Durerea in piept, simptom pentru multe afectiuni esofagiene

Durerea in piept

Durerea in piept poate fi simptom pentru multiple afectiuni cu origine non-cardiaca. De aceea este recomandat un consult de specialitate, in momentul in care intensitatea acesteia este ridicata, iar frecventa mai mare de 3-4 ori pe saptamana. Care sunt afectiunile non-cardiace pe care le poti avea daca resimti durere in piept?

Durerea toracica non-cardiaca este termenul folosit pentru a descrie durerea in piept care nu este cauzata de boli de inima sau de un atac de cord.

De cele mai multe ori, pacientii descriu aceasta durere ca o senzatie de angina, asemanatoare celei cauzate de bolile de inima. Pacientul simte o presiune sau o durere in spatele osului stern. In unele cazuri, durerea poate iradia la gat, bratul stang sau spate. Acest tip de durere poate sa dureze de la cateva minute la cateva ore.

Articol realizat de Dr. Gabriel Matei - Medic primar Chirurgie Generala

Cuprins

Cine este predispus catre dureri toracice non-cardiace?

Aproximativ 25% din populatia adulta sufera de cel putin un episod de durere toracica non-cardiaca. Pana in momentul prezent, nu au fost identificati factorii de risc care pot creste predispozitia unei persoane catre a dezvolta dureri toracice  non-cardiace.

De ce apare durerea toracica non-cardiaca?

In marea majoritate a cazurilor, durerea este legata de o problema de functionare a esofagului, tubul care leaga gura de stomac.

Exista mai multe afectiuni esofagiene care pot provoca dureri toracice non-cardiace. Printre acestea, se numara:

Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) este cea mai frecventa cauza a durerii toracice non-cardiace.
Pana la 66% din cazurile de  BRGE au ca simptom durerea toracica non-cardiaca.

Atunci cand nu este tratata, BRGE poate dezvolta complicatii, care pot fi tratate prin interventie chirurgicala. 

Daca te regasesti intr-una din situatiile de mai jos, interventia chirurgicala este cea mai eficienta solutie de tratament.

  • Pacientii cu boala de reflux gastro-esofagian si esofag Barrett sau esofagita de reflux
  • Pacientii cu simptome ce nu sunt complet controlate de terapia medicamentoasa
  • Pacientii ce prezinta simptome extra-esofagiene: tuse, respiratie suieratoare, raguseala, dureri in gat, otite recurente si/sau eroziunea smaltului
  • Pacientii cu anumite probleme cardiace
  • Pacientii cu boala de reflux gastro-esofagian ce nu mai doresc tratament medicamentos;
  • Pacientii tineri
  • Pacientele la menopauza cu osteoporoza.

Alte probleme de esofag mai putin frecvente care pot provoca dureri in piept includ:

Probleme musculare esofagiene, numite si tulburari de motilitate esofagiana. La persoanele cu aceste probleme, activitatea musculara anormala in esofag impiedica alimentele sa se miste normal. Problemele musculare ale esofagului includ contractii musculare necoordonate (spasm esofagian), contractii la presiune ridicata sau acalazia esofagiana.

Din cauza problemelor de inghitire, acalazia produce tuse si poate creste riscul de aspiratie sau inhalare a alimentelor.

Alte simptome pe care pacientul le poate resimti sunt:

  • Durere sau disconfort in piept
  • Pierdere in greutate
  • Arsura
  • Regurgitare sau reflux
  • Durere intensa sau disconfort dupa masa

Deoarece simptomele sunt similare refluxului gastroesofagian si au o frecventa mai mare in perioadele stresante, foarte multi din pacienti se prezinta la un consult de specialitate dupa mai multi ani de la inceputul bolii, ceea ce duce la o diagnosticare tarzie.

Hipersensibilitate viscerala sau esofagiana

Persoanele cu aceasta afectiune sufera mult atunci cand exista o modificare foarte mica a presiunii in esofag sau o cantitate mica de acid stomacal se ridica in esofag. Nu se cunoaste motivul pentru care unii oameni au aceasta sensibilitate suplimentara (hipersensibilitate) la presiune sau acid.

Durerea in piept, simptom pentru multe afectiuni esofagiene

Ce alte probleme pot provoca dureri toracice non-cardiace?

Unele probleme mai putin frecvente care pot provoca dureri toracice non-cardiace includ:

  • Probleme musculare sau osoase in piept, peretele toracic sau coloana vertebrala (spate)
  • Afectiuni sau boli pulmonare, inclusiv boli ale pleurei, tesutul care acopera plamanii
  • Probleme de stomac, cum ar fi ulcerele
  • Stres, anxietate sau depresie

Persoanele cu dureri toracice non-cardiace au alte simptome?

Pacientii cu dureri toracice non-cardiace pot avea, de asemenea, arsuri la stomac sau un gust amar in gura din cauza „aparitiei” lichidului stomacului. La unii pacienti, durerea toracica non-cardiaca apare dupa masa. Pentru unii pacienti, durerea toracica non-cardiaca este asociata cu stresul, anxietatea sau depresia.

Primul pas ce poate fi facut inspre o diagnosticare exacta si un tratament corespunzator este ca pacientul sa vina la un consult de specialitate.