De ce apar durerile de rinichi?

Afectiunile renale de natura acuta sau cronica evolueaza in mod frecvent cu dureri manifestate la nivel flancurilor (regiunile laterale ale abdomenului) sau de o parte si de alta a coloanei vertebrale in lojele renale (posterior, sub grilajul costal). Durerea de rinichi prezinta caracter acut si ascutit sau poate avea intensitate moderata cu iradiere spre abdomen si inferior, spre perineu sau fosele iliace. Modificarile patologice care determina aparitia durerii de cauza renala sunt reprezentate de distensia capsulei renale sau obstructia ureterala.
De ce apar durerile de rinichi?

Cuprins

Cauzele durerilor de rinichi

Mecanismele prin care este generata durerea de cauza renala sunt reprezentate de infectie, obstructie, traumatisme si formatiuni expansive. Aceste mecanisme sunt intalnite intr-un numar variat de afectiuni renale a caror evolutie clinica includ in mod frecvent durere la nivel lojelor renale. Disconfortul dureros poate prezenta caracter acut sau dimpotriva, poate fi de intensitate redusa si se poate insoti de manifestari suplimentare de tip digestiv sau urinar.

Cateva dintre afectiunile aparatului urinar care determina aparitia durerii la nivelul rinichilor sunt reprezentate de:

  • Litiaza renala (pietre la rinichi)
  • Infectii inalte ale tractului urinar - pielonefrite, glomerulonefrite
  • Nefropatie ischemica
  • Tromboza renala
  • Vasculite (poliarterita, granulomatoza cu poliangeita) sau displazia fibromusculara
  • Boala renala polichistica - rinichiul polichistic reprezinta o boala cu determinism genetic a carei evolutie indelungata determina aparitia insuficientei renale cronice
  • Malformatii renale congenitale - ectopia renala, agenezie renala, aplazia renala, rinichi supranumerar, fistula arterio venoasa renala
  • Hidronefroza - acumularea de urina la nivelul rinichilor
  • Tumori renale
  • Nefropatie diabetica
  • Sindromul Goodpasture - grup de afectiuni acute care sunt provocate de tulburari autoimune si determina inflamatie la nivelul rinichiului cu aparitia insuficientei renale acute
  • Boala cu anticorpi anti membrana bazala glomerulara
  • Nefropatia cu IgA
  • Lupus Eritematos Sistemic.

Pielonefritele reprezinta principala cauza infectioasa a durerilor de cauza renala fiind determinate de inmultirea germenilor uropatogeni la nivelul tractului urinar. Retentia de urina favorizeaza multiplicarea germenilor si ascensionarea retrograda a acestora de la nivelul vezicii catre uretere si rinichi, principalele cauze ale acesteia fiind reprezentate de: stricturile ureterale, hipertrofia benigna de prostata, refluxul de urina vezico-ureteral si in anumita conditii sarcina.

Hidronefroza reprezinta principala cauza obstructiva care genereaza aparitia durerii de rinichi ce apare ca urmare a refluxului retrograd de urina de la nivelul ureterelor catre rinichi. Obstructiile ureterale pot fi determinate de inclavarea unui calcul renal, tromboza de vena renala, vezica neurogena, refluxul vezicoureteral, tumori uroteliale, neoplasm de prostata sau tumori la nivelul vezicii urinare.

Traumatismele renale reprezinta o alta cauza a durerilor de rinichi si sunt favorizate de accidente rutiere, agresiune fizica sau cadere de la inaltime. Durerea renala de cauza traumatica se manifesta in prezenta unei contuzii renale, hematom renal, ruptura de parenchim renal, tromboza arterei renale, laceratie renala sau ruptura a pediculului renal.

Formatiunile expansive sau procesele inlocuitoare de spatiu sunt reprezentate de tumori benigne ori maligne care afecteaza rinichii si determina distensia capsulara cu aparitia durerilor renale. Tumorile benigne determina in mod frecvent durere renala de intensitate redusa, persistenta si progresiva care se acutizeaza pe masura cresterii in volum a formatiunii. Tumorile maligne determina durere renala progresiva, insotita de oboseala si pierdere ponderala neintentionata.

Rinichiul polichistic determina aparitia durerii renale bilaterale (afecteaza ambii rinichi) care iradiaza in flancuri si este insotita de hematurie, infectii urinare recurente, hipertensiune arteriala si litiaza renala recidivanta. Durerea cauzata de boala polichistica renala este insotita de obicei de hipertensiune arteriala, compresia organelor invecinate, modificari posturale vicioase cauzate de cresterea in dimensiuni ale rinichilor si declin progresiv al functiei renale.

Cum se manifesta durerea de rinichi?

Durerea de rinichi poate fi uneori confundata de catre pacient cu o banala durere de spate determinata de o intindere musculara ori de adoptarea de pozitii vicioase, fara a suspecta o afectiune a aparatului urinar. Exista insa cateva caracteristici ale durerii de cauza renala care o diferentiaza de alte tipuri de algii manifestate la nivel lombar si anume:

  • Durerea de rinichi se manifesta subcostal, de obicei de o singura parte a coloanei vertebrale insa poate afecta si ambii rinichi simultan, care iradiaza catre abdomen sau inferior catre perineu.
  • Durerea de rinichi este intensa si ascutita in cazul in care se asociaza litiazei renale si nu se amelioreaza la schimbarea pozitiei (colica renala nu se remite la adoptarea de pozitii antalgice).
  • Durerea renala se manifesta episodic, in valuri si este frecvent insotita de simptome precum frisoane, febra, senzatie de greata si varsaturi.
  • Durerea de cauza renala este insotita de modificari ale aspectului urinii emise - poate fi tulbure, urat mirositoare sau poate contine hematii (hematurie). Durerea in timpul mictiunii sau senzatia imperioasa de urinare reprezinta alte simptome care insotesc in mod frecvent disconfortul algic de cauza renala, deosebind o de celelalte tipuri de lombalgii.

Diagnosticul durerii de rinichi

Diagnosticarea durerilor de rinichi presupune efectuarea de catre medicul specialist a unei anamneze si a unui examen clinic amanuntit al pacientului. In anumite situatii, medicul poate recomanda anumite investigatii suplimentare reprezentate de investiigatii de laborator si imagistice.

In categoria investigatiilor de laborator intra:

  • sumar de urina si urocultura
  • proteinurie
  • glucoza urinara
  • analize de sange pentru evaluarea functiei renale-uree
  • creatinina
  • rata de filtrare glomerulara RFG
  • raportul albumina/creatinina
  • determinarea valorilor serice ale complementului C3c si C4.

Investigatii imagistice: ecografie abdominala, urografie, tomografie computerizata, rezonanta magnetica nucleara renala, biopsie de tesut renal.

Call Center

PROGRAMEAZA-TE ACUM

Cum se amelioreaza durerea de rinichi?

Durerea renala se amelioreaza numai dupa indepartarea cauzei care ii induce aparitia si nu dispare de la sine in lipsa tratamentului medicamentos sau interventional. Examenul clinic si investigatiile de laborator si/sau imagistice au rolul de a identifica etiologia care determina aparitia disconfortului dureros de cauza renala a pacientului si de a stabili un plan terapeutic specific.

In functie de rezultatele obtinute in urma efectuarii de investigatii specifice ale aparatului urinar, durerea de rinichi este ameliorata prin intermediul:

  • Tratamentului antibiotic in cazul infectiilor urinare inalte. Antibioticele se administreaza initial injectabil, apoi oral, pana la remiterea simptomatologiei.
  • Antispasticelor si antialgicelor in cazul litiazei renale, caz in care durerea de rinichi se remite dupa eliminarea spontana a calculilor renali.
  • Litotritiei extracorporeale cu unde de soc ESWL (extracorporeal shock wave lithotripsy) - metoda minim invaziva de tratament a litiazei renale este utilizata pentru dezintegrarea calculilor prin unde de soc produse in afara organismului, cu scopul de a elimina usor pe cale naturala fragmentele obtinute
  • Ureterorenoscopiei flexibile pentru fragmentarea si extragerea calculilor renali de la nivelul calicelor.
  • Administrarii de medicatie pentru scaderea tensiunii arteriale, diureticelor pentru eliminarea excesului de lichide din organism si antiinflamatoarelor nesteroidiene pacientilor cu boala polichistica renala.
  • Interventiei chirugicale minim invazive pentru indepartarea tumorilor renale de mici dimensiuni si conservarea tesutului renal sanatos.
  • Nefrectomiei radicale la pacientii cu tumori renale voluminoase sau rinichi displazic.
  • Transplantului renal in cazul pacientilor cu insuficienta renala cronica care nu mai prezinta raspuns favorabil la dializa.

 

Daca manifestati oricare dintre aceste simptome, adresati-va medicului pentru un consult de specialitate.
Preventia si monitorizarea afectiunilor medicale reduc riscul de aparitie a complicatiilor si necesitatii de administrare a unor tratamente agresive.

 

Referinte:

Data publicării 15.11.2022
Data ultimei actualizari 27.04.2023