Cuprins
- Ce reprezinta boala Addison?
- Care sunt cauzele bolii Addison?
- Simptomele bolii Addison
- Diagnosticul afectiunii
- Tratamentul in boala Addison
Sumar: - Boala Addison apare cand glandele suprarenale nu secreta suficienti hormoni. |
Ce reprezinta boala Addison?
Boala Addison este o afectiune care determina secretia insuficienta de hormoni la nivelul glandelor suprarenale, cunoscuta si sub numele de insuficiență corticosuprarenală CSR. Patologia poate clasificata in doua categorii distincte si anume:
- Forma primara caracterizata de afectarea secretiei locale ale hormonilor glandulari;
- Forma secundara in cadrul careia este prezenta afectarea indirecta a sintezei de hormoni corticosuprarenali prin modificari ale productiei ACTH ului de catre glanda hipofiză, compus cu rol de reglare a functiei glandei suprarenale.
Care sunt cauzele bolii Addison?
Insuficienta corticosuprarenala autoimuna este o afectiune rara, caracterizata de adrenalita (inflamatie a glandelor suprarenale) urmata de distructie glandulara datorata actiunii anticorpilor specifici. Boala Addison autoimuna prezinta in mod caracteristic glande renale atrofiate, cu infiltrate limfocitare abundente si medulosuprarenala indemna.
Administrarea corticoterapiei pentru perioade indelungate de timp si intreruperea brusca a acesteia poate favoriza aparitia insuficinetei CSR de cauza iatrogena. Infectia TBC diseminata la nivelul glandelor suprarenale, metastazele glandelor CSR, hemoragiile locale in urma traumatismelor abdominale extinse, amiloidoza sau adrenoleucodistrofia reprezinta alte cauze care determina aparitia bolii Addison.
Simptomele bolii Addison
Simptomele bolii Addison devin clinic manifeste la pierderea a cel putin 90% din tesutul functional al CSR si sunt reprezentate de astenie, scaderea fortei musculare datorate deficitului de cortizol, melanodermie (hiperpigmentare tegumentara la nivel axilar, palmar si al coatelor), hipotensiune arteriala si manifestari digestive reprezentate de senzatie de greata, varsaturi, inapetenta, pierderea greutatii corporale, dureri abdominale, sindrom diareic acut.
Principala complicatie a bolii este reprezentata de criza Addisoniana manifestata prin asocierea dintre hipotensiune arteriala, hipoglicemie si hiperpotasemie care determina aparitia senzatiei de greata, varsaturi, febra, soc hipovolemic si cianoza periorala.

Diagnosticul afectiunii
Diagnosticul bolii Addison este stabilit pe baza informatiilor obtinute din anamneza si examenul clinic al pacientului dar si al celor furnizate de catre investigatiile de laborator pentru determinarea sodiului si potasiului seric, aldosteronului, ACTH ului (pentru diferentierea formei primare de cea secundara), glicemiei si titrului de anticorpi anti suprarenala circulanti.
Confirmarea diagnosticului se face cu ajutorul testului de stimulare cu ACTH care presupune administrarea unei forme sintetice ale hormonului si monitorizarea raspunsului CSR la efectul de stimulare al tratamentului.
Investigatiile imagistice reprezentate de computer tomografia abdominala au rolul de a evidentia eventuale anomalii ale glandelor suprarenale specifice bolii Addison.
Tratamentul in boala Addison
Criza Addisoniana beneficiaza de tratament realizat prin administrare parenterala de corticoizi alaturi de solutii pentru reechilibrare hidro electrolitica si glucoza pentru corectarea hipoglicemiei.
Tratamentul în boala Addison are ca scop substituirea deficitului hormonal de cortizol si aldosteron prin administrarea de corticoizi si mineralocorticoizi. Ajustarea dozelor se va face in conformitate cu necesitatile organismului si eventuale patologii asociate ale pacientului care necesita efectuarea diferitelor manevre diagnostice (endoscopii digestive) sau interventii chirurgicale.
Afla mai multe:
- Addison’s Disease - https://academic.oup.com/jcem/article/86/7/2909/2848183?login=true
- Addison’s Disease - https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0738081X06000447
- Addison’s Disease - https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(05)66700-1/fulltext
Intrebari Frecvente (FAQ)
Cine este cel mai frecvent afectat de boala Addison?
Boala Addison afecteaza indivizi de toate varstele, dar este mai frecvent intalnita la persoanele cu varste cuprinse intre 30 si 50 de ani, avand o incidenta mai mare la femei decat la barbati.
De la ce apar simptomele bolii Addison?
Simptomele bolii Addison devin evidente atunci cand cel putin 90% din tesutul functional al glandelor suprarenale este afectat, acest lucru fiind asociat cu o deficienta semnificativa de hormoni, in special cortizol.
Cum se stabileste diagnosticul pentru boala Addison?
Diagnosticul se bazeaza pe anamneza pacientului, examinarea clinica, analizele de laborator pentru determinarea nivelurilor de sodiu, potasiu, aldosteron si ACTH, precum si pe testul de stimulare cu ACTH pentru a confirma insufiicienta corticosuprarenala.
Ce tratament este disponibil pentru boala Addison?
Tratamentul implica administrarea de corticoizi si mineralocorticoizi pentru a inlocui deficitul hormonal, cu ajustarea dozelor in functie de nevoile organismului si conditiile de sanatate asociate.