Cistita interstitiala: factori de risc, cauze si tratament

Cistita interstitiala, cunoscuta si sub denumirea de sindrom dureros al vezicii urinare, este o afectiune cronica a vezicii urinare care evolueaza cu disconfort algic si senzatie de presiune locala, insotita de manifestari urinare. Manifestarile cistitei interstitiale variaza in intensitate de la caz la caz, insa de regula, asociaza o evolutie de peste 6 saptamani in absenta cauzelor infectioase.
Cistita interstitiala: factori de risc, cauze si tratament

Persoanele de sex feminin cu cistita interstitiala pot manifesta dureri in timpul contactului intim, severitatea disconfortului algic fiind corelata in mod direct cu gradul de afectare al vietii de cuplu si al calitatii vietii cotidiene. In anumite situatii, manifestarile asociate cistitei interstitiale apar in contextul unor patologii specifice de tipul sindromul colonului iritabil sau fibromialgiei.

Cuprins

Cauze si factori de risc cistita interstitiala

Cauzele exacte care determina aparitia manifestarilor clinice asociate sindromului de vezica dureroasa nu au fost pe deplin elucidate, insa a fost observat faptul ca defectele structurale ale uroteliului care captuseste interiorul vezicii urinare permit substantelor toxice din urina sa genereze iritatii locale cu aparitia disconfortului algic.

Principalii factori de risc ai sindromului de vezica urinara dureroasa sunt reprezentati de:

  • Apartenenta la sex - femeile sunt mai frecvent afectate decat barbatii
  • Varsta - cistita interstitiala se manifesta in special la persoanele cu varsta de peste 40 de ani
  • Asocierea unor patologii care evolueaza cu durere cronica.

Simptomele cistitei interstitiale

Sindromul de vezica dureroasa este definit prin durere la nivel suprapubian favorizata de umplerea vezicala, mictiuni frecvente atat ziua, cat si noaptea in absenta unui context infectios si al altor patologii vezicale care ar putea justifica prezenta simptomelor.

In mod frecvent pacientii cu cistita interstitiala asociaza o serie de modificari ale peretelui vezical (ulcer Hunner, inflamatie, glomerulatii). Durerea asociata cistitei interstitiale este acutizata de cresterea presiunii intravezicale prin acumularea de urina in perioada cuprinsa intre 2 mictiuni succesive.

Disconfortul algic asociat acestui sindrom poate prezenta tendinta de iradiere la nivelul abdomenului inferior (micul bazin), uretrei, regiunii lombare, perineului (la barbati durerea iradiaza posterior de scrot, iar la persoanele de sex feminin afecteaza portiunea cuprinsa intre vagin si rect) sau organelor genitale externe.

Nevoia imperioasa de a urina si senzatia de golire incompleta a vezicii dupa finalizarea actului mictional reprezinta principalele manifestari urinare ale sindromului de vezica dureroasa, alaturi de cresterea frecventei mictionale care poate ajunge in situatiile severe pana la 60/24 de ore.

Diagnostic cistita interstitiala

Diagnosticul cistitei interstitiale este unul de excludere. Statisticile demonstreaza ca afectiunea este diagnosticata in medie dupa o evolutie de 4 ani. Intarzierea in stabilirea corecta a diagnosticului de cistita interstitiala este cauzata in proportie majoritara de similitudinea manifestarilor acesteia cu cele intalnite in infectiile urinare cronice, endometrioza, atrofia genitala generata de inaintarea in varsta si tumorile ovariene.

Diagnosticul sindromului de vezica dureroasa este stabilit de catre urolog prin coroborarea datelor obtinute dupa efectuarea investigatiilor care exclud prezenta unei infectii urinare bacteriene (uroculturi seriate), al infectiilor de tract genital cu transmitere sexuala (panel de boli cu transmitere sexuala) si al patologiilor tumorale ale vezicii urinare si tractului reproducator feminin (markeri tumorali, investigatii imagistice).

In prezent, nu exista analize specifice care pot confirma cistita interstitiala, diagnosticul acesteia necesitand o colaborare stransa intre clinician (urolog, imagist sau ginecolog, in cazul prezentei simptomelor la persoane de sex feminin) si medicul de laborator.

Cistoscopia reprezinta o investigatie minim invaziva efectuata cu ajutorul unui cistoscop  (dispozitiv medical special cu forma tubulara prevazut cu o camera video la capaul distal si o lentila pentru obtinerea de imagini detaliate), in conditii de anestezie rahidiana sau generala, care poate evidentia aparitia glomerulatiilor (leziuni de tip inflamator constituite din aglomerarea de mastocite care stimuleaza in exces fibrele senzoriale vezicale) si a leziunilor Hunner frecvent asociate cistitei interstiale.

In anumite situatii, urologul poate recomanda efectuarea unei cistoscopii cu recoltare de tesut vezical pentru excluderea suspiciunii de tumora vezicala si confirmarea caracterelor histologice ale cistitei interstitiale reprezentate de inflamatie si granulatie.

Call Center

PROGRAMEAZA-TE ACUM

Tratament cistita interstitiala

Tratamentul cistitei interstitiale este simptomatic si are ca scop redobandirea calitatii vietii pacientului prin diminuarea disconfortului algic asociat acestei patologii.

Variantele terapeutice nemedicamentoase includ monitorizarea pacientului si consemnarea oricarei schimbari sau accentuari a simptomatologiei acestuia, evitarea pe cat posibil a factorilor care declanseaza durerea (anumite mancaruri - ciocolata, citrice, rosii, preparate picante sau bauturi - cafea, alcool), practicarea de exercitii fizice usoare, fizoterapie si aplicarea anumitor tehnici de relaxare.

Stimularea nervoasa electrica transcutanata si a nervului sacrat presupune aplicarea de impulsuri electrice de intensitate joasa cu ajutorul unor electrozi speciali pentru diminuarea durerii la nivelul centurii pelvine si a frecventei mictionale manifestate in contextul cistitei interstitiale.

Tratamentul medicamentos poate fi efectuat:

  • Oral prin administrarea de analgezice usoare sau neuroleptice (antidepresive triciclice) cu actiune mai pronuntata si antihistaminice pentru diminuarea senzatiei de urgenta urinara, in conformitate cu severitatea manifestarilor prezentate de catre pacient si gradul de toleranta al acestuia.
  • Local prin instilatii vezicale de substante analgezice
  • Hidrodistensie vezicala efectuata in conditii de anestezie locala sau generala - aceasta procedura presupune distensia lenta a vezicii urinare prin umplerea cu fluid in vederea desensibilizarii fibrelor nervoase si cresterea tolerantei la durere a pacientului.

Metodele de tratament non-chirurgicale pot necesita repetare la anumite intervale de timp in functie de evolutia simptomatologiei pacientului si de recomandarile medicului curant.

Mangementul chirurgical al sindromului de vezica dureroasa este rezervat pacientilor neresponsivi la tratamentele medicamentoase aplicate si poate implica realizarea unei cistoplastii de marire sau derivatie urinara cu ameliorarea simptomelor in 90% dintre situatii.

Netratat, sindromul vezicii dureroase poate determina aparitia de complicatii manifestate prin reducerea volumului vezical, diminuarea calitatii vietii intime si depresie asociata disconfortului dureros cronic.

 

Referinte:

Data publicării 18.03.2024