Nevralgie intercostala: cauze, diagnostic si tratament

Nevralgia intercostala este in mod frecvent confundata de catre pacient cu durerea toracica de etiologie cardiaca (durerile de inima) sau disconfort algic abdominal asociat afectiunilor digestive si biliare. Durerea toracica reprezinta motivul principal de prezentare la serviciul medical de urgenta in aproximativ jumatate din cazuri, in timp ce durerea abdominala este atribuita altor 30% din numarul total de evaluari.
Nevralgie intercostala: cauze, diagnostic si tratament

Cu toate ca daca multe dintre aceste sindroame algice se dovedesc a fi intr-adevar datorate unor patologii cardiace sau digestive acute, nevralgia intercostala constituie o cauza importanta de disconfort algic al pacientului, care ramane nediagnosticata si in consecinta netratata, afectand capacitatea de functionare a bolnavului.

In multe situatii, pacientii cu nevralgie intercostala sunt supusi investigatiilor cardiace (EKG, angiografie), imagistice (CT de cutie toracica si abdomen) si exploratorii (laparoscopie, endoscopie digestiva superioara, colonoscopie sau colangiopancreatografie endoscopica retrograda) extensive pentru diagnosticarea afectiunilor viscerale si pulmonare ce pot determina disconfort algic similar.

Subdiagnosticarea sindromului de nevralgie intercostala genereaza costuri suplimentare greu de suportat de catre serviciile de stat, iar durerea este incadrata in mod eronat in categoria durerilor de tip functional, in defavoarea pacientului ce nu beneficiaza de un plan terapeutic adecvat care sa ii imbunatateasca calitatea vietii pe termen lung.

Cuprins

Ce este nevralgia intercostala?

Nevralgia intercostala reprezinta o afectiune senzitiva de tip neuropatic care se manifesta prin durere acuta de intensitate crescuta, lancinanta sau cu caracter de arsura. Durerea apare de-a lungul unuia sau mai multor nervi intercostali.

Cauze nevralgie intercostala

Principalele cauze de aparitie ale nevralgiei intercostale sunt reprezentate de inflamatia sau iritarea radacinilor nervoase intercostale care se poate datora:

  • Traumatismelor toracice acute
  • Reactivarii unei infectii virale de tipul zonei zoster la varstnici sau la pacientii cu imunodepresie
  • Neuritelor - boala inflamatorie a unui nerv sau a unui grup de nervi
  • Unei interventii chirurgicale la nivel toracic care a presupus toracostomie (insertia unui tub in cavitatea pleurala pentru drenajul colectiilor intratoracice) sau toracotomie (deschiderea cavitatii toracice pentru facilitarea accesului la continutul acestuia) sau mastectomie in cadrul tratamentului chirurgical al cancerului de san
  • Unei tumori maligne sau benigne cu localizare la nivelul peretelui toracic
  • Unei intinderi musculare la nivelul toracelui anterior sau posterior
  • Sindromului de compresiune al nervului cutanat anterior, determinat de afectarea radacinilor nervoase intercostale situate la nivelul T7-T12, ce se manifesta sub forma unei dureri neuropatice cronice la nivelul muschilor drepti abdominali.

Perioada de sarcina, ascita abdominala, obezitatea si tusea persistenta reprezinta alte cauze care pot genera aparitia nevralgiei intercostale prin tensionarea radacinilor nervoase implicate in aparitia sindromului algic.

Fiziopatologia nevralgiei intercostale este complexa si include numeroase mecanisme care intereseaza atat sistemul nervos central, cat si cel periferic. In mod frecvent, nevralgia intercostala este provocata de o inflamatie sau o leziune traumatica/iatrogena (accidentala de cauza medicala), insa in mare parte din cazuri, etiologia acesteia ramane neidentificata.

Factori de risc nevralgie intercostala

Factorii de risc implicati in mod frecvent in aparitia nevralgiei intercostale sunt reprezentati de catre:

  • Practicarea sporturilor de contact care cresc riscul de constituire al traumatismelor la nivelul toracelui
  • Infectiile cu virus varicelo zosterian - agentul etiologic al varicelei si al zona zoster
  • Bolile inflamatorii sistemice care asociaza artrita
  • Interventiile chirurgicale care vizeaza toracele ori glanda mamara.

Diagnosticul de nevralgie intercostala

Diagnosticul de nevralgie intercostala poate fi stabilit de catre medicul neurolog sau cel de chirurgie toracica pe baza informatiilor obtinute din anamneza, examenul clinic si investigatiile recomandate pacientului.

Diagnosticul nevralgiei intercostale este unul de excludere si se bazeaza in principal pe detaliile cu privire la antecedentele personale de boala ale pacientului si pe examenul clinic amanuntit al acestuia.

Call Center

PROGRAMEAZA-TE ACUM

Ce teste si analize sunt necesare pentru diagnosticarea nevralgiei intercostale?

Investigatiile care pot fi efectuate de catre pacient pentru stabilirea diagnosticului de nevralgie intercostala sunt:

  • Examenul radiologic
  • Computer Tomografie (CT)
  • Rezonanta Magnetica Nucleara (RMN). Cu ajutorul examinarilor imagistice pot fi evidentiate modificarile structurale ale toracelui responsabile de aparitia manifestarilor algice. Luand in considerare faptul ca diagnosticul nevralgiei intercostale este unul de excludere, trebuie eliminate toate patologiile cardiace, pulmonare si gastrointestinale ce determina aparitia acestui tip de sindrom algic.
  • In anumite situatii, electromiografia poate fi utila pentru evaluarea functionalitatii nervilor intercostali.
  • Testarea cu ajutorul PCR pentru evidentierea reactivarii virusului varicelo zosterian la pacientii suspectati de zona zoster este mai putin utilizata in practica medicala uzuala ca metoda de diagnostic pentru nevralgia intercostala, insa poate fi utila in cazurile cu simptomatologie atipica.

Investigatiile de laborator recomandate pacientilor cu nevralgie intercostala pot cuprinde determinari serice ale enzimelor cardiace pentru excluderea unui infarct miocardic acut si ale enzimelor pancreatice si markerilor de colestaza pentru eliminarea unei afectiuni pancreatice, biliare sau hepatice.

Optiuni de tratament nevralgie intercostala

Tratamentul simptomatic al nevralgiei intercostale are ca scop diminuarea durerii pacientului si redobandirea calitatii vietii acestuia si cuprinde in mod frecvent:

  • Antiinflamatoare nesteroidiene
  • Topice (creme si unguente) cu aplicare locala pe baza de capsaicina
  • Opioidele, anticonvulsivantele, inhibitorii selectivi de recaptare ai serotoninei/norepinefrinei si antidepresivele triciclice constituie alte remedii care pot fi utilizate la recomandarea medicului curant pentru diminuarea nevralgiei intercostale.

In prezenta sindromului algic generat de zona zoster, pacientii pot beneficia de tratament antiviral in primele zile de evolutie a simptomatologiei. Acest tip de tratament diminueaza rata de replicare virala si a simptomatologiei asociate.

Administrarea locala la nivelul nervilor intercostali afectati, de substante anestezice si corticosteroizi injectabili diminueaza disconfortul dureros al pacientului prin reducerea gradului de inflamatie al radacinilor nervoase vizate.

Ablatia prin radiofrecventa este rezervata pacientilor care prezinta forme severe de nevralgie intercostala neresponsiva la alte optiuni terapeutice si implica distructia selectiva a anumitor portiuni din structura nervului care genereaza durere.

In cat timp trece o nevralgie intercostala?

Nevralgia intercostala este o manifestare a carei durata de evolutie variaza de la caz la caz, in conformitate cu particularitatile fiecarui pacient in parte si cu factorii care ii genereaza aparitia, putand fi cuprinsa intre cateva saptamani si cateva luni.

 

Referinte:

Data publicării 10.07.2023