Ce trebuie sa stiu despre degeraturi

Degeraturile reprezinta leziuni tisulare determinate de expunerea la temperaturi foarte scazute care se manifesta la nivelul extremitatilor membrelor superioare si inferioare, nas, urechi si obraji.
Ce trebuie sa stiu despre degeraturi

Cuprins

Ce reprezinta degeraturile

Degeraturile reprezinta leziuni tisulare determinate de expunerea la temperaturi foarte scazute care se manifesta la nivelul extremitatilor membrelor superioare si inferioare, nas, urechi si obraji.

De ce apar degeraturile

Expunerea la temperaturi scazute determina redistribuirea sangelui din periferie (apare constrictia vaselor de sange membrelor superioare, inferioare si extremitatii cefalice) catre organele interne vitale reprezentate de inima si plamani in detrimentul extremitatilor care in lipsa unui flux sangvin optim pot suferi leziuni ireversibile cu pierderea definitiva functionalitatii.

Factorii care predispun la aparitia degeraturilor sunt reprezentati de catre:

  • Vestimentatia necorespunzatoare pentru temperaturile scazute;
  • Asocierea unor patologii care determina afectarea fluxului sangvin periferic si circulatia deficitara a sangelui la nivelul membrelor inferioare si superioare: diabet, boala arteriala periferica;
  • Consumul de alcool si tutun, administrarea de medicatie hipotensiva care contribuie la scaderea fluxului sangvin periferic.

Care sunt simptomele degeraturilor

Extinderea leziunilor in profunzime depinde de perioada de timp de expunere la frig, acestea putand fi clasificate in 4 categorii diferite, fiecare categorie avand simptome specifice:

  • Degeraturile de grad I sunt caracterizate de eritem la nivelul fetei si degetelor de la maini si picioare care este insotit de senzatia de amorteala si furnicaturi la nivelul zonei afectate de reducerea fluxului sanguin;
  • Degeraturile de gradul II se manifesta prin decolorarea tegumentelor periferice cu aparitia blisterelor cu lichid si senzatia de amorteala a extremitatilor;
  • Leziunile de gradul III prezinta necroza tegumentara superficiala care determina pierderea sensibilitatii locale;
  • Leziunile de grad IV produse de expunerea indelungata la temperaturi scazute cuprind atat tegumentul care dobandeste aspect ceros cu nuante gri cat si structurile tisulare profunde inclusiv muschii si oasele;

Ce trebuie sa stiu despre degeraturi

Diagnosticul degeraturilor

Diagnosticul degeraturilor este clinic si nu necesita efectuarea investigatiilor paraclinice suplimentare.

Tratamentul degeraturilor

Leziunile superficiale se pot remedia prin incalzirea treptata a zonei pana la revenirea sensibilitatii la nivelul tegumentului afectat si nu necesita interventie medicala pentru solutionare.

In cazul aparitiei leziunilor profunde cauzate de expunerea la frig este indicata:

  • Evitarea mobilizarii membrului afectat;
  • Indepartarea hainelor ude sau care exercita presiune asupra leziunilor dupa plasarea pacientului intr-o zona incalzita;
  • Incalzirea blanda prin introducerea tegumentelor afectate in apa calduta (nu fierbinte);
  • Aplicarea unor bandaje sterile la nivelul veziculelor cu lichid pentru a preveni spargerea si infectarea acestora.

In cazurile in care nu se reia circulatia la nivelul zonelor afectate de degeraturi, medicul curant poate opta pentru indepartarea tesuturilor devitalizate (amputatie) pentru a preveni riscul de infectie (erizipel, gangrena gazoasa, tetanos, septicemie).

Afla mai multe:

Data publicării 12.01.2022