Boala Meniere: cauze, diagnostic si tratament

Boala Meniere este o afectiune progresiva care apare mai frecvent la persoanele cu varsta intre 40 si 60 de ani si se manifesta de obicei monoauricular, determinand hipoacuzie senzoriala pentru sunetele de frecventa joasa. Boala Meniere afecteaza deopotriva acuitatea auditiva si capacitatea de mentinere a echilibrului, fiind cunoscuta si sub denumirea de hidrops endolimfatic idiopatic.
Boala Meniere: cauze, diagnostic si tratament

Cuprins

Boala Meniere nu are o prevalenta ridicata, insa atunci cand nu este tratata corespunzator se poate agrava, conducand in cele din urma pana la pierderea auzului si la probleme de echilibru ce perturba desfasurarea activitatilor zilnice.

In Statele Unite ale Americii, Institutul Național pentru Surditate si Alte Tulburari de Comunicare (NIDCD), sustine ca 615.000 americani sufera de boala Meniere, iar intre 7-10% dintre acesti pacienti au antecedente familiale de boala.

Care sunt cauzele bolii Meniere?

Afectiunea apare in urma modificarilor de presiune si volum ale endolimfei prezente la nivelul urechii interne. Factorii de risc care predispun la aparitia bolii Meniere fiind reprezentati de catre:

  • Antecedente familiale de boala Meniere
  • Afectiuni autoimune sistemice
  • Alergii
  • Infectii otice virale
  • Traumatisme cranio cerebrale cu interesare otica.

Simptome boala Meniere

Simptomele bolii Meniere sunt reprezentate in principal de:

  • Episoade de vertij periferic (senzatie de rotire a obiectelor din jur) care pot dura intre 20 de minute si 24 de ore in funcție de severitatea bolii
  • Senzatie de greata si varsaturi
  • Tinitus (tuit, zumzet, suierat)
  • Pierderi de echilibru
  • Presiune la nivelul urechii interne afectate – senzatia de presiune apare de regula la urechea afectata
  • Hipoacuzie senzoriala (scadere a auzului) pentru sunete de frecventa joasa
  • Nistagmus (miscari oculare involuntare sacadate ale globilor oculari in plan orizontal sau vertical), vedere dubla.

Mai pot aparea si alte simptome precum dureri de cap si dureri abdominale.

Diagnostic boala Meniere

Diagnosticul bolii Meniere este stabilit de catre medicul otolaringolog (ORL) pe baza anamnezei si al examenului clinic al pacientului. Pentru excluderea altor afectiuni care evolueaza cu simptomatologie similara (tumori cerebrale, accidente vasculare cerebrale, neuronite virale), poate fi necesara efectuarea unor investigatii imagistice cu ajutorul rezonantei magnetice nucleare si a unei audiograme.

Call Center

PROGRAMEAZA-TE ACUM

Tratamentul bolii Meniere

Tratamentul simptomatic al bolii Meniere are ca scop diminuarea manifestarilor clinice si urmareste reducerea vertijului, a senzatiei de greata si a varsaturilor care impiedica desfasurarea zilnica a activitatilor pacientului, prin utilizarea:

  • Antiemeticelor
  • Diureticelor
  • Preparatelor vestibulosupresante (benzodiazepine).

Pe langa interventia medicamentoasa, pentru ameliorarea simptomelor bolii Meniere sunt indicate si:

  • Adoptarea unui regim alimentar sarac in sare deoarece sarea favorizeaza retinerea fluidelor. Excesul de fluide din ureche determina declansarea simptomelor specifice bolii.
  • Reducerea consumului de cofeina - cateva studii au scos la iveala faptul ca bauturile energizante si cafeaua pot creste riscul de aparitie al episoadelor de vertij.
  • Gestionarea situatiilor stresante - stresul aflandu-se prin factorii declansatori ai bolii Meniere, alaturi de odihna suficienta.

Tratamentul etiologic pe baza de antibiotice, dexametazona si corticoizi cu administrare locala la nivelul timpanului urechii afectate sau sistemic, au ca scop diminuarea inflamatiei aparatului vestibular.

Tratamentul chirurgical este utilizat cu scopul de a reduce presiunea la nivelul urechii interne prin decompresia sacului endolimfatic, labirintectomie sau sectionarea nervului vestibular care intra in alcatuirea nervului auditiv.

Aparatul auditiv este recomandat persoanelor cu deficit sever de auz, in timp ce terapia de reabilitare vestibulara are ca scop recapatarea echilibrului cu ajutorul exercitiilor fizice si al activitatilor special destinate.

Terapia de reabilitare vestibulara

Terapia de reabilitare vestibulara presupune efectuarea unor seturi de exercitii speciale pentru a atenua vertijul si ametelile, sub supravegherea medicului specialist. Global Postural System (GPS) sau posturograf – asa se numeste echipamentul medical pe care medicul ORL il utilizeaza pentru a stabili daca sursa dezechilibrelor este urechea interna sau exista o alta cauza – ortopedica, neurologica.

Odata diagnosticata afectiunea medicala la nivelul urechii, cu acelasi echipament si cu ajutorul unui soft specializat, asezat pe o platforma a aparatului, in timp real, pacientul va efectua miscari personalizate in vederea reeducarii urechii interne, precum si a senzorilor de echilibru.

Rezultatele terapiei de reabilitare vestibulara se pot observa de la primele sedinte, in functie de istoricul medical al pacientului, raspunsul la procedura si stadiul afectiunii.

Reabilitarea vestibulara este disponibila in clinica Medicover The Bridge din Bucuresti. Pentru a accesa acest serviciu medical este necesara o prima consultatie in cadrul careia, medicul va afectua posturografia computerizata.

 

Desi nu este o afectiune medicala care sa puna in pericol viata pacientului, boala Meniere impacteaza puternic calitatea vietii. Pacientii care sufera de boala Meniere se confrunta cu manifestari clinice care apar in mod neprevazut, spre exemplu experimenteaza un episod de vertij in timp ce conduc un autovehicul. Pe termen lung, aceasta patologie, prin simptomele sale, poate favoriza aparitia unor stari de anxietate.

 

Referinte:

 

Data publicării 10.02.2023