru diagnosticarea audiologica in jurul varstei de 2 ani;
  • Audiograma cu potentiale evocate presupune aplicarea unui set de electrozi la nivelul scalpului si al lobilor celor 2 urechi; prin intermediul unor casti sunt emise zgomote asemanatoare unor click uri intermitente, timp in care sunt inregistrate raspunsurile generate de creier prin intermediul electrozilor; acest tip de investigatie este utilizata pentru diagnosticarea hipoacuziei neurosenzoriale (de perceptie a sunetelor); prin intermediul acestei investigatii este testata procesarea sunetului cohlear si neural prin intermediul unor stimuli aplicati pentru perioade scurte de timp;
  • Testele de functionare ale trompei lui Eustachio prin intermediul impedantei obiective cu subtestari multiple pentru pacientii cu timpan indemn (sanatos) sau perforat.

Pregatirea pentru audiograma

Inserarea sondei de ureche sau a castilor poate fi ingreunata de prezenta cerumenului, astfel ca este recomandat ca inainte de audiograma sa se efectueze o curatare riguroasa a canalului auditiv extern de catre personalul medical specializat. Infectiile canalului auditiv extern (otitele) influenteaza rezultatele audiogramei si pot genera disconfort dureros pacientului in timpul desfasurarii investigatiei. Inainte de realizarea audiogramei este recomandata efectuarea unei vizite la medicul otolaringolog pentru excluderea unui proces infectios al urechii sau al anomaliilor de dezvoltare care pot deteriora performanta testului.

Inainte de efectuarea testului este necesara indepartarea bijuteriilor din urechi, a ochelarilor, a accesoriilor din par si a aparatului auditiv (in cazul in care pacientul are deja un aparat auditiv) si evitarea expunerii la zgomot cu cel putin 3 ore inainte de realizarea audiogramei.

Interpretarea audiogramei

Pragurile de auz sunt reprezentate pe frecventele de testare sub forma de simboluri specifice pentru fiecare ureche in parte. Audiograma este divizata in 3 zone specifice auzului normal (≤ 20 decibeli dB), pierdere usoara a auzului (>20 dB-40 dB) si pierdere de auz moderata pana la severa (>40 dB). Pentru interpretarea rezultatului pot fi luate in considerare urmatoarele indicatii:

  • Pierderea conductiva a auzului: audiograma prezinta praguri normale de conductanta osoasa si asociaza o scadere cu cel putin 10 dB fata de normal a celei aeriene; acest decalaj aer-os apare datorita amortizarii stimulilor de conductanta aeriana la nivelul urechii externe si a celei medii; acest tip de hipoacuzie de transmisie este asociat anomaliilor membranei timpanice, ocluziilor canalului auditiv extern, infectiilor urechii medii, perforarea timpanica sau defectelor osiculare;
  • Pierdere neurosenzoriala a auzului: pragurile de conductanta aeriana si osoasa sunt mai mari de 20 dB; acest tip de hipoacuzie se datoreaza leziunilor nervului auditiv sau ale cailor auditive centrale asociate cu presbiacuzie, boala Meniere, schwanom vestibular;
  • Pierderea mixta a auzului este intalnita in situatia la pacientii care asociaza atat deficite de cauza conductiva cat si neurosenzoriale.

Intrebari frecvente referitoare la audiograma

Audiograma poate fi utilizata si in cazul copiilor?

Auzul poate fi testat la toate categoriile de varsta, inclusiv copii, incepand din primele zile de viata ale nou nascutului. Varsta minima la care se poate realiza audiograma se bazeaza pe concordanta dintre dezvoltarea somatica (fizica) si cea psihica a pacientului. Rezultatele investigatiei trebuie corelate cu eventuale anomalii in dezvoltarea si functionarea sistemului auditiv ale copilului.

Unde se poate efectua testul de audiometrie?

Investigatia poate fi realizata in cadrul unui departament de audiologie, la cabinetul logopedului si in anumite situatii la cabinetul medical din institutia de invatamant a copilului sau chiar la locul de munca pentru persoanele care necesita screening periodic.

 

Consultant medical:
Dr. Teodora TRUSCA