Celulita - intre problema estetica si sanatate

Celulita (dermatoliposcleroza) constituie o problema estetica cauzata de acumularea de tesut adipos subcutanat la nivelul coapselor, soldurilor si al feselor, si poate fi intalnita atat in cazul persoanelor de sex feminin, cat si al celor de sex masculin. Celulita infectioasa reprezinta o afectiune medicala cu risc de evolutie nefavorabila cauzata de o infectia bacteriana a tegumentului. Aceasta forma de celulita reprezinta o problema de sanatate ce necesita tratament medicamentos adecvat pentru prevenirea evolutiei nefavorabile a pacientului prin aparitia complicatiilor de tip septicemic.
Celulita - intre problema estetica si sanatate

Cele 2 tipuri de celulita mentionate, reprezinta entitati distincte care necesita abordare si management diferit in functie de etiologie.

Cuprins

Ce este celulita estetica?

Celulita estetica sau hidrolipodistrofia localizata este determinata de acumularea de grasime la nivel subcutanat care afecteaza intre 80-90% din persoanele de sex feminin si se manifesta sub forma unor denivelari sau „gropite” cu aspect de coaja de portocala la nivelul tegumentului coapselor, soldurilor si feselor. Din punct de vedere medical celulita reprezinta un proces degenerativ al adipocitelor subcutanate, insotit de o circulatie sangvina locala deficitara.

In functie de gradul de afectare al aspectului estetic, celulita poate fi clasificata in 3 categorii distincte dupa cum urmeaza:

  • Celulita de gradul I sau celulita usoara determina aparitia unui aspect de „coaja de portocala” al pielii cu 1-4 depresiuni superficiale.
  • Celulita de gradul II sau celulita moderata se recunoste prin aspectul caracteristic al pielii sub forma de „branza de vaca”.
  • Gradul III sa celulita severa se manifesta prin alterarea aspectului estetic al pielii care este similar unei „saltele capitonate”.

Celulita estetica poate fi localizata superficial sau profund, localizata sau difuza in functie de dispozitia si extinderea acumularilor de grasime subcutanate.

Cauze celulita estetica

Dermatoliposcleroza se datoreaza in principal dispunerii in hipoderm a celulelor adipoase in raport cu fibrele de tesut conjunctiv. Cauzele exacte care duc la aparitia inestetica a depunerilor de grasime la nivel subcutanat nu sunt cunoscute in totalitate insa, au fost identificati o serie de factori de risc implicati in procesele de adipogeneza:

  • Apartenenta la sex - persoanele de sex feminin se confrunta mai des cu celulita estetica datorita unei dispozitii verticale (diferita de a barbatilor) a fibrelor de tesut conjunctiv la nivel subcutanat. Cresterea in dimensiuni a adipocitelor in spatiile delimitate de catre tesutul fibros conjunctiv imping pielea in sus si creeaza aspectul de „coaja de portocala” sau de „saltea matlasata” caracteristic.
  • Factorii hormonali - estrogenul, insulina, noradrenalina, hormonii tiroidieni si prolactina prezinta efect modulator asupra fermitatii fibrelor de colagen subcutanat si contribuie la aparitia aspectului inestetic datorat celulitei.
  • Varsta - odata cu inaintarea in varsta incidenta celulitei creste atat in randul femeilor, cat si al barbatilor, fiind favorizata de pierderea fiziologica a elasticitatii pielii.
  • Greutatea corporala - dermatoliposcleroza este mai frecvent intalnita in cazul persoanelor supraponderale de ambele sexe, insa poate fi intalnita si la femeile normoponderale.
  • Alimentatia si stilul de viata - lipsa exercitiilor fizice regulate si dieta dezechilibrata favorizeaza cresterea in dimensiuni a adipocitelor subcutanate cu aparitia aspectului inestetic asociat celulitei.

Celulita se „mosteneste”?

Caracterul ereditar al dermatoliposclerozei poate fi explicat prin transmiterea de la o generatie la alta a particularitatilor fenotipice care implica distributia grasimii la nivel subcutanat si calitatea fibrelor de colagen care intra in alcatuirea tesutului conjuctiv de sustinere.

Tipuri de celulita

Dermatoliposcleroza poate fi clasificata in mai multe categorii in functie de mecanismele patologice care determina aparitia modificarilor de ordin estetic si anume:

  • Celulita adipoasa constituie in mod frecvent o consecinta a unui regim alimentar neadecvat care contine cantitati crescute de dulciuri, grasimi si alcool si al unui stil de viata sedentar.
  • Celulita edematoasa sau apoasa se datoreaza unei acumulari de lichid la nivel interstitial si este mai frecvent intalnita la persoanele de sex feminin aflate sub tratamente hormonale contraceptive sau in cazul celor care sufera de anumite dezechilibre hormonale.
  • Celulita fibroasa poate asocia disconfort dureros din cauza componentei inflamatorii pe care o asociaza.

Celulita infectioasa

Celulita infectioasa este provocata de o infectie a tesutului subcutanat cu streptococi sau stafilococi regasiti la suprafata tegumentului. Celulita bacteriana afecteaza in mod frecvent membrele inferioare, dar poate fi intalnita si la nivelul membrelor superioare sau al fetei, in functie de localizarea solutiei de continuitate tegumentara care faciliteaza patrunderea bacteriilor in profunzimea pielii.

Principalele maifestari care alcatuiesc tabloul clinic evolutiv al celulitei bacteriene sunt reprezentate de: inflamatie a tegumentului, durere, caldura locala, blistere (leziuni tegumentare cu continut lichidian), febra, frisoane si stare generala alterata.

Factori de risc celulita infectioasa

Factorii de risc ai celulitei infectioase sunt reprezentati in mod frecvent de:

  • Existenta unei solutii de continuitate la nivel tegumentar cauzata de o arsura, fracturi, abraziuni sau laceratii accidentale.
  • Existenta unei patologii care determina scaderea capacitatii de functionare a sistemului imunitar, precum diabetul zaharat, leucemia sau HIV.
  • Asocierea unor patologii tegumentare de tipul dermatitei atopice, piciorului de atlet sau infectiei cu virus varicelo zosterian care afecteaza integritatea pielii si creeaza solutii de continuitate la nivelul acesteia, ce favorizeaza patrunderea germenilor patogeni in profunzime.
  • Limfedemul membrelor superioare sau inferioare.
  • Antecedentele personale de celulita bacteriana.
  • Obezitatea.

Riscuri pentru sanatate ale celulitei infectioase

Celulita bacteriana reprezinta o afectiune severa care netratata, poate evolua cu aparitia de complicatii secundare reprezentate de:

  • Septicemie
  • Endocardita
  • Osteomielita
  • Fasceita necrotizanta.

Tratamentul celulitei

Tratamentul celulitei infectioase este etiologic si se bazeaza pe administrarea antibioterapicelor in conformitate cu sensibilitatile germenului care a declansat aparitia procesului patologic. Durata tratamentului antibiotic este cuprinsa intre 5 si 10 zile in functie de severitatea si particularitatile fiearui caz in parte. In cazurile de evolutie severa a celulitei infectioase poate fi necesara spitalizarea pacientului pentru monitorizare atenta si administrare de tratament antibiotic parenteral.

Tratamentul celulitei estetice presupune adoptarea unei serii de masuri care includ schimbarea stilului de viata alaturi de:

  • Masajul endermologic pentru mobilizarea tesutului adipos, imbunatatirea circulatiei sangvine si a elasticitatii pielii. Tehnica presupune utilizarea unui proces non chirurgical pentru desprinderea tesutului adipos prin intermediul unei forte de suctiune si presiune usoara exercitata cu ajutorul unui dispozitiv special.
  • Tratament cu vacuum
  • Tratament cu radiofrecventa
  • Criolipoliza
  • Drenajul limfatic pentru imbunatatirea circulatiei limfatice si eliminarea retentiei de apa
  • Electrostimulare sau stimularea electrica neuromusculara pentru tonifierea zonelor afectate de celulita
  • Termoterapie
  • Ozonoterapie
  • Impachetare cu parafina.

Tratamentele minim-invazive care pot fi aplicate pentru imbunatatirea spectului inestetic al celulitei sunt reprezentate de:

  • Mezoterapie care implica injectarea subcutanata a unui amestec de vitamine, aminoacizi, minerale, oligoelemente si acid hialuronic
  • Tratamentul cu unde soc X wave care produc vibratii de intensitate crescuta
  • Carboxiterapia
  • Liposuctia sau lipoaspiratia nu reprezinta o metoda de tratament pentru celulita, insa are ca efect diminuarea cantitatii de tesut adipos subcutanat, cu ameliorarea aspectului estetic.

Corectia chirurgicala a aspectului inestetic al celulitei sau liposhifting-ul presupune sectionarea fasciculelor fibroase de sub piele cu ajutorul unui ac special dupa anestezierea totala a pacientei. Aceasta procedura este ideala pentru celulita dispusa la nivelul feselor, durata de vindecare completa in urma acestei proceduri fiind de cateva saptamani.

Celulita poate fi prevenita?

Alimentatia echilibrata si stilul de viata activ reprezinta metode profilactice utilizate cu succes pentru prevenirea constituirii depozitelor de grasime inestetice la nivel subcutanat, alaturi de administrea de suplimente alimentare pe baza de vitamina A, C si B, calciu, potasiu, magneziu si antioxidanti.

Alimentele recomandate persoanelor care vor sa amelioreze aspectul inestetic al celulitei sunt reprezentate de kiwi, banane, pepene verde, ananas, fructe de padure, avocado, cereale de ovaz, ulei de peste, seminte de in si carne slaba. Curele de detoxifiere cu sucuri naturale pentru combaterea si remedierea celulitei pot fi obtinute din telina, lamaie sau grapefruit, in timp ce infuziile din plante cu proprietati anticelulitice pot realizate din frunze de ceai verde, iedera, papadie, coada soricelului, salvie si rozmarin.

 

Referinte:

Data publicării 04.04.2023
Data ultimei actualizari 19.04.2023