Psoriazis: cauze, forme de boala, diagnostic

Psoriazisul reprezinta o boala autoimuna cu evoutie cronica cauzata de o rata de proliferare ale celulelor pielii de pana la 10 ori mai rapid fata de rata normala, sub actiunea factorilor de inflamatie eliberati de catre limfocitele T.
Psoriazis: cauze, forme de boala, diagnostic

Cuprins

Ce este psoriazisul

Psoriazisul reprezinta o boala autoimuna cu evoutie cronica cauzata de o rata de proliferare ale celulelor pielii de pana la 10 ori mai rapid fata de rata normala, sub actiunea factorilor de inflamatie eliberati de catre limfocitele T. Reactia inflamatorie de cauza autoimuna poate avea caracter genetic sau poate fi declansata de anumiti factori cum ar fi stressul, fumatul, obezitatea, infectii virale si bacteriene (infectia streptococica) sau administrarea de anumite medicamente (corticosteroizi, beta blocante).

Cum se manifesta afectiunea

Afectiunea poate fi clasificata in functie de tipul leziunilor tegumentare existand mai multe forme de psoriazis:

  • Psoriazis in placi regiuni bine delimitate de tegument rosiatic, cu scuame albe, care apar simetric la nivelul coatelor, genunchilor, interfesier, la nivelul scalpului sau torace;
  • Psoriazis gutat cu aparitia leziunilor papulare in forma de picaturi de apa la nivelul membrelor superioare si inferioare, trunchi si scalp;
  • Psoriazis inversat, o forma a bolii manifestata prin tegument rosu si inflamat la nivel axilar, inghinal, fesier, in zona genitala sau sub sani;
  • Psoriazisul pustulos se manifesta prin prezenta de pustule neinfectioase (blistere cu continut purulent sau cosuri);
  • Psoriazis eritrodermic este cea mai rara forma de boala fiind declansata de arsurile solare;
  • Artrita psoriazica determina modificarea unghiilor si inflamatia dureroasa ale articulatiilor membrelor.

Psoriazis: cauze, forme de boala, diagnostic

Care sunt metodele de diagnostic ale psoriazisului

Diagnosticul psoriazisului este in principal clinic, fiind stabilit de catre medicul soecialist dermatolog, dupa examinarea leziunilor pielii, ale scalpului si unghiilor. In situatii rare, de boala cu evolutie cronica, severa, neresponsiva la tratament, pot fi recomandate biopsii de tesut (efectuarea biopsiei se face cu anestezie locala) pentru excluderea altor afectiuni similare din punct de vedere clinic (dermatita seboreica, micoza fungoida, pitiriazis) si pentru schimbarea planului de tratament. Afectarea articulara in cadrul artritei psoriazice poate fi evaluata cu ajutorul radiografiilor articulatiilor implicate.

Care este tratamentul bolii

Principiile de tratament in cazul psoriazisului urmaresc imbunatatirea aspectului estetic, al calitatii vietii pacientului cu diminuarea starilor de anxietate si depresie si nu in ultimul rand limitarea extinderii leziunilor la nivel articular, acestea prezentand risc de invaliditate (pacientul nu isi mai poate folosi mainile si picioarele).

Preparatele medicamentoase utilizate cel mai frecvent pentru tratarea diferitelor tipuri de psoriazis sunt reprezentate de catre:

  • Unguente pe baza de uree sau acid salicilic care indeparteaza scuamele si inhiba proliferarea celulara accelerata, urmate de aplicarea produselor hidratante;
  • Medicatie orala sistemica pe baza de metotrexat, ciclosporina sau retinoizi sub supraveghere atenta; corticosteroizii sunt utilizati cu precautie pentru perioade scurte de timp datorita efectelor adverse nedorite, pentru reducerea rapida a inflamatiei si ameliorarea pruritului
  • Fototerapie (expunere controlata la radiatii UV).

Afla mai multe: 

Data publicării 14.04.2021